miercuri, 19 februarie 2014

Constantin Brancusi, sculptor crestin...



"In timpul copilariei - am dormit in pat. In timpul adolescentei - am asteptat la usa. In timpul maturitatii - am zburat catre ceruri..."   Constantin Brancusi

Constantin Brancusi s-a nascut in ziua de 19 februarie 1876, in localitatea Hobița, din judetul Gorj si a murit in ziua de 16 martie 1957, departe de pamantul natal, in Paris, Franta. Statul roman i-a refuzat in repetate randuri intoarcerea in tara, lipsindu-se, astfel, atat de multe dintre operele sale inestimabile, cat si de mormantul sau.
Brancusi este socotit drept unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX. El a eliberat sculptura de toate elementele secundare, care o sufocau, alegand sa prezinte realitatile in esenta lor. Toate lucrarile sale au un puternic substrat spiritual, mostenit din viata satului romanesc. Fara a gresi, putem spune ca Brancusi a descoperit lumii occidentale dimensiunea profund spirituala a fiecarui lucru.
Primii ani de scoala si i-a petrecut in scolile din Pestisani si Bradiceni. Inca de mic, artistul a obisnuit sa plece de acasa, petrecand mult timp prin atelierele de boiangerie si alte pravalii ale vremii. Pe cand se afla intr-un atelier din Craiova, lucrand ca ucenic, Constantin a construit prima sa vioara, din scandurile unei ladite de portocale.
Intre anii 1894-1898, tanarul artist urmeaza cursurile Scolii de Arte si Meserii, din Craiova, avand bursa. Constantin Brancusi a fost si slujitor al Bisericii, in calitate de cantaret si paraclisier bisericesc. Cat timp a studiat la Scoala de Arte si Meserii din Craiova, el a fost cantaret la Biserica Madona Dudu. Desi sarac material, Brancusi era bogat spiritual, avand, pe langa simtul artistic, multa credinta si un talent deosebit in cantarea bisericeasca.
Brancusi pleaca la Viena, unde, vreme de un an, lucreaza intr-un atelier de tamplarie. Intors in tara, intre anii 1898-1902, urmeaza cursurile Scolii de Arte Frumoase, din Bucuresti. Isi vinde casa natala, din Hobita, spala vase prin cateva restaurante, sculpteaza si vinde o parte din opere pentru a putea sa-si plateasca studiile. Pe cand studia la Scoala de Arte Frumoase, el a fost cantaret la Biserica Mavrogheni.
Constantin Brancusi realizeaza primele sale opere inca din timpul studentiei. Astfel, in anul 1898 termina lucrarea "Bustul lui Vitellius", care este premiata cu o mentiune, in anul 1900 termina lucrarea "Capul lui Laocoon", pentru care primeste o medalie de bronz, iar in anul 1901, cu lucrarea "Studiu", castiga o medalie de argint.
In ultimii ani de studiu (1900-1902), fiind ajutat de doctorul Dimitrie Gerota, artistul gorjean realizeaza lucrarea numita "Ecroseu", o reprezentare plastica a corpului uman, pentru care primeste o medalie de bronz. Datorita preciziei cu care este finisata, multa vreme, aceasta lucrare brancusiana a fost folosita in scolile de medicina. Mai tarziu, in anul 1933, pictorul francez Marcel Duchamp a inclus fotografia acestei lucrari intr-o expozitie organizata in Galeria Brummer, din New York.
In anul 1903, indata dupa terminarea studiilor, prin mijlocirea medicului Dimitrie Gerota, lui Brancusi i s-a cerut sa realizeze bustul medicului Carol Davila. Mai apoi, in anul 1912, aceasta lucrare a fost asezata in curtea Spitalului Militar Central, din Bucuresti. Pana astazi, acesta ramane singurul monument realizat de Brancusi si asezat intr-un loc public din Bucuresti. Cu banii obtinuti din vanzarea acestui monument artistic, Brancusi dorea sa-si plateasca drumul pana la Paris, insa, din pricina unor aprecieri superficiale facute monumentului, artistul a plecat din oras mai inainte de a primi toti banii.

Mai inainte de a pleca din tara, Brancusi a trecut prin Hobita, spre a-si lua ramas bun de la mama sa. Mai apoi, in drum spre Paris, el s-a oprit in Viena, unde, pentru o vreme, a lucrat intr-un atelier de mobila si a vizitat marile muzee si galerii cu opere de arta. In cele din urma, in anul 1904, artistul gorjean porneste spre Munchen, unde petrece jumatate de an, iar mai apoi, spre Paris, prin Bavaria si Elvetia.
Brancusi a parcurs drumul spre Paris mai ales pe jos. Din aceasta pricina, cazand prada unei ploi torentiale, pe cand se afla in apropiere de localitatea Luneville, Brancusi a racit puternic, facand pneumonie. In ultima clipa, el este salvat si adapostit intr-un spital din apropiere, fiind ingrijit de cateva maici. Mai tarziu, drept multumire, artistul roman a realizat pentru acestea o cruce deosebita, care se pastreaza pana astazi. Fiind slabit, ultima bucata de drum, pana la Paris, o va parcurge cu trenul.
In anul 1905, printr-un concurs greu, Constantin Brancusi este admis in Scoala Nationala Superioara de Arte Frumoase, din Paris. Ajuns in Paris, Brancusi va continua sa slujeasca in Biserica, angajandu-se ca paraclisier si cantaret, in Biserica Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. In acelasi timp, vreme de un an, el va lucra in atelierul mesterului Antonin Mercie.
In anul 1906, implinind treizeci de ani, adica limita de varsta admisa, Brancusi paraseste celebra scoala pariziana. Tot acum, el este acceptat sa lucreze in atelierul sculptorului francez Auguste Rodin, insa refuza, rostind celebra sintagma: "La umbra marilor copaci nu creste nimic, decat iarba." Cand artistul francez a aflat raspunsul lui Brancusi, ar fi spus urmatorul lucru: "In fond, are dreptate, este tot atat de incapatanat ca si mine."
In anul 1906, Brancusi incepe sa-si expuna public lucrarile, in Societatea Nationala de Arte Frumoase si in Salonul Toamnei, din Paris. In anul 1907, artistul inchiriaza un spatiu pe strada Montparnasse, unde isi amenajeaza atelierul. Apoi, incepand cu anul 1907, cand realizeaza prima lucrare intitulata "Sarutul", si culminand cu anul 1940, cand realizeaza celebra lucrare "Poarta Sarutului", asezata in parcul central din Targu Jiu, artistul roman a reluat de mai multe ori aceasta tema. Tot acum, Brancusi incepe sa lucreze la opera numita "Rugaciune", comandata pentru un monument funerar ce urma sa fie asezat in "Cimitirul Dumbrava", din Buzau.

In anul 1914, Constantin Brancusi organizeaza o prima expozitie in America, intr-o galerie de arta din New York. Desi lucrarile sale sunt foarte apreciate, multe dintre ele fiind cumparate, o comisie a Ministerului de Interne, din Romania, ii respinge lucrarea comandata in anul anterior, pentru un monument dedicat lui Spiru Haret. Aceasta lucrare, numita, mai apoi, "Fantana lui Narcis", a fost asezata in atelierul din Paris.
Incepand cu anul 1915, artistul gorjean va realiza primele lucrari in lemn, spre deosebire de cele anterioare, lucrate in piatra; acum iau fiinta operele "Cariatide" si "Fiul risipitor". Mai apoi, pana in anul 1940, alaturi de alte lucrari, sunt realizate lucrarile "Pasarea in Vazduh" si "Ovoidul". In aceasta perioada, Brancusi isi expune lucrarile in cele mai celebre galerii de arta din Franta, Anglia, America, Elvetia si Olanda.
Desi bolnav, Brancusi a hotarat sa ramana acasa, cerand ca patul sau sa fie mutat din camera lui obisnuita in atelierul in care a sculptat peste 40 de ani, unde L-a intalnit pe Dumnezeu. Cu ultimele puteri, batranul sculptor a spus: "Nu mai sunt demult al acestei lumi. Sunt departe de mine insumi, desprins de propriul meu trup... ma aflu printre lucrurile esentiale. Eu ma aflu acum foarte aproape de bunul Dumnezeu si nu imi mai trebuie decat sa intind o mana inspre El, ca sa Il pipai. Il voi astepta pe bunul Dumnezeu in Atelierul meu."
La miezul noptii, in primele ceasuri ale zilei de 16 martie 1957, marele sculptor Constantin Brancusi, in varsta de 81 de ani, trece la cele vesnice. Mai apoi, in ziua de 19 martie, el este inmormantat in cimitirul de pe strada Montparnasse. Dupa moartea sa, ca un omagiu postum, amplul monument din Targu Jiu a fost restaurat si asezat sub protectia statului, dupa ce fusese lasat in parasire si aproape demolat.


Cuvinte ale unui artist exilat 
Cuvintele ramase de la Constantin Brancusi sunt suficiente pentru a ne da seama de maturitatea lui spirituala si artistica. Lucrarile artistice realizate de-a lungul vietii au emanat in mod firesc din insasi viata lui simpla, caracterizata de credinta si cuviosie. Referindu-se la cumintenia artei sale, Brancusi obisnuia sa spuna: "Eu am vrut sa inalt totul dincolo de pamant. Eu am facut piatra sa cante pentru Omenire. Sculpturile mele sunt chiar si pentru cei orbi. Ceea ce va daruiesc eu este bucurie curata."
"M-am sacrificat intotdeauna pe mine insumi. Mi-am lasat dalta si ciocanul si am slefuit materia cu propriile-mi maini. Mi-am lasat sculpturile sa se joace cu cerul si cu oamenii, dovedind lumii ca este cu putinta o sculptura a focului. Libere, ele erau mereu altfel iubite de oameni, ele insele mereu altfel iubind. Dar operele nu ajung niciodata la o desavarsire completa, pentru ca insasi materia nu este desavarsita."
"Sculpturile mele nu trebuie respectate, ci trebuie iubite, sa iti vina sa te joci cu ele. Vreau sa sculptez forme care sa dea bucurie oamenilor. Ceea ce are intr-adevar rost in arta este bucuria. Nu ai neaparata nevoie sa intelegi teoretic. Te face fericit ceea ce vezi? Asta e totul! Misiunea Artei este sa creeze bucurie... si nu se poate crea artistic decat in echilibru si in pace sufleteasca, iar pacea se obtine prin renuntare. Bucuria si pacea, pacea si bucuria, iata ce este de dobandit!"
"Iubesc tot ceea ce se inalta. Pasarile maiestre m-au fascinat si nu m-au mai eliberat din mreaja lor niciodata. Eu nu am cautat, in toata viata mea, decat esenta zborului! Eu nu creez Pasari, ci zboruri. Sculptura nu este altceva decat apa. Apa insasi!"
"Arta trebuie sa odihneasca si sa vindece contrarietatile interioare ale omului. Ea are aceasta misiune terapeutica: sa ne amintim de acel "catharsis" aristotelic. O sculptura desavarsita trebuie sa aiba darul de a-l vindeca pe cel care o priveste. Arta trebuie sa apropie, nu sa indeparteze, sa umple, iar nu sa sape prapastii in bietele noastre suflete... si asa destul de rascolite de intrebari. In Arta nu exista straini."
"Noi nu intelegem si nu vedem viata reala decat prin rasfrangerile si stralucirile ei. Functia artistului ramane aceea de a descifra semnele ascunse ale naturii si de a interpreta misterele universului. Semne se afla peste tot. Numai sa stii sa le vezi. Da. Pretutindeni dai de semne. Nu-i nevoie sa cautam formule obscure sau taine de nepatruns. Cand ti-e draga viata, iti ies in cale semnele si-i destul sa le privesti cum trebuie, ca sa le patrunzi talcul. Cei cu inima curata, copiii mai ales, le zaresc cei dintai. Priviti lucrarile pana cand le vedeti. Cei care au ajuns aproape de Dumnezeu le-au vazut."
"Cand o societate nu mai cunoaste, sau amesteca binele cu raul, ea se afla deja pe povarnisul pierzaniei. Oamenii vad lumea ca pe o piramida fatala si se inghesuiesc inauntru-i, pentru a ajunge cat mai sus, inspre varfu-i, drept pentru care se si sfasie intre ei si sunt cu totul nefericiti (nemultumiti). Pe cand, dimpotriva, daca ar creste si s-ar implini in chip firesc, daca s-ar dezvolta ca si spicul de grau pe campie, fiecare ar fi ceea ce trebuie sa fie sau ar putea fi.
Dumnezeu este pretutindeni si simti asta cand uiti cu desavarsire de tine insuti, cand te simti umil si cand te daruiesti. Eu ma aflu acum foarte aproape de bunul Dumnezeu si nu imi mai trebuie decat sa intind o mana inspre El, ca sa Il pipai! Nu mai sunt demult al acestei lumi. Sunt departe de mine insumi, desprins de propriul meu trup... ma aflu printre lucrurile esentiale. Il voi astepta pe bunul Dumnezeu in Atelierul meu."
                                                                                            Cugetari ale lui Constantin Brancusi


surse foto; http//:maramedia.ro, http//:wikipedia.ro
Trimiteți un comentariu