Loading...

luni, 3 noiembrie 2014

Noi vrem sa votam.... Ei nu ne lasa...

            

"Daca aş putea, domnule, aş scrie pe ziduri, mare sa vadă tot ţăranul: „Românilor, nu vă mai alegeţi conducători care nu-şi iubesc ţara!''     Petre Tutea





                  Chiar daca nu am mai postat demult, astazi am simtit ca trebuie sa o fac... Sunt scarbit de ceea ce vad... Traim in Romania... Vrem sa credem ca suntem un stat democratic... Romanii nostri plecati in strainatate vor sa voteze, dar nu au aceasta posibilitate. Marea mea intrebare este "De ce?" Si ei au acest drept!!! Cozi interminabile, centre de votare inchise si sute de oameni in imposibilitate de a-si exprima votul... E de-a dreptul incredibil ce se intampla. Indiferenta autoritatilor este de-a dreptul strigatoare la cer...

                               
     
                 Cred ca aceasta imagine face mai mult decat 1000 de cuvinte... Rusine!!! Ma intreb daca ASUMARE stiu guvernantii nostri ce inseamna... Ma intreb daca au atata coloana vertebrala incat sa isi poata asuma acest proces de vot... Cred totusi ca cer prea mult. Romanii din diaspora ne-au demonstrat ca isi doresc schimbarea... Noi, cei din tara, ne-am vandut, din nou, pe nimic... Oare ne mai putem plange in urmatorii 5 ani? ASUMARE... Un cuvant valabil atat pentru cetateni, cat si pentru guvernanti...

                 Turul 2 va veni si sunt foarte curios ce va aduce. Romani, GANDITI cat inca se mai poate!!! Exercitati-va dreptul la vot pentru un viitor mai bun si asumati-va consecintele alegerilor voastre! Voi hotarati viitorul Romaniei!

Cu respect,
Pavel Dinu


surse: http://www.mediafax.ro/



marți, 13 mai 2014

Un articol pentru un copil genial, rămas doar în grija românilor... TREBUIE sa-i conturam un viitor pe masura talentului sau!


În Joia Mare, dinainte de Paști, și-a pierdut mama. Cu toate acestea, după numai o săptămână, a reușit să câștige Concursul Internațional de Interpretare Pianistică „Clara Peia”, unde a primit premiul Uniunii Compozitorilor.

Aceasta este povestea de viață a lui Fabiani Prcsina, în vârstă de 11 ani, care a rămas orfan la vârsta la care avea nevoie cel mai mult de mama sa. Pe tată nu l-a cunoscut niciodată, iar acum mătușa sa are grijă de el.

Mama sa a crezut în el și l-a dat la o școală de muzică, spunându-i tot timpul „Poți”. Elev în clasa a IV-a. acesta este deja mai bun decât mulți copii care au început să cânte de la patru sau cinci ani, iar premiile pe care le-a obținut sunt de necontestat.

„Încă din prima lună mi-am dat seama că este un talent cum rar se întâlnește. Face pian din clasa I, nu de la cinci ani, așa cum se obișnuiește în cazul copiilor pentru care părinții își doresc o carieră de pianist. A făcut pași foarte mari sprijinit de mama lui, care îi spunea tot timpul:„Poți!”. A contat foarte mult suportul și grija mamei, a spus Adina Stan, profesoara de pian a lui Fabiani, pentru voceatransilvaniei.ro.

„La Concursul Internaţional de Interpretare Instrumentală «Orpheus», a obţinut locul întâi la categoria lui de vârstă şi de atunci s-a obişnuit cu premiile. A urmat în acelaşi an un concurs internaţional de pian la Craiova, pe care l-a câştigat. Au urmat alte concursuri în clasa a III-a, când el abia împlinise nouă ani, pe care le-a câştigat, apoi a participat la faza zonală a olimpiadei de interpretare şi s-a calificat pentru faza naţională. În clasa a IV-a a reuşit să câştige locul întâi la Olimpiada naţională. Concursul a avut loc la Giurgiu şi a fost ultimul la care a mers însoţit de mama sa”, mai povesteşte profesoara de pian.

Chiar dacă și-a pierdut mama într-un mod foarte brutal, ucisă pe o trecere de pietoni din Petroșani, copilul a participat, la numai o săptămână după moartea mamei sale, la Concursul Internaţional de Interpretare Pianistică “Clara Peia” pentru elevi ai claselor 0-IV din şcolile şi liceele vocaţionale de la Lugoj, unde a câştigat locul întâi şi premiul Uniunii Compozitorilor.

„Fabiani ne-a dat o lecţie de viaţă. A spus că mama sa şi-ar fi dorit să participe la acel concurs, unde ar fi trebuit să meargă împreună. A spus că participă şi cântă pentru mama. A impresionat pe toată lumea cu interpretarea sa”, a mai spus profesoara de pian.

Din păcate, familia sa nu are o situație financiară prea bună, iar familia în grija căreia a fost lăsat, nu își poate permite să îl trimită la toate concursurile.

Pentru cei care vor să îl sprijine financiar pe acest copil talentat, a fost deschis și un cont, unde se pot face donații: RO 12 BTRL 03601201D77115XX, iar contul este deschis pe numele Prcsina Iancu.

Profesoara de pian a copilului spune că acesta ar avea nevoie de o bursă şcolară pentru a putea continua să participe la concursurile naţionale şi internaţionale.

„Fabiani este îngrijit de una dintre surorile mamei, care mai are şi ea doi băieţi. Pentru ca Fabiani să poată participa la concursuri este nevoie de o bursă. Sunt cheltuieli cu deplasarea, cu cazarea, cu masa, taxa de participare, care până acum erau acoperite cu eforturi mari de mama lui. Mama lui Fabiani visa ca băiatul să participe în luna iunie la primul său concurs de intepretare în afara ţării, la Milano. Acum nu ştiu dacă reuşim să adunăm banii necesari pentru ca Fabiani să participe”, a mai spus profesoara de pian.




sursa:https://ro.celebrity.yahoo.com; http://assets.sport.ro/

miercuri, 2 aprilie 2014

La Fantana Alba...1 Aprilie 1941


"Un popor care nu isi cunoaste istoria este ca un copil care nu isi cunoaste parintii."
                                                                                                                                   Nicolae Iorga

Un material cutremurator, care vorbeste de la sine... O pagina scrisa cu sange in ISTORIA NEAMULUI ROMANESC, insa tinuta sub pres... Ma intreb: "Oare de ce?"... Sa fie nepasarea atat de mare??? Pacat...





Preluare "Romania Te Iubesc"

marți, 18 martie 2014

Ce nu v-au spus niciodata stomatologii (cel mai probabil pentru ca nici ei nu stiu)


Ghidul sinucigasului (II) - cum sa ne otravim cat mai eficient, cu fluor...


Daca intr-un articol precedent, tot din seria "Ghidul sinicugasului" vorbeam despre sarea iodata, astazi va propun un alt subiect care starneste multa valva, si anume consumul de fluor dar dintr-o perspectiva noua, pentru a intele mecanismul prin care acesta este absorbit in organism.

Daca intrebati un stomatolog (lucru pe care va recomand cu caldura sa-l faceti, sa verificati si parerea unui specialist) veti primi un singur raspuns: fluorul este benefic pentru dinti, ii intareste si previne formarea cariilor. Si toate pastele de dinti si toate apele de gura din comert au fluor tocmai din acest considerent. Oamenii asta au studiat si asta stiu. Argumentul ca este benefic pentru dinti este deopotriva acceptat sau respins insa in acest articol nu imi propun sa elucidez aceasta problema.

Problema cea mai mare nu este efectul fluorului asupra dintilor ci asupra organismului. Extrem de multi medici nu iau in calcul si faptul ca la nivelul cavitatii bucale, are loc primul transfer de substante in organism. Dintre medicii stomatologi va asigur ca cei mai multi nu stiu despre acest transfer si despre existenta glandelor sublinguale. Ei studiaza si se documenteaza constant despre evolutia tehnologica si mai putin pe interferenta diferitelor ramuri ale medicinei. Acesta este si principalul motiv pentru care atunci cand luam un tratament medicamentos pentru ceva, cel mai probabil este sa se creeze un dezechilibru la nivelul altui organ.

Revenind la problema noastra, din partea stomatologilor, referitor la blamatul consum de fluor veti primi raspunsuri de genul: "pai da dar nu inghititi pasta de dinti, va clatiti si scuipati deci nu exista niciun pericol". Chiar asa sa fie?.. Haideti sa vedem.

La baza limbii sunt glandele sublinguale (in figura de mai jos la punctul b) la nivelul carora are loc primul transfer de substante in organism, substante care nu mai sunt trec prin mediul acid al digestiei.




Absorbtia de substante la nivelul cavitatii bucale este confirmata si de indicatiile ce insotesc anumite medicamente, de a fi administrate sublingual, aceasta conditie fiind una imperativa pentru ca respectivul medicament sa aiba efectul dorit. Multe dintre remediile homeopate folosesc aceasta metoda de administrare.

Poate nu realizati, dar importanta acestui gen de absorbtie este una colosala!!! Acesta este principalul mijloc prin care ne putem imbolnavi de multe afectiuni si principalul aliat cand e vorba despre o nutritie corecta. In cazul de fata, este principala modalitate de infestare a organismului cu fluor.

Bun, acum ca stim cun sta treaba cu absorbtia primara, haideti sa vedem cum ne afecteaza fluorul pe care ni-l administram zilnic, chiar si de 2-3 ori pe zi cu impresia ca facem ce-i mai bine pentru sanatatea noastra.

In medie, jumatate din cantitatea ingerata zilnic este eliminata prin rinichi. Ce se intampla cu restul? Se acumuleaza in oase, in tesuturi si in glanda pineala (se mai numeste si epifiza - glanda de o importanta vitala pentru organism). Ingerarea regulata de fluor creste riscul fracturilor, in exces provoaca infertilitate si contrar parerilor emise de stomatologi, creste riscul aparitiei fluorezei - afectiune caracterizata prin aparitia unor pete opace, galbele sau maronii pe suprafata dintilor si fragezirea acestora.

In cantitati mici, chiar infirme inhiba producerea anumitor enzime si este si factor mutagen, adica determina mutatii la nivelul ADN-ului. In cazul unui test facut pe sobolani, timp de un an, in care li s-a administrat apa fluorizata, s-au constatat modificari morfologice la nivelul rinichilor si al creierului, acumulari semnificative de aluminiu in creier si simptomele asociate bolii Altzheimer.

Alte cercetari au deonstrat legatura dintre ingerarea zilnica a Fluorurii de Sodiu si urmatoarele probleme din organism:

-Disfunctii ale Tiroidei – care afecteaza intregul sistem endocrin conducand la diverse dereglari, inclusiv obezitate.
-Disfunctii Neurologice – IQ micsorat, incapacitatea de concentrare asupra sarcinilor, letargie si oboseala psihica.
-Blocarea secretiei de melatonina, fapt care scade imunitatea impotriva bolilor, accelereaza imbatranirea, produce dereglari ale somnului.
-Calcifierea glandei pineale, ce controleaza instalarea pubertatii.

Fluorura de Sodiu este o substanta extrem de toxica – doar 200 mg de fluor este suficient pentru a ucide un copil si doar 3-5 grame (o lingurita) este destul pentru a ucide un adult. Odata ingerat, fluorul se depoziteaza in tesuturile osoase ale corpului(dinti si oase) si in glanda pineala(care controleaza pubertatea).Efectele adverse se observa de obicei numai dupa un timp mai lung.

Impactul la nivelul creierului
Pana in anii ’90 nici un studiu sau cercetare nu s-a efectuat pentru a determina impactul fluorului asupra glandei pineale (o glanda de dimensiuni mici localizata intre cele doua emisfere ale creierului, responsabila cu producerea hormonului “melatonina”).

Melatonina este un hormon care ajuta la reglarea proceselor pubertatii si contribuie la protejarea organismului impotriva degenerarii celulare cauzata de radicalii liberi. O problema majora legata de fluor este acumularea masiva in glanda pineala cu efecte ca: reducerea productiei de melatonina si instalarea prematura a pubertatii.

Teste mai recente au demonstrat ca fluorul poate dauna creierului si are efecte negative asupra capacitatii de invatare. Cinci studii efectuate in China arata o reducere a IQ-ului la copiii asociati cu expunerea la fluor. Un reputat jurnalist spaniol, David Heylen Campos, a sugerat intr-o carte a sa faptul ca fluorul ar fi folosit pentru a tine sub control populatia, impiedicand-o sa devina prea violenta. Metoda si-ar avea originea, dupa opinia lui David Heylen Campos, in cercetarile efectuate in lagarele de concentrare in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, cand nazistii au adaugat in hrana detinutilor mici cantitati de fluor pentru a-i linisti si a-i mentine intr-o stare de letargie mentala care ii impiedica sa se revolte. Jurnalistul afirma ca, de altfel, si unele medicamente utilizate azi in ospicii si aziluri de batrani contin fluor, probabil in acelasi scop: linistirea pacientilor si mentinerea lor in stare de supunere si sub control.

In Romania, apa potabila (de la robinet) nu este fluorizata (inca) – lucru care cu siguranta ni se pare o alegere inteleapta, in urma a tot ceea ce am citit pana acum.
Insa toate produsele de ingrijire a danturii (pasta de dinti, apa de gura) contin fluor,inclusiv pastele de dinti destinate copiilor foarte mici. Totodata, alimentele si bauturile la a caror procesare s-a folosit apa fluorizata, unele ceaiuri, unele formule de lapte praf, carnea dezosata mecanic, reziduurile de pesticide din alimente, toate contribuie cu un surplus de fluor la alimentatia zilnica.

Ce trebuie sa mai stiti ar fi ca fluorul este de 2 feluri:

1. fluorura de calciu, element chimic natural, care se gaseste in natura si apare in panzele freatice subterane (aceasta forma este inofensiva);

2. fluorura de sodiu, element chimic obtinut sintetic, este de fapt un produs rezidual din diverse industrii (nucleara, producatoare de aluminiu sau de fertilizatori). Aceasta forma este cea folosita la producerea pastei de dinti si a apelor de gura, din pacate. Si daca nu sunteti convinsi de acest aspect va sfatuiesc sa va documentati si dvs din cat mai multe surse.

Un alt aspect extrem de important, Fluorura de Sodiu, ca produs rezidual este insotit si de alte metale toxice, de plumb, aluminiu, cadmiu ce intra in corp odata cu fluorul folosind aceeasi cale de acces, glandele sublinguale despre care va vorbeam la inceput, producand fiecare o serie de alte probleme.

Despre teoriile conspirationiste care spun ca si prin consumul de fluor se urmareste controlul numeric al populatiei precum si controlul psihic al oamenilor, nu ma pronunt pentru ca fiecare este liber sa-si formuleze singur concluziile. Insa ce mi se pare suficient de convingator este faptul ca in timp ce unele companii isi cresc exponential cifrele de afaceri anual producand asemenea produse pentru igiena orala, oamenii sunt tot mai sensibili si mai bolnavi.

SOLUTIA

Pentru ca imi displac total articolele care descriu o problema fara a oferi nicio solutie, de aceasta data va propun sa incercati si paste de dinti sau apele de gura fara fluor. Se gasesc la magazinele naturiste, la preturi asemanatoare, uneori chiar mai ieftine decat cele din supermarketuri. 

O alta alternaiva ar mai fi si consumul de aloe vera, turmeric si busuioc, acestea fiind cunoscute pentru capacitatea de a reversa efectele negative ale fluorului. Incercati pe cat posibil sa cumparati legumele de la piata, stiu ca nici astea nu mai sunt ce-au fost insa deosebirea fata de legumele din import ar fi faptul ca cele romanesti nu sunt udate cu apa fluorizata. La noi din fericire,  nu s-a impus aceasta masura distructiva de fluorizare a apei insa multe dintre statele care exporta legume sunt nevoite sa foloseasca surse de apa fluorizata. Daca tot trebuie sa moara omul din ceva, imi stiti deja opinia, e de preferat sa moara din ce cauza doreste, nu dintr-o cauza impusa.

cu tot respectul,
Pavel Dinu

surse: http://www.positivehealth.com/article/colon-health/sublingual-absorption; http://www.descopera.ro; http://http://static.desprecopii.com/

luni, 10 martie 2014

Horațiu Mălăele, omul normal cu ochelari rotunzi



Astăzi vi-l readuc in atenţie pe marele nostru, nici nu ştiu cum să-i spun altfel decât genial, marele nostru Horaţiu Mălăele. Ştiu că sunt extrem de mulți artişti de mare valoare în România dar la acest om, Dumnezeu cu siguranţă a pus ceva mai mult decât un talent actoricesc de excepţie, mai mult decat un comic fabulos, a pus un incredibil simţ de a sesiza şi de a reda absolut toate nuanţele de caracter specifice omului de rând (ceva mai contemplativ).

Mi-e extrem de greu sa-i fac o prezentare. Cei care aţi mers la spectacolele lui ştiţi cu siguranţă cât e de greu să încerci să foloseşti cuvinte pentru a-i caracteriza felul de a fi, de a vorbi, de a se exprima, de a trasmite publicului mesajul său care este mereu pe deplin înteles. Indiferent că trebuie sa emită idea de ipocrizie, de prefăcătorie, de prostie, de indiferenţă, de fatalism, de naivitate etc Horaţiu Mălăele are această abilitate extraordinară de a transmite totul în cele mai mici detalii cu o fineţe extraordinară.

În continuare nu mai lungesc eu vorbăria, vă las să-i citiţi povestea, autoportretul lui Horaţiu Mălăele. Acest autoportret a apărut în revista Taifasuri şi sună cam aşa:

„De fiecare dată când sunt pus în situaţia de a privi în viaţa mea, un sentiment straniu, nedesluşit, de închidere, de inventar, de bilanţ de «gata» pune stăpânire pe mine. De fiecare dată când am fost pus în situaţia de a răsturna găleata amintirilor, m-am gândit automat la moşii şi strămoşii mei, plecaţi când a vrut bunul Dumnezeu, la prietenii şi la colegii mei, plecaţi prea devreme. Doamne!... La oamenii mei, pe care i-am iubit dincolo de bănuială, plecaţi şi ei, când au fost chemaţi, uneori parcă mult prea devreme. Doamne!.. La Toma şi la Amza, la Rauţchi şi la Vasile Cotescu şi la Gina, la Cozorici şi la Marele George”, îşi începe actorul confesiunea. Priveşte în trecut cu infinită iubire, iar privirea lui valorează cât o mie de cuvinte. Trecutul e frumos, iar copilăria extraordinară. „N-am fost un copil prea cuminte, continuă maestrul, ci bolnăvicios, care a făcut toate bolile copilăriei, accelerate de necuminţenia mea. Umblând prin toate bălţile, m-am ales şi cu un reumatism. Mai aveam şi probleme cu ochii, aşa că era greu de crezut că voi atinge steaua succesului. Am avut nişte părinţi extraordinari. Tata, revizor contabil şi mama, contabilă. Tata era extraordinar de ludic, era sufletul petrecerilor copilăriei mele. Poate că  felul lui de-a fi l-am moştenit, iar mama avea un umor senzaţional. Veniseră de la ţară şi se duseseră într-un Târgu-Jiu monahal la acea vreme. Am făcut o mulţime de boacăne în copilăria mea... În încercarea de a repara o brichetă a tatălui meu, deşi era imposibil de recuperat ceva din ea, era să dau foc la casă. Şi multe altele...

„Copilăria, cadoul pe care ni-l face viaţa pentru ce vom avea de îndurat”

„Îmi amintesc de casa de la ţară, casa tatălui meu, casa Tehomirului meu, ce-şi trăgea numele de la un copil de-al lui Basarab îngropat în picioare, după cum spunea neica Ionel, ruda noastră maiestuoasă din Capitală. Tehomirul meu cald şi nostalgic, cu oameni săraci, dar gospodari, guralivi şi beţivi. Olteni adevăraţi... şi nimeni nu se compara cu moşu´ Lică, tata lu´ tata, cel care ne spunea poveşti caraghioase, numai de el ştiute, rupte din noaptea ce-i furase prematur vederea, iar noi ne tăvăleam pe jos de râs printre porcii lui coloraţi care mergeau pe biciclete. Iar mama Domnica, mama lu´ tata, ne spăla în copaie cu leşie ca pe cămăşi, în timp ce mama Nicu, mama lu´ mama, era caldă şi blândă ca un cozonac oltenesc. Şi mi-l aduc aminte ca şi acum pe moşu´ Hoara, tata lu´ mama, înalt şi umflat în piept, chiaburul satului, care nu s-a dat cu comuniştii «d-al dracu´», îndurând umilinţa de a merge 11 km la o fabrică, unde era portar... Şi mâncam colaci sfinţiţi, caltaboşi, sugiuc, turtă dulce şi mai ales îngheţată colorată de la ţigani. Copilăria... cadoul pe care ni-l face viaţa pentru ce vom avea de îndurat”. 


Chiştocul lui Liviu Ciulei, purtător de noroc

Dar parcă nimic n-a fost mai fantastic, mai „nepereche” decât perioada „gestantă” din istoria Academiei de Teatru şi Film, când „moaşă ne-a fost domnul Cotescu, asistat de Şumi-neamţu´”. Deşi se gândise iniţial să dea examen la Arte Plastice, datorită talentului său ieşit din comun la desen, „mi se spunea că sunt genial”, Horaţiu Mălăele s-a „sucit” brusc după ce „semnul divin” i-a venit chiar la Teatrul Bulandra. Şi „bine am făcut, pentru că aşa am avut timp să şi desenez”. „La început mi se spunea că desenam foarte prost. Până prin clasa a IV-a. Apoi a venit la noi la şcoală un profesor genial, Nicu Gherghe. Şi într-o zi mi-a spus că desenez excepţional. Şi uite aşa, parcă am intrat în transă şi de atunci nu m-am mai oprit. A urmat apoi Bombonica, profesoara mea din liceu, extrem de bună şi de simpatică, rămânând în  sufletul meu. Se pare însă că teatrul m-a ales pe mine. Sau eu pe el... Eram în pregătire pentru Arte şi în pauze, la un moment dat, m-am gândit să dau şi pe la teatru. Am trecut pe lângă zidurile Teatrului Bulandra şi la un moment dat cineva a deschis un geam şi un chiştoc a nimerit exact în capul meu. Fumase marele Liviu Ciulei”.  A luat ţigara, a stins-o, a pus-o într-un şerveţel şi a păstrat-o până a terminat examenul la Teatru. Fusese talismanul său. Acesta a fost începutul. 

De 38 de ani în lumina reflectoarelor

Apoi, totul a decurs firesc: „Am văzut lumina reflectoarelor în primăvara lui ´75, într-un loc numit Casandra. Casandra bucuriilor noastre tulburătoare şi unice. Casandra pătimirii noastre. Atunci, la Casandra, i-am văzut mai vii ca niciodată, aşa cum erau, pe Tavi Cotescu, Amza Pellea, Constantin Rauţchi, Gina Patrichi, Toma Caragiu şi George Constantin, patriarhul Teatrului românesc. Atunci mi-am dat seama că suntem carne muritoare, iar spectacolul de teatru, această imensă efemeridă, este de fapt unitatea ce ne măsoară viaţa”. Şi a trăit alături de aceste genii autentice româneşti, talente uriaşe pentru scenă, călcându-le pe urme ca nimeni altul. Dar şi alături de Tamara Buciuceanu, „o imensă uzină plutitoare pe Oceanul Artelor atât de dramatice, o minune singulară, născută anume să ne uluiască”, de Gheorghe Dinică, „creator hăruit, născut din combinaţia sângelui cu apa tare, aşa încât iarna să nu-l îngheţe, iar vara să nu-l moleşească” sau Ştefan Iordache, „visul bărbaţilor şi dorinţa nemărturisită a femeilor”. N-a fost niciodată invidios pe succesul colegilor de breaslă sau... s-ar putea odată să fi avut o formă de invidie, căci vorba lui Mazilu, „unde nu e invidie, nu-i progres”. 

„Băieţii mei, mama, soacra, soţia mea, lucrurile mele, toate acestea înseamnă eu”

 Adolescenţa a fost pentru Horaţiu Mălăele un episod trăit parcă ieri, plin de frumuseţe şi de candoare: „Iubirile copilăriei şi adolescenţei mele au fost fantastice, pentru că în momentul când te izbeşti de un sentiment ciudat e extraordinar. Iar acestea au fost multe şi efemere, ca şi copilăria mea. Pe prima fetiţă de care m-am îndrăgostit o chema Alice. Era frumoasă ca o păpuşă şi dragostea mea de atunci se materializa prin faptul că-i culegeam corcoduşe roşii din copacii de lângă Primăria din Târgu-Jiu. Şi i-am adunat într-un an toate corcoduşele din toţi corcoduşii, pentru că aflasem eu de la cineva că aşa se fac copiii şi se mărturisesc marile iubiri. Aşa credeam eu atunci”. Gabriela, jumătatea lui Horaţiu Mălăele, femeia „unică” aşa cum o numeşte el, i-a adus atâta linişte în suflet, încât ar putea să înfrunte furtunile zâmbind. Ea a intrat ca un înger în viaţa lui, l-a atins cu puterea aripilor sale, dându-i curaj şi dăruindu-i doi copii minunaţi. „Cred că a fost o binecuvântare că am cunoscut-o. Fără soţia mea, viaţa ar fi fost mult mai măruntă şi inutilă. Băieţii mei, mama, soacra, soţia mea, lucrurile mele, toate acestea înseamnă «eu». Înseamnă «acasă». Iar personajele nu mi-au inundat niciodată viaţa personală. Am chiar şi un loc pe care l-am amenajat eu şi în care mă retrag pentru că e al meu. E o altă casă din casa mea. Am acolo un scaun deosebit, o bancă de date, am himerele, agoniile, cărţile, pictorii şi geniile mele preferate. E o compoziţie într-un fel care mă reprezintă. Eu mai mult râd în afara scenei decât pe scenă. Sunt mai mult un creator de umor decât un personaj ludic. Sunt însă un romantic care iubeşte poezia lui Nichita şi a lui Sorescu, oameni pe care i-am cunoscut şi i-am iubit. Şi îi iubesc în egală măsură pe Blaga şi pe Eminescu.”
„Eu mai mult râd în afara scenei decât pe scenă. Sunt mai mult un creator de umor decât un personaj ludic. Sunt însă un romantic…”

Instituţia Mălăele

„Eu cred că există o legătură strânsă a destinului nostru cu divinitatea. Cred că animalul nu se plictiseşte, dar omul da. Şi asta înseamnă că avem o sarcină. Dacă nu eşti la locul potrivit îţi creezi acest disconfort. Dacă cineva e cu ochii pe mine, probabil că e Cel de Sus. Nu cred că am idolatrizat pe cineva. Cred că am furat ceva şi de la oameni mari, şi de la oameni mici”, mărturiseşte Horaţiu Mălăele. În doar 20 de minute de interviu, în încercarea mea de a realiza portretul marelui actor, Horaţiu Mălăele a reuşit să mă facă să trec prin diferite stări. Îmi spune că nu se consideră un om împlinit, ci doar unul care a făcut ce şi-a propus: „Există o parabolă a celor doi soldaţi. Amândoi au plecat să-şi facă o carieră, unul să devină mareşal, altul, sergent. Cel care a devenit sergent era fericit, iar cel care a ajuns mareşal s-a şi sinucis. Depinde de ce-ţi pui în cârcă. Pentru că fac parte dintre aceia care cred că râsul va mântui lumea, aş dori să le mulţumesc şi celor care m-au ajutat să mă cocoţ aşa sus. Lui Valentin Silvestru, Toma Caragiu, Octvian Cotescu şi George Constantin, cărora am avut privilegiul să le fiu prieten. Mulţumesc actorilor cu care am «concubinat» şi fără de care viaţa ar fi fost un deşeu la îndemâna gunoierilor. Cine sunt eu? Reprezint Instituţia Mălăele, al cărei director, muncitor şi şomer sunt”. Iar noi, domnule Horaţiu Mălăele, simpli spectatori, îndrăgostiţi iremediabil de umorul dumneavoastră, vă mulţumim că existaţi!”


Şi pentru că îmi e efectiv imposibil să nu includ și câteva clipuri, vă las în cotinuare în compania acestui deliciu umoristic românesc:


Aniversarea contesei Tusalema (nu înțeleg de ce nu s-a putut încarca direct clipul dar v-am atașat linkul pentru că sceneta este mult prea comică)






cu toată stima, numai bine,
Pavel Dinu


surse: http://novaapollonia.ro/; http://taifasuri.ro/

miercuri, 5 martie 2014

Momarlanii - urmasii dacilor din Valea Jiului


Trecând prin Petroşani, oraş minier cu veleităţi turistice, nimic nu sugerează că în această zonă incă îşi duce veacul una dintre cele mai vechi comunităţi rurale din România. Din cauza exploatărilor miniere începute în 1840 şi a dezvoltării urbanistice determinate de acestea, majoritatea momârlanilor au fost nevoiţi fie să se adapteze noului stil de viaţă, fie să îşi retragă gospodăriile spre dealuri. Dintre cei aproximativ 10.000 de momârlani rămaşi in Valea Jiului, puţini sunt cei care mai aduc aminte de asemănarea momârlanilor cu dacii amintiţi de Columna lui Traian.
Dar cine sunt, de fapt, momârlanii? DEX-ul traduce cuvantul momârlan cu “om prost, necioplit, bădăran”. În replică, unele surse fac trimitere chiar la limba latină, “momârlan” fiind compus din cuvintele “momo” (=ţăran) şi “lan” (=băştinaş), termenul fiind alterat în timp. De asemenea, momârlanii mai erau numiţi şi “jieni” datorita râului Jiu (amintit de Herodot şi de Ptolemeu ca Gilfil sau Gilpil) care străbate zona.
Urmele momârlanilor mai sunt păstrate în două muzee din Petroşani, două case autentice, vechi de peste 200 de ani. Aici, uneltele tradiţionale şi obiectele patrimoniale, donate de familii momârlăneşti, sunt expuse spre interesul turiştilor, dar şi al localnicilor, momârlanii fiind un subiect prea puţin abordat chiar şi în zonă.
La muzeul  deschis anul trecut, amplasat în curtea bisericii Sf. Varvara, i-am întalnit pe Petru Ititesc şi Petru Olaru, doi momârlani get-beget, ajunşi la varsta de 85, respectiv 88 de ani. Îmbracaţi în portul popular, au fost încântaţi de invitaţie, fiind bucuroşi să evoce identitatea momârlanilor. Hainele păreau a fi luate din muzeu, momârlanii îmbrăcându-se din ce în ce mai rar în straiele specifice lor. Totuşi, de câte ori se iveşte ocazia, un momârlan conştient şi mândru de valoarea identităţii sale le îmbracă fără să stea pe gânduri, de multe ori fiind mai mult decât fericit să le şi descrie: cioareci albi, strâmţi, din lână, cămaşă albă cu linii subţiri colorate, orizontale, brâu lat din piele, opinci din piele, cu vârf ascuţit, sau cizme, în cazul celor mai tineri.
Aflaţi în curtea bisericii, cei doi au respectat tradiţia şi au călcat pragul locaşului sfânt. Deşi cultura momârlănească păstrează manifestări păgâne precreştine, cum ar fi îngropatul morţilor în curtea casei, nedeile sau colindul Piţărăilor din Ajunul Crăciunului, o festivitate care pare să îşi aibă originile în perioada dacică, momârlanii au fost receptivi creştinării, fiind foarte apropiaţi de biserică. Aici, momârlanii au ocazia să îl întâlnească pe preotul Octavian Pătraşcu, cel care de ani buni susţine această comunitate prin aportul adus în cadrul celor trei biserici frecventate de aceştia. În demersul său, preotul nu a reuşit să-i dezveţe pe momârlani de obiceiurile păgâne. Unul dintre cele mai impresionante este spovedirea la brad: momârlanul se închină lângă brad, după ce a îngenuncheat, îl îmbrăţişează şi îşi spune păcatele. Dacă nu găsesc niciun brad în apropiere, momârlanii se spovedesc la orice alt copac, considerându-i sacri. În plus, de fiecare dată când taie un copac, momârlanii se închină, îl sărută şi abia apoi îl taie.
Totuşi, cei doi Petru erau nerăbdători să viziteze muzeul, casa momârlănească care spune şi povestea lor. Casa, cu două încăperi, aduce aminte de arhitectura dacică: fundaţie din piatră; pereţi din bârne din lemn, dispuse orizontal, cu izolaţie din pământ galben, bălegar de cal şi paie, pusă peste nuiele; podea din pământ bătut; acoperiş din şindrilă. Muzeul a fost creat la iniţiativa părintelui Octavian Pătraşcu, casa-muzeu fiind adusă de pe dealurile zonei Livezeni direct în curtea bisericii Sf. Varvara. De asemenea, tot aici şi-a făcut apariţia şi familia Gălăţăn (nume frecvent printre momârlani),  cea care se ocupă de celălalt muzeu al momârlanilor.
Interiorul îl mişcă pe Petru Olaru, fluieraş recunoscut printre momârlani, iar cântece şi strigături vibrează prin fluier şi glas. “Nu mai sună bine!”, spune Petru, aflat în prima încăpere a casei, dând vina pe vârstă şi pe degetele care nu îl mai ascultă. Celălalt Petru, Ititesc, refuză fluierul. N-a mai cântat de mult timp, renunţând la fluier după moartea fiului său.
Dincolo, în cea de-a doua cameră, alţi invitaţi se bucură de vizita la muzeu. Cu origini momârlăneşti, Dana şi doamna Ileana se bucură de obiectele momârlăneşti expuse în muzeu: război de ţesut, fuse, vase din lut, lămpi cu petrol, precum şi o ladă pentru zestre. Pe lângă lada cu zestre, obicei cunoscut în mai multe zone ale ţării, momârlanii respectă şi tradiţia transilvăneană legată de invitaţia la nuntă. Un membru din cele două familii implicate era trimis să străbată satul călare, trebuind să le ofere celor invitaţi “plosca de nuntă”, plină cu ţuică, din care aceştia beau o înghiţitură în cazul în care acceptau invitaţia.
Petru Olaru întrerupe cântecele, îndemnându-ne să ieşim din casă. Părăsind-o, preotul Octavian Pătraşcu nu ezită să direcţioneze vizita spre o altă parte a muzeului: o stână din lemn de brad nemţesc, din perioada regelui Ferdinand, adusă şi ea de pe munte. Stâna se comportă precum un portal spre zeci de ani în urmă, unde cojocul, căldarea şi untarul sunt la ele acasă. Provocat din nou de mediul momârlănesc, fluieraşul Olaru, fără şovăială, porneşte o nouă serie de cântări, dovedind că este încă în formă.
Vizita se încheie cu o masă organizată pentru momârlanii prezenţi, în subsolul bisericii. “Noi nu aveam furculiţe când eram tineri”. Petru Ititesc aprobă spusele prietenului său, amintindu-şi cu mândrie că şi momârlanii au ajutat la construcţia bisericii. Revigorat de vinul produs la biserică, Petru Olaru îşi reia rolul de muzicant; într-un ton mai trist de această dată, interpretând un cântec pentru înmormântare. Umorul momârlănesc nu întârzie să apară: “Pe ăsta îl ştii mai bine!”.
Referitor la moarte, momârlanii au o viziune deosebită asupra acesteia. Având casele situate departe de cimitire, înmormântările aveau loc chiar în curte. Acest obicei îi lega, până nu demult, de casă, refuzând să o vândă din cauza (sau datorită) rudelor îngropate în cimitirul familial, motivând că nu doresc să îşi vândă strămoşii şi părinţii. O altă cutumă este legată de moartea flăcăilor, momârlanii obişnuind să fixeze un brad împodobit lângă mormânt
Entuziasmaţi de reîntâlnirea spiritului momârlănesc, Petru Ititesc şi Petru Olaru acceptă deplasarea până la cel de-al doilea muzeu, situat în satul Slătinioara, parte a Petroşaniului. Muzeul păstrează aceleaşi caracteristici: casă cu două încăperi, plină cu unelte, straie, ornamente şi fotografii vechi de zeci de ani. Petru Olaru recunoaşte imediat câţiva prieteni şi câteva cunoştinţe în instantaneele monocrome: “Îi cunosc, cum să nu?”.
Relaţiile strânse dintre momârlani s-au deteriorat însă în ultimii ani, renunţându-se şi la obiceiul căsătoriilor doar între tineri momârlani. Acum, puţini dintre ei îsi mai cunosc originile, istoria şi tradiţia, puţini le mai respectă, iar comunitatea se macină din interior, dar şi din cauza erei în care trăim. În oraşele Văii Jiului cu greu poate cineva să observe un momârlan, singurele ocazii fiind dimineţile în care momârlancele coboară călare de la munte, mergând să vandă lapte “la blocuri”, unde locuiesc “barabele”, nume atribuit orăşenilor încă din perioada austro-ungară, folosit şi astăzi.
Rămâne de văzut cat vor mai reuşi cei bătrâni să menţină acest stil de trai şi cât de mult vor reuşi să-şi influenţeze urmaşii. În schimb, muzeele şi poveştile rămân, precum şi colibele şi stânele momârlanilor situate “la pădure”, după cum obişnuiesc să spună, care vor mai aminti pentru câţiva ani de faptul că Valea Jiului este una dintre zonele în care au rămas şi şi-au avut continuitatea dacii.

Articol preluat  www.descopera.ro

luni, 3 martie 2014

Supererou la 100 de ani - lectia de viata din spatele cutiei de tabla a unui cersetor


Un alt gen de supererou... Un alt tip de om, de caracter, de viata si cu siguranta, un om cu valori atat de diferite. Nu stiu daca este un sfant, dar povestea lui merita promovata peste tot. Reprezinta un model pentru toti si cu siguranta avem si in Romania multi oameni de acest fel doar ca ne este greu sa-i reperam pentru ca nu le cunoastem viata si pentru ca sunt prea discreti pentru privirile noastre grabite. Poate si pentru ca nu cautam sa-i aflam.

Acest batranel cu chip atat de bland demonstreaza lumii intregi, zilnic, ce inseamna sa fii un supererou. Nu seamana deloc cu personajele fantastice din filme, nu are un fizic de invidiat, nu apare in presa, nu are o aparitie spectaculoasa, insa are o arma mai eficienta decat a tuturor: DRAGOSTEA. Nu are prea multe bunuri materiale, insa compasiunea lui pentru semenii sai valoreaza mai mult decat un munte de aur. In straie  zderntaroase de cersetor, acest om nu face ceea ce ne-am putea gandi la prima vedere. Numele lui este Dobri Dobrev, si-a pierdut mare parte din simtul auzului in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial iar anul acesta va implini 100 de ani. Cu toate astea, zilele lui au acelasi program de zeci de ani. Merge pe jos multi km, cersind,  imbracat mereu in aceleasi haine ponosite si incaltat cu aceleasi incaltari uzate pana la refuz. Il gasiti pe stradutele orasului sau natal, Sofia (Bulgaria) unde isi petrece viata cerand cate un banut de la trecatori.



Ce este insa cel mai impresionant la acest batranel este faptul ca el nu cerseste pentru el, are o pensie de aproape 80 de euro si o baraca in care doarme. El cerseste pentru altii, pentru scopuri caritabile, pentru a ajuta copilasii din orfelinate.



Toti banii pe care i-a adunat pana acum (aproximativ 40.000 de euro) au fost donati centrelor de orfani care nu-si mai puteau achita la timp taxele sau facturile la utilitati. Nu pastreaza pentru el niciun banut din cei stransi...



Sunt oameni care l-au numit ”Sfantul din Baylovo” (satul sau natal). Asa cum ar fi de asteptat este iubit si pretuit de toti cei care-l cunosc, care i se adreseaza cu apelativul ”Bunicul Dobri” si reprezinta desigur, tot binele care poate fi facut pentru ceilalti, in cele mai grele si umile conditii...



Asa ca daca aveti nevoie de un model, astazi vi l-am prezentat pe Bunicul Dobri, un om care a renuntat la el pentru a-i sluji pe ceilalti, pentru a se bucura de toate darurile pe care le ofera altruismul umanitatii. Ajunge doar sa-i privim chipul si inima ne este inundata de blandete si de bunatate... Cu ceva mai multi omuleti din astia lumea ar fi un loc mult mai bun pentru noi toti.

cu toata pretuirea,
Pavel Dinu


surse foto: theologhia.files.wordpress.com/; http://i2.wp.com/www.michaelvincent.net; http://static.newsitamea.gr/

joi, 27 februarie 2014

Marș de ADIO - de Adrian Păunescu





La muncă, derbedei, că trece anul
Şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul.
Făceaţi pe democraţii cei cucernici,
Cristosul mamii voastre de nemernici!
Scuipaţi-vă-ntre voi cum se cuvine 
Şi-apoi convingeţi-vă că e bine. 

C-aţi luat o ţară de mai mare dragul 
Şi i-aţi distrus averile şi steagul. 
S-ajungem colonia de ocară 
Care-şi va cere scuze în maghiară. 
Şi, prin complicităţi cu demoni aprigi, 
Aţi desfiinţat uzine, câmpuri, fabrici. 

Şi, prin vânzări de ţară infernale, 
Aţi omorât cu voia animale. 
La greul greu care mereu ne-ncearcă, 
Răspundeţi cu un greu de moarte, parcă. 
Şi i-aţi găsit şi bolii un remediu 
Întoarceţi România-n Evul Mediu. 

Ce căzături, ce târfe, ce mizerii, 
V-aş desena cu acul, să vă sperii. 
Dar voi nici sânge nu aveţi în vine, 
Ci credite din călimări străine. 
Le ştiţi lui Hitler şi lui Stalin taina 
Şi-mpingeţi Bucovina în Ucraina. 
Aşa cum ceilalţi, limpezească-i valul 
S-au compromis negustorind Ardealul. 

De unde sunteţi, mă, din ce găoace, 
Cum v-au putut părinţii voştri face? 
Ce condimente le-au picat în spermă 
De e trădarea voastră-atât de fermă? 
Aţi pus nenorocita voastră labă 
Pe-această tristă ţară basarabă. 

Şi vreţi cu-ameninţare şi cu biciul 
S-o faceţi curva voastră de serviciu. 
Mimaţi respectul pentru cele sfinte, 
Dar vindeţi şi pământuri şi morminte. 
Aţi inventat examene severe, 
Supunere poporului spre-a-i cere. 

Şi toată zbaterea a fost degeaba 
Că-n nas mai marii v-au închis taraba. 
Minciuna voastră v-a adus pe scenă, 
Actori într-o politică obscenă. 
Şi-acum, că-i un prăpăd întreaga ţară, 
Ia cereţi-vă, puţintel, afară. 

Decât să vă trimită ţara noastră, 
Mai bine mergeţi voi în mama voastră. 
Plecaţi de-aici, cu-o grabă funerară, 
Si nu albanizaţi această ţară. 
Băgaţi viteză, că vă trece anul 
Si s-a scurtat şi s-a-nvechit ciolanul. 
Şi ce vă pot eu spune la plecare 
Decât lozinca lui Fănuş cel mare: 

Nenorociţilor, se rupe şnurul, 
“La muncă, la bătut ţăruşi cu curul!” 

sursa foto:Yupi.md

marți, 25 februarie 2014

Detectiv la supermarket - cu lupa la cumparaturi?...



Mai tineti minte acel obiect nelipsit din dotarea lui Sherlock Holmes? Cand ati folosit ultima data o lupa? Mai poate servi oamenilor in anul 2014 asa cum o facea cu sute de ani in urma? S-ar parea ca da, si chiar ne poate ajuta mai mult ca inainte. Daca in trecut servea la descoperirea urmelor lasate de raufacatori dupa producerea unei infractiuni, astazi poate preveni multe boli si ne poate face mai constienti asupra pericolelor alimentare la care suntem expusi cu totii.

Si pe principiul "Omul isi sapa groapa cu dintii" am ales sa deschid cu acest articol un subiect pe cat de important, pe atat de neglijat de romani. Cel mai probabil, va sunt deja familiare imaginile din supermarketuri, cu oameni grabiti punand la intamplare produse alimentare in carucior, incercand sa scape de chinul cumparaturilor rapid. Intr-o lume atat de tehnologizata, cu atatea mijloace care ne usureaza munca la serviciu sau acasa inca alergam bezmetici prin magazine in lipsa de timp si cel mai probabil si de interes.

N-am sa insist asupra cumparatorilor ci asupra cumparaturilor pentru ca lucrurile tind sa o ia pe o traiectorie gresita. De ce nu suntem interesati sa citim ingredientele alimentelor pe care le cumparam? Stiu, de cele mai multe ori raspunsul este: "pai trebuie sa moara si omul din ceva". E adevarat, toti suntem datori cu o moarte, dar cei care isi pretuiesc viata si sanatatea stiu la fel de bine ca e de preferat sa mori dintr-o cauza mai serioasa, nu din prostie sau din ignoranta...

Un alt raspuns la aceeasi intrebare ar putea fi: "Pai nu vedem ce scrie pe etichete pentru ca scrisul este prea mic, adesea indescriptibil". Si da, asta este o mare problema... Cum de am ajuns sa cumparam mezeluri fara continut de carne, pate fara ficat in compozitie sau dulciuri ale caror ingrediente nu au nicio asemanare cu cele din retetele clasice? 

Cererea pe plan global de produse cat mai diverse a stat la baza aparitiei cat mai multor companii producatoare de alimente. Nascandu-se in acelasi timp si concurenta, firmele au inceput sa ofere clientilor preturi cat mai atractive in detrimentul calitatii tot mai indoielnice. 

Ce se intampla in Romania? La noi, ca la nimeni, cum spun unii, nu mai exista niciun control asupra retetelor. Pana nu demult fiecare producator de mezeluri spre exemplu, trebuia sa obtina o autorizatie pentru reteta folosita, din partea directiilor agricole. Acum, evident, nu mai este necesara aceasta avizare... 

Realitatea este ca asistam la o lipsa de interes din partea legiutorilor in ceea ce priveste alimentele de origine animala si nu numai . Asadar singura solutie ar fi sa citim cu mare atentie etichetele si sa incercam sa alegem macar produsele cu mai putini aditivi, convervanti sau coloranti... Si daca scrisul de pe etichete este atat de mic, cum ne-am putea descurca fara o lupa?... Stiu ca pare absolut hilar, dar asta e situatia, asa am ajuns si daca dinstinsii conducatori romani nu iau masuri pentru noi, macar sa luam noi masuri pentru sanatatea noastra si a celor dragi....

Si stati ca mai avem surprize, Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorului ne atrage atentia ca marea majoritate a mesajelor inscriptionate pe etichete, de genul "cu gust de...", culmea, nu contravin legislatiei nationale sau europene. Asadar, daca luam un parizer cu carne de curcan care contine  50% (in cazul fericit) carne de curcan si in rest slanina si sorici este in regula, nu incalca nicio norma, atata vreme cat in denumirea produsului nu apare prepozitia "de" ci "cu". Se accepta deci la compozitia anterior enumerata denumirea "sunca cu carne de curcan" si nu "sunca de curcan". Desigur, cumparatorii fiind grabiti si neputand descifra continutul scris minuscul, cumpara ce li se pare mai potrivit pentru bugetul si pentru gusturile lor.

Noi, consumatorii romani ar trebui sa fim din ce in ce mai constienti de faptul ca suntem nevoiti sa imbratisam aceasta deprindere de a citi etichetele atunci cand alegem un produs. Producatorii mizeaza constant pe indiferenta cumparatorilor pentru a le induce prin diverse materiale si campanii publicitare impresia ca respectivele produse au un continut mult mai natural decat il au in realitate, iar noi ne imbatam cu apa rece si suntem multumiti ca am pus in cos "o vedeta" din reclame.

Toate institutiile daca sunt luate la rost o dau din colt in colt, incercand sa explice cu "durere in suflet"  cum ca nu e de competenta lor rezolvarea acestor probleme alimentare... V-ati intrebat cate cazuri noi de cancer apar zilnic in Romania? Peste 1000... Chiar sa nu existe nicio legatura intre ce mancam si starea noastra de sanatate? 

Cat despre calitatea produselor cumparate la preturi "bomba" nu mai intram in amanunte, este evident ca un produs de calitate superioara este mai scump. Spunea cineva ca "suntem prea saraci ca sa ne permitem ce-i mai ieftin" (pentru ca asta duce inevitabil la boala si dezechilibre in organism, pentru care cheltuim mult mai mult).

Care ar fi atunci solutia? Sa incercam sa consumam mai putina carne din supermarketuri, pentru ca oricum este  efectiv suprasaturata cu hormoni de crestere si antibiotice, cu efecte foarte, foarte violente mai ales la cei mici si nu numai. Sa incercam sa gasim prin vesnicele pile si relatii surse pentru a cumpara carne de tara. Nici asta nu mai e ce-a fost, stiu, dar cu siguranta nu este atat de daunatoare.

Ti se rupe sufletul cand vezi in magazine batranei care incearca sa citeasca etichetele si stau zeci de minute in fata unui raft pentru ca nu se pot hotari, iar in final pleaca spre casa cu o punga in care au luat doar 2-3 alimente simple pentru ca atat isi pot permite... In extrema cealalta sunt tinerii care daca mai dispun si de fonduri umplu rapid carucioarele de cumparaturi fara sa se mai uite la nimic, la continut ori la termenul de valabilitate. 

Si revenind la intrebarea din titlu, cu lupa la cumparaturi? Mi s-a intamplat sa vad un domn la un supermarket care "inspecta" de zor rafturile de conserve in speranta ca va gasi si una cat mai de bun simt in ceea ce priveste ingredientele. E drept ca se uitau oamenii ciudat la el, si cei care aranjau marfa pe rafturi isi dadeau coate crezand ca e cineva de la Protectia Consumatorului insa asta e Romania! Oamenii care au alte obiceiuri, fie ele si foarte bune de urmat, sunt priviti suspicios. Si din ecuatia asta cine iese castigator? Unul care comenteaza fara sa gandeasca sau un om responsabil care in ciuda conditiilor de trai destul de grele din tara alege sa faca ce-i mai bine pentru sanatatea lui?...

Parte buna este ca daca aveti un smartphone va puteti instala aplicatia "lupa" si ati scapat de-o grija. Aplicatia este disponibila pe 

In incheiere va atasez lista aditivilor extrem de daunatori (conform http://www.armonianaturii.ro/), poate la urmatoarea tura de cumparaturi evitati sa cumparati vreun produs care sa le contina. Si va rog pe dvs sa va exprimati parerea prin comentarii, ati adopta sau nu "metoda detectivului"? Ati folosi o lupa la cumparaturi pentru a citi cu usurinta textul etichetelor?

Aditivi alimentari care produc cancer:
E131 (Albastru patent), E142, E211 (benzoat de sodium), E213 (benzoat de calciu), E214 (p-hidroxibenzoat de etil), E215 (sarea de sodium a parahidroxibenzoatului de etil), E216 (parahidroxibenzoat de propil), E217 (sarea de sodium a parahidroxibenzoatului de propil), E218 (p-hidroxibenzoatului de metil), E239 (hexametilen tatra amina), E330 (acid citric).
      
Aditivi alimentari care afecteaza vasele de sange:E250 (nitrit de sodium), E251 (nitrat de sodium), E252 (nitrat de potasiu).
      
Aditivi alimentari care produc boli de piele:E230 (difenil), E231 (ortofenil fenol), E232, E233 (thiabendasol).
       
Aditivi alimentari care ataca sistemul nervos:
E311 (galat de octal), E312 (galat de dodecil).
       
Aditivi alimentari care pot produce tulburari digestive (indigestie, voma, colici abdominale etc.):E338 (acid fosforic), E339 (fosfat monosodic/disodic/trisodic), E340 (fosfat monopotasic/dipotasic/tripotasic), E341 (fosfat monocalcic/dicalcic/tricalcic), E463 (hidropropil celuloza), E465 (metil etil celuloza), E466 (carboximetil celuloza), E 450(difosfat disodic/trisodic/tetrasodic/dipotasic/tetrapotasic/dicalcic/biacid de calciu), E461, E407 (caragenan) din inghetata.
      
Aditivi care distrug vitamina B12: 
E200 (acid ascorbic).
      
Aditivi care determina afectiuni intestinale:E220 (sulfat anhidru), E221 (metabisulfit de potasiu), E222 (sulfit acid de sodiu), E223 (metabisulfit de sodiu), E224(metabisulfit de potasiu).
       
Aditivi care cresc nivelul colesterolului:E320 (butil hidroxianisol BHA), E321 (Butil hidroxitoluen BHT).
        
Alti aditivi periculosi:E120 (conselina, acid carminic), E124.
        
Aditivi suspecti: 
E121, E141 (Verde brilliant), E150 (Caramel), E153, E171, E172, E240, E241, E477.
        
Cei mai periculosi aditivi alimentari:E123 este interzis in SUA si in fostele state sovietice. Acest aditiv se gaseste in bomboane, jeleuri, dropsuri mentolate, branza topita si creme de branza. Este considerat cel mai puternic cancerigen dintre aditivi. Din aceeasi categorie face parte si E110 care intra in componenta dulciurilor (mai ales a prafurilor de budinca) colorandu-le.
E330 (acidul citric) produce afectiuni ale cavitatii bucale si are actiune puternic cancerigena. Se gaseste in aproape toate sucurile din comert.
E102 (tartrazina) este un alt colorant care se gaseste in dulciuri, mai ales budinci. Si el are actiune cancerigena.
         
Va recomandam sa utilizati aceasta lista a principalilor aditivi alimentari, spre a reduce gradat din alimentatie acesti factori foarte daunatori organismului.

Cu toata stima,
Pavel Dinu

sursa foto: http://i.stack.imgur.com/L8Sti.jpg; http://www.thrivingcanine.com/sites/default/files/reading-dog-food-label-magnifier.jpg

vineri, 21 februarie 2014

Observatia unui etnic maghiar (dupa publicarea articolului cu titlul "Biblioteca Vaticanului confirma: dacii nu au fost romanizati niciodata, dacii erau de fapt stramosii romanilor condusi de Traian...")

Dupa toate descoperirile arheologice, dupa toate atestarile istorice, da, inca exista destui oameni care nu vor pur si simplu sa accepte adevarul istoric...

Cu riscul de a da prea multa importanta personajului, sau ma rog, colectivului redactional al respectivului blog, va redau mai jos "Observatia" publicata pe http://pcmcluj.blogspot.de cu privire la articolul postat de mine (http://manifestulromanuluiscuipat.blogspot.ro/2014/02/bibliotecile-vaticanului-confirma-dacii.html).


Nu mai spun nimic altceva, va las pe dvs sa va lamuriti si sa va spuneti parerile la sectiunea de comentarii...


Cu toata pretuirea, Pavel Dinu

Observaţie
Citind articolul putem avea impresia că am revenit în era "răposatului" ptr că unii se vor din nou să se afirme numai pe baza unor afirmaţii... Deşi logica celui care a scris articolul ar fi asemănător unei persoane din mediul rural - presupunem sănătos - însă în mare măsură tinde să facă tot feluri de comparaţii, care nu prea sunt atestate-susţinute de dovezi, ci numai pe oarecare - sau aşazisă - logică, numai de autor cunoscut. 
Ca un exemplu se poate lua pe cea cu aşazisă "ocupaţie" austriacă de la 1712-1867 (şi nu pînă la termenele arătate în articol de 218 ani) 
Fájl:Austria1914physical.jpg
Cel care a scris articolul uită - sau nu ştie - că între 1867-1918 Transilvania era înglobat(-anexat) ca şi o unitate sinestătătoare în noua formaţiune numit Austro-Ungaria. Teritoriul avea un guvernator! Asta a fost acceptată şi de regi al României şi dacă se cercetează documentele de după 1920 se poate observa că şi Transilvania era condus de un "regent" (prinţul de atunci şi rege pe urmă în persoana excelenţei sale regele Mihai...) cu sediul tocmai la Cluj!!!
Revenind la "formatiune sinestătoare" trebuie să se ştie că până şi Monitorul Oficial al Austro-Ungariei era tipărit în 3(adică trei) limbi: germana, maghiară şi română - în acelaşi format şi impreună!!!. Chiar mai mult cea în limba română era tipărit cu litere specifice al acelei timpuri - adică nu cu litere romane. Deci nu era obligatoriu să ştie limba germană, deci influenţa acestuia era destul de slabă şi mai de grabă romţnii învăţau limba maghiară caa să se poate înţelege cu vecini...   
Autorul articolului nu ştie că mulţi învăţaţi de origine română au avut posibilitatea să înveţe în limba natală şi asta datorită insistenţei greco-catolicilor, care încă de la formare lor au folosit toate posibilităţile de a avea şcoli şi în sate locuite de români - mult înaintea anexării Transilvaniei (din 1712) la Imperiul Austriac. Lucrul acesta era bine ştiut şi acceptat pentru că preoţii greco-catolici puteau să se căsătorească şi ca doamnele preotese puteau deveni învăţătoare ptr copiii enoriaşilor. Simplu şi eficient. 
Dacă aş fi fost în locul celui care scris articolul m-aş fi ferit de problema cu ADN ptr că se ştie că în Bazinul Carpatic s-a găsit cea mai veche rădăcina al structurii nucleonice(unii au şi dat numele de EU-19, de la prima adică 1 şi ultima cifra 9). Acest fapt a dus la o concluzie foarte interesanta si anume că aceste teritorii erau locuite de cele mai vechi şi renumite culturi care pot ajunge la o vârstă de cca 30 - 40.000 ani (cam de pe vremea apariţiei homo-sapiens-ului) Datarea cu carbon 14 atesta că în acest bazin - aşa de mult râvnit de alţii -scrierea apare cam acum 7400 ani. Iar dacă se acceptă că metoda cu carbon 14 are o abatere mare de cca 20-25.000 ani atunci oasele găsite pe lângă tăbliţele de la Tărtăroaia ar putea să fie mult mai vechi ca vârstă... Deci chestia cu amestecare trac-geto-dac etc. poate fi doar o suprapunere de denumiri şi se poate întâmpla ca vom fi nevoiţi să rescriem istoria şi să recunoaştem că şi unii şi alţii au cam acelaşi "rădăcini" indiferent că acum se numesc români sau maghiari sau alte popoare care nu mai au descendenţii cunoscuţii