Si daca ieri il aniversam pe marele Constantin Brancusi, astazi e o alta zi speciala, zi in care n-am sa va plictisesc cu un articol detaliat. Nu este cazul pentru ca un astfel de om trebuie ascultat iar eu n-as putea sa ii fac vreodata o introducere pe masura...
La multi ani sanatosi, maestre, sa ne traiti si sa ne invatati in continuare cum se traieste autentic romaneste! ”Ce este cântatul?... Cântatul este o necesitate. Omul dacă nu ar cânta ar muri. Este un har, este un dat transcendental, este un noroc de la Dumnezeu. Cele mai profunde versuri care s-au spus vreodată despre muzică sunt:
”Am noroc că ştiu cânta, Că-mi astâmpăr inima. Horile-s de stâmpărare La omu’ cu supărare. Pe pământ avem două şanse: credinţa şi arta.
Cântecelor li se spun hori: hore în grumaz, înturnată, adâncată, moroşenească.
De ce cântă omu’?... Pentru că aşa îi vine: de pildă, de osteneala bătrâneţilor.
Când cântă omul?... Când îi vine.
Care este diferenţa dintre muzica tradiţională românească şi muzica lăutărească ţigănească?...
Muzica românească exprimă un sentiment: de dragoste, de dor, de
înstrăinare, de jale; muzica de mahala exprimă exaltare trupească.
Ţăranul cânta pentru a-şi exprima un sentiment, lăutarii o fac pentru a câştiga bani.
Unii se slujesc de folclor, alţii slujesc folclorul.”
Grigore Leșe
Canta cucu-n Bucovina
Canta cucu bata-l vina De rasuna Bucovina Canta cucu bata-l vina De rasuna Bucovina Canta cucu-ntr-un bradut De rasuna-n Cernauti
Bucovina, plai cu flori Unde-ti sunt ai tai feciori? Bucovina, plai cu flori Unde-ti sunt ai tai feciori?
Au fosti dusi in alta tara Dar se-ntorc la primavara Au fosti dusi in alta tara Dar se-ntorc la primavara Au fosti dusi in alta tara Dar se-ntorc la primavara
Inapoi cand or veni Tot pe tine te-or iubi Muntilor cu creasta rara Nu lasati straja sa piara Muntilor cu creasta rara Nu lasati straja sa piara
Daca piere straja noastra A pierit si tara noastra Daca piere straja noastra A pierit si tara noastra
Trimas-o imparatu' carte
Trimas-o imparatu' carte Le fetele di pa sate Sa nu-si faca rochie-n flori Ca nu le raman feciori. Sa-si faca rochie mneraie C-o murit feciori i mie Imparate, imparate, Pune pace, nu te bate Ca nu raman feciori pa sate Numa fete credintate Neveste de-amu luate Ragutele-s tinerele Nu stiu randul la otele La otele, le focuri, Dar stiu randul la pluguri.
Mama, inima mi-i arsa
Mama, inima mi-i arsa De cand am plecat de-acasa Nu-mi da pace inima Unde te stiu singurea, Singurea plina de dor, N-ai pa nime de-ajutor. N-ai cui spune borba-aleasa Copii ti-s dusi de-acasa Si ramai ingandurata Sa-i mai poti vedea o data.
"In timpul copilariei - am dormit in pat. In timpul adolescentei - am asteptat la usa. In timpul maturitatii - am zburat catre ceruri..." Constantin Brancusi
Constantin Brancusi s-a nascut in ziua de 19 februarie 1876, in localitatea Hobița, din judetul Gorj si a murit in ziua de 16 martie 1957, departe de pamantul natal, in Paris, Franta. Statul roman i-a refuzat in repetate randuri intoarcerea in tara, lipsindu-se, astfel, atat de multe dintre operele sale inestimabile, cat si de mormantul sau.
Brancusi este socotit drept unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX. El a eliberat sculptura de toate elementele secundare, care o sufocau, alegand sa prezinte realitatile in esenta lor. Toate lucrarile sale au un puternic substrat spiritual, mostenit din viata satului romanesc. Fara a gresi, putem spune ca Brancusi a descoperit lumii occidentale dimensiunea profund spirituala a fiecarui lucru.
Primii ani de scoala si i-a petrecut in scolile din Pestisani si Bradiceni. Inca de mic, artistul a obisnuit sa plece de acasa, petrecand mult timp prin atelierele de boiangerie si alte pravalii ale vremii. Pe cand se afla intr-un atelier din Craiova, lucrand ca ucenic, Constantin a construit prima sa vioara, din scandurile unei ladite de portocale.
Intre anii 1894-1898, tanarul artist urmeaza cursurile Scolii de Arte si Meserii, din Craiova, avand bursa. Constantin Brancusi a fost si slujitor al Bisericii, in calitate de cantaret si paraclisier bisericesc. Cat timp a studiat la Scoala de Arte si Meserii din Craiova, el a fost cantaret la Biserica Madona Dudu. Desi sarac material, Brancusi era bogat spiritual, avand, pe langa simtul artistic, multa credinta si un talent deosebit in cantarea bisericeasca.
Brancusi pleaca la Viena, unde, vreme de un an, lucreaza intr-un atelier de tamplarie. Intors in tara, intre anii 1898-1902, urmeaza cursurile Scolii de Arte Frumoase, din Bucuresti. Isi vinde casa natala, din Hobita, spala vase prin cateva restaurante, sculpteaza si vinde o parte din opere pentru a putea sa-si plateasca studiile. Pe cand studia la Scoala de Arte Frumoase, el a fost cantaret la Biserica Mavrogheni.
Constantin Brancusi realizeaza primele sale opere inca din timpul studentiei. Astfel, in anul 1898 termina lucrarea "Bustul lui Vitellius", care este premiata cu o mentiune, in anul 1900 termina lucrarea "Capul lui Laocoon", pentru care primeste o medalie de bronz, iar in anul 1901, cu lucrarea "Studiu", castiga o medalie de argint.
In ultimii ani de studiu (1900-1902), fiind ajutat de doctorul Dimitrie Gerota, artistul gorjean realizeaza lucrarea numita "Ecroseu", o reprezentare plastica a corpului uman, pentru care primeste o medalie de bronz. Datorita preciziei cu care este finisata, multa vreme, aceasta lucrare brancusiana a fost folosita in scolile de medicina. Mai tarziu, in anul 1933, pictorul francez Marcel Duchamp a inclus fotografia acestei lucrari intr-o expozitie organizata in Galeria Brummer, din New York.
In anul 1903, indata dupa terminarea studiilor, prin mijlocirea medicului Dimitrie Gerota, lui Brancusi i s-a cerut sa realizeze bustul medicului Carol Davila. Mai apoi, in anul 1912, aceasta lucrare a fost asezata in curtea Spitalului Militar Central, din Bucuresti. Pana astazi, acesta ramane singurul monument realizat de Brancusi si asezat intr-un loc public din Bucuresti. Cu banii obtinuti din vanzarea acestui monument artistic, Brancusi dorea sa-si plateasca drumul pana la Paris, insa, din pricina unor aprecieri superficiale facute monumentului, artistul a plecat din oras mai inainte de a primi toti banii.
Mai inainte de a pleca din tara, Brancusi a trecut prin Hobita, spre a-si lua ramas bun de la mama sa. Mai apoi, in drum spre Paris, el s-a oprit in Viena, unde, pentru o vreme, a lucrat intr-un atelier de mobila si a vizitat marile muzee si galerii cu opere de arta. In cele din urma, in anul 1904, artistul gorjean porneste spre Munchen, unde petrece jumatate de an, iar mai apoi, spre Paris, prin Bavaria si Elvetia.
Brancusi a parcurs drumul spre Paris mai ales pe jos. Din aceasta pricina, cazand prada unei ploi torentiale, pe cand se afla in apropiere de localitatea Luneville, Brancusi a racit puternic, facand pneumonie. In ultima clipa, el este salvat si adapostit intr-un spital din apropiere, fiind ingrijit de cateva maici. Mai tarziu, drept multumire, artistul roman a realizat pentru acestea o cruce deosebita, care se pastreaza pana astazi. Fiind slabit, ultima bucata de drum, pana la Paris, o va parcurge cu trenul.
In anul 1905, printr-un concurs greu, Constantin Brancusi este admis in Scoala Nationala Superioara de Arte Frumoase, din Paris. Ajuns in Paris, Brancusi va continua sa slujeasca in Biserica, angajandu-se ca paraclisier si cantaret, in Biserica Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. In acelasi timp, vreme de un an, el va lucra in atelierul mesterului Antonin Mercie.
In anul 1906, implinind treizeci de ani, adica limita de varsta admisa, Brancusi paraseste celebra scoala pariziana. Tot acum, el este acceptat sa lucreze in atelierul sculptorului francez Auguste Rodin, insa refuza, rostind celebra sintagma: "La umbra marilor copaci nu creste nimic, decat iarba." Cand artistul francez a aflat raspunsul lui Brancusi, ar fi spus urmatorul lucru: "In fond, are dreptate, este tot atat de incapatanat ca si mine."
In anul 1906, Brancusi incepe sa-si expuna public lucrarile, in Societatea Nationala de Arte Frumoase si in Salonul Toamnei, din Paris. In anul 1907, artistul inchiriaza un spatiu pe strada Montparnasse, unde isi amenajeaza atelierul. Apoi, incepand cu anul 1907, cand realizeaza prima lucrare intitulata "Sarutul", si culminand cu anul 1940, cand realizeaza celebra lucrare "Poarta Sarutului", asezata in parcul central din Targu Jiu, artistul roman a reluat de mai multe ori aceasta tema. Tot acum, Brancusi incepe sa lucreze la opera numita "Rugaciune", comandata pentru un monument funerar ce urma sa fie asezat in "Cimitirul Dumbrava", din Buzau.
In anul 1914, Constantin Brancusi organizeaza o prima expozitie in America, intr-o galerie de arta din New York. Desi lucrarile sale sunt foarte apreciate, multe dintre ele fiind cumparate, o comisie a Ministerului de Interne, din Romania, ii respinge lucrarea comandata in anul anterior, pentru un monument dedicat lui Spiru Haret. Aceasta lucrare, numita, mai apoi, "Fantana lui Narcis", a fost asezata in atelierul din Paris.
Incepand cu anul 1915, artistul gorjean va realiza primele lucrari in lemn, spre deosebire de cele anterioare, lucrate in piatra; acum iau fiinta operele "Cariatide" si "Fiul risipitor". Mai apoi, pana in anul 1940, alaturi de alte lucrari, sunt realizate lucrarile "Pasarea in Vazduh" si "Ovoidul". In aceasta perioada, Brancusi isi expune lucrarile in cele mai celebre galerii de arta din Franta, Anglia, America, Elvetia si Olanda.
Desi bolnav, Brancusi a hotarat sa ramana acasa, cerand ca patul sau sa fie mutat din camera lui obisnuita in atelierul in care a sculptat peste 40 de ani, unde L-a intalnit pe Dumnezeu. Cu ultimele puteri, batranul sculptor a spus: "Nu mai sunt demult al acestei lumi. Sunt departe de mine insumi, desprins de propriul meu trup... ma aflu printre lucrurile esentiale. Eu ma aflu acum foarte aproape de bunul Dumnezeu si nu imi mai trebuie decat sa intind o mana inspre El, ca sa Il pipai. Il voi astepta pe bunul Dumnezeu in Atelierul meu."
La miezul noptii, in primele ceasuri ale zilei de 16 martie 1957, marele sculptor Constantin Brancusi, in varsta de 81 de ani, trece la cele vesnice. Mai apoi, in ziua de 19 martie, el este inmormantat in cimitirul de pe strada Montparnasse. Dupa moartea sa, ca un omagiu postum, amplul monument din Targu Jiu a fost restaurat si asezat sub protectia statului, dupa ce fusese lasat in parasire si aproape demolat.
Cuvinte ale unui artist exilat
Cuvintele ramase de la Constantin Brancusi sunt suficiente pentru a ne da seama de maturitatea lui spirituala si artistica. Lucrarile artistice realizate de-a lungul vietii au emanat in mod firesc din insasi viata lui simpla, caracterizata de credinta si cuviosie. Referindu-se la cumintenia artei sale, Brancusi obisnuia sa spuna: "Eu am vrut sa inalt totul dincolo de pamant. Eu am facut piatra sa cante pentru Omenire. Sculpturile mele sunt chiar si pentru cei orbi. Ceea ce va daruiesc eu este bucurie curata."
"M-am sacrificat intotdeauna pe mine insumi. Mi-am lasat dalta si ciocanul si am slefuit materia cu propriile-mi maini. Mi-am lasat sculpturile sa se joace cu cerul si cu oamenii, dovedind lumii ca este cu putinta o sculptura a focului. Libere, ele erau mereu altfel iubite de oameni, ele insele mereu altfel iubind. Dar operele nu ajung niciodata la o desavarsire completa, pentru ca insasi materia nu este desavarsita."
"Sculpturile mele nu trebuie respectate, ci trebuie iubite, sa iti vina sa te joci cu ele. Vreau sa sculptez forme care sa dea bucurie oamenilor. Ceea ce are intr-adevar rost in arta este bucuria. Nu ai neaparata nevoie sa intelegi teoretic. Te face fericit ceea ce vezi? Asta e totul! Misiunea Artei este sa creeze bucurie... si nu se poate crea artistic decat in echilibru si in pace sufleteasca, iar pacea se obtine prin renuntare. Bucuria si pacea, pacea si bucuria, iata ce este de dobandit!"
"Iubesc tot ceea ce se inalta. Pasarile maiestre m-au fascinat si nu m-au mai eliberat din mreaja lor niciodata. Eu nu am cautat, in toata viata mea, decat esenta zborului! Eu nu creez Pasari, ci zboruri. Sculptura nu este altceva decat apa. Apa insasi!"
"Arta trebuie sa odihneasca si sa vindece contrarietatile interioare ale omului. Ea are aceasta misiune terapeutica: sa ne amintim de acel "catharsis" aristotelic. O sculptura desavarsita trebuie sa aiba darul de a-l vindeca pe cel care o priveste. Arta trebuie sa apropie, nu sa indeparteze, sa umple, iar nu sa sape prapastii in bietele noastre suflete... si asa destul de rascolite de intrebari. In Arta nu exista straini."
"Noi nu intelegem si nu vedem viata reala decat prin rasfrangerile si stralucirile ei. Functia artistului ramane aceea de a descifra semnele ascunse ale naturii si de a interpreta misterele universului. Semne se afla peste tot. Numai sa stii sa le vezi. Da. Pretutindeni dai de semne. Nu-i nevoie sa cautam formule obscure sau taine de nepatruns. Cand ti-e draga viata, iti ies in cale semnele si-i destul sa le privesti cum trebuie, ca sa le patrunzi talcul. Cei cu inima curata, copiii mai ales, le zaresc cei dintai. Priviti lucrarile pana cand le vedeti. Cei care au ajuns aproape de Dumnezeu le-au vazut."
"Cand o societate nu mai cunoaste, sau amesteca binele cu raul, ea se afla deja pe povarnisul pierzaniei. Oamenii vad lumea ca pe o piramida fatala si se inghesuiesc inauntru-i, pentru a ajunge cat mai sus, inspre varfu-i, drept pentru care se si sfasie intre ei si sunt cu totul nefericiti (nemultumiti). Pe cand, dimpotriva, daca ar creste si s-ar implini in chip firesc, daca s-ar dezvolta ca si spicul de grau pe campie, fiecare ar fi ceea ce trebuie sa fie sau ar putea fi.
Dumnezeu este pretutindeni si simti asta cand uiti cu desavarsire de tine insuti, cand te simti umil si cand te daruiesti. Eu ma aflu acum foarte aproape de bunul Dumnezeu si nu imi mai trebuie decat sa intind o mana inspre El, ca sa Il pipai! Nu mai sunt demult al acestei lumi. Sunt departe de mine insumi, desprins de propriul meu trup... ma aflu printre lucrurile esentiale. Il voi astepta pe bunul Dumnezeu in Atelierul meu."
Va propun astazi un alt subiect, unul care de obicei starneste revolta si multe pareri categorice... Ce spuneti despre violenta in cuplu, despre violenta asupra femeilor? De ce sunt batute si mai ales de ce accepta sa fie batute? De ce nu pleca din casa imediat cum li s-a dat prima palma? Nu credeti oare ca e ceva mai mult decat pura inconstienta? Parca si aud aceleasi raspunsuri clasice: ”pai daca e proasta, asa-i trebuie, trebuia sa plece de langa nebunul ala” sau ”inseamna ca ii place daca nu se desparte/divorteaza de el” ori ”e masochista si n-ai cu cine discuta”. Ideea acestui articol a pornit de la discutie cu o doamna profesor universitar care, daca puteti crede sau nu, are aceasta problema de ani de zile, iar sotul nu este un muritor de foame sau un incult, este un foarte bun inginer... Si sa nu va inchipuiti ca a venit si mi-a spus dansa, nu. Intamplarea a facut ca familiile noastre sa locuiasca pe aceeasi scara, in apartamente situate unul sub celalalt. Si cum la bloc certurile sunt mai mult publice decat private, va dati seama ca auzeam cateodata ce se intampla. Nu putine au fost cazurile cand, ingrijorat de ce se intampla acolo, am mers si am batut la usa, in ideea ca nemernicul ala merita o mama de bataie zdravana, asa cat s-o tina minte toata viata. Trebuie sa mentionez ca nu mi s-a deschis niciodata dar cearta se mai aplana, poate bataia continua dar ”onorabilul” macar nu mai striga... Intr-o convorbire telefonica am cerut si parerea unei amice, psiholog si am ajuns la concluzia ca daca merg si eu cu gura mare, sa aplanez conflictul nu fac nimic altceva decat sa-i ingreunez situatia femeii. Poate as fi chiar cauza altor batai viitoare... Intr-una din zilele trecute, intorcandu-ma de la lucru, ma intalnesc cu doamna de care va povestesc la lift. Era vizibil epuizata, si extrem de rusinata pentru ca e si ea constienta de situatia ei. Am rugat-o, daca poate, sa ne intalnim intr-o zi, dupa terminarea cursurilor la universitate, sa mai povestim. Fiica dansei mi-a fost si colega de generala deci relatiile sunt destul de apropiate, insa nu mai vorbisem de mult timp cu dansa. A acceptat, spunandu-mi ca i-ar face placere, mai ales ca sa (citez) ”nu o mai privesc ca pe o ciudatenie”... In ziua stabilita, ne-am vazut si am discutat deschis despre situatia dansei. Nu va pot reda exact dialogul acelei intalniri din respect pentru d-na in cauza, insa am sa incerc sa schimb cateva pareri referitoare la psihologia femeii batute. In primul rand, cazurile de violenta asupra femeilor nu sunt generate, asa cum se crede in general, de lipsa de educatie. E adevarat ca sunt multe cazuri si in familiile sarace dar nu sunt singurele. Cazul pe care vi l-am prezentat anterior nu este singular si va reamintesc, vorbim despre o doamna profesor universitar cu o cariera de exceptie. Ganditi-va ca despre foarte multe astfel de cazuri nu auziti pentru ca femeile vor sti mereu sa disimuleze mai bine decat barbatii situatiile rusinoase si pentru ca ele pun mult mai mult pret pe imaginea pe care o afisaza in public Si totusi, ce le face sa accepte o situatie atat de neplacuta?! Psihologii puncteaza faptul ca femeile care accepta sa continue relatii in care sunt maltratate s-ar putea imparti in 2 categorii: - prima, cea in care femeia a fost supusa mai multor tipuri de violente, incepand cu cea verbala, inca din copilarie (atentie deci la excesul de bataie asupra copiilor) iar la maturitate accepta acelasi tratament pentru ca alta varianta nu stie. Acestei femei nu i s-a dat posibilitatea sa-si exprime sentimentele, i s-a spus mereu acasa ca barbatul este capul familiei si ca el trebuie respectat cu orice pret... - cea de-a doua categorie, a femeilor care au avut o relatie foarte frumoasa la inceput (de regula bataile au aparut dupa casatorie) si pur si simplu nu se pot sa accepte realitatea, ca oamenii pe care i-au iubit, sunt acum agresorii lor si asteapta cumva sa dispara ”personajul negativ” din partener pentru a reveni la starea initiala. Stiu, veti spune ca in ambele cazuri nu e logica o asemenea gandire. Si sunt de acord cu dvs, insa trebuie sa aveti in vedere faptul ca aceste femei sunt efectiv traumatizate psihic. Li se spune de atatea ori ca sunt proaste, ca sunt incapabile, ca nu sunt bune de nimic incat ajung sa creada si sa intre intr-o stare de paralizie psihica. Nu comparati gandirea unui matur care a crescut in conditii normale, care a avut sansa sa cunoasca oameni care sa-i dezvolte latura spirituala si inteligenta emotionala cu al unuia caruia i s-au impus cu forta niste sabloane, niste clisee gresite... Aceste persoane sunt traumatizate psihic, chiar credeti ca ele sunt mandre de faptul ca sunt batute cu regularitate? Credeti ca ele nu stiu ca nu e normal ce li se intampla? Sunt femei care doar la vederea partenerului incep sa tremure sau au stari de voma! Credeti ca mai putem vorbi despre niste femei normale, care sa reactioneze normal? Cum se ajunge in aceasta situatie difera de la caz la caz, despre prima categorie descrisa mai sus ne-am lamurit, acolo bataia e obisnuinta. Acolo femeia ajunge cateodata sa faca lucruri care si in mod normal ar da nastere certurilor, insa ea merge pe principiul ca si daca sta cuminte si daca nu, oricum ia bataie. Despre cea de-a doua categorie insa nu mai putem spune acelasi lucru. Aici intervin mai multi factori, Unul ar fi ca ea trebuie sa-si asume o alegere gresita in fata tuturor. Al doilea, insistentele partenerului, scuzele, promisiunile sau chiar juramintele ca se va schimba si nu se va mai repeta vreodata bataia. Al treilea, faptul ca daca au copii, incearca sa-si disimuleze lipsa de putere psihica cu o idee de genul: ”copilul trebuie sa creasca intr-o familie cu mama si tata. Am sa stau de dragul lui si am sa ma prefac mereu ca totul e bine, macar pana creste.” Sunt destule femei care au dezvoltat un soi de dubla personalitate. Adica odata intrate in casa stiu ce le asteapta si intra in starea de ”victima” dar au cariere infloritoare, pe post de escapada, spre care isi canalizeaza toate energiile si toate sperantele. Cred ca acesta este si cazul doamnei despre care va povesteam la inceputul articolului... Repet, ganditi-va ca nu vorbim despre niste persoane cu un psihic puternic ci de niste persoane adaptate la o situatie strigatoare la cer, din punct de vedere social. Si atunci cum ne-am putea astepta la niste reactii normale? De unde credeti ca pot gasi resurse interioare pentru a merge mai departe, pentru a pleca de langa partenerul frustrat? Societatea nu le ajuta, le blameaza, si poate si astfel de femei si-ar putea regasi echilibrul daca le-am ajuta, fie chiar si cu o vorba buna, in loc sa le ocolim si sa le marginalizam, sa le aratam cu degetul, uite ce proasta e aia ca sta cu X-ulescu si ala o bate de o nenoroceste! Unde mai pui ca oricum statul nu le ofera o protectie constanta, si femeile astea nu curajul sa-si inchipuie cum ar fi viata dupa ce ar pleca din locul respectiv, daca agresorul le-ar gasi oriunde s-ar ascunde... Psihologia barbatului agresor este un alt subiect extrem de delicat. Daca stam sa analizam ce fel de om ar ajunge la asemenea stari, incat sa nu se mai controleze psihic si sa ajunga dependent de postura pe care i-o ofera bataia, s-ar putea sa ajungem tot la niste probleme care l-au afectat din copilarie. Sau e posibil ca anumite depresii sa-si fi pus atat de mult amprenta asupra personalitatii lui incat sa-si piarda controlul si sa faca lucruri ingrozitoare. Si acesti oameni se comporta asa pentru ca au un psihic defect. Autoritatea pe care le-o ofera frica victimei le descopera mereu alte trasaturi comportamentale pe care nici macar n-au banuit ca le-ar avea. Sunt destule cazuri cand barbatul plange in timp ce isi bate partenera... A nu se intelege insa ca le iau apararea agresorilor! In niciun caz! Nu am nici pe departe pretentia de a epuiza acest subiect, e extrem de complex, am vrut doar sa va atrag atentia, sunt multi romani care prefera sa trateze aceste chestiuni destul de superficial. Suntem obisnuiti de mici sa punem etichete si sa denigram oamenii din jurul nostru care nu afisaza mereu un zambet prietenesc, fara sa admitem ca am putea gresi... In incheiere am s-o citez pe d-na profesor universitar: ”stam si induram bataia pentru ca altceva nu stim”... Cam asta e si starea actuala a Romaniei, nu?... Cu toata pretuirea, Pavel Dinu
Pentru ca nu vreau sa ma dau expert in ce nu sunt, de data asta va las pe maini sigure si va propun un subiect care cu siguranta va face obiectul multor controverse legale. Nu doar pentru conducatorii auto, am sa va reproduc mai jos textul unui articol scris de un om mult mai avizat in domeniu decat mine... Poate va e de folos sa stiti cateva amanunte legate de aceasta chestiune si daca aveti intrebari, va asigur ca veti primi raspunsuri pertinente.
”In ultimii ani, in Romania a ajuns sa se fure cu legea in mana. Si nu spun vorbe mari! In loc ca actele normative sa serveasca binelui si interesului general, ele au ajuns doar un pretext si un mijloc de imbogatire a unor “baieti de afaceri destepti”, cu conexiuni deloc neveroase si deloc dezinteresate in mediul politic la varf.
Asa este si cazul de-acum celebrei si mult-hulitei Ordonante de Guvern nr. 5/2011, care impune obligativitatea echiparii autoturismelor cu anvelope de iarna in sezonul rece, ce a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 80, din 31 ianuarie 2011, si a fost aprobata prin Legea nr. 161/2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 503 din 14 iulie 2011, numita de noi in continuare, pe scurt: OG 5/2011.
CE SPUNE O.G. 5/2011 Actul normativ obliga pe soferi sa aiba masinile dotate cu anvelope de iarna atunci cand circula pe drumurile publice acoperite cu zapada, gheata sau polei, deci utilizarea cauciucurilor de iarna este influentata doar de starea carosabilului, nu si de un anumit anotimp sau de o anumita durata de timp. Lipsa echiparii cu cauciucuri de iarna a masinilor aflate in trafic pe drumurile publice acoperite cu zapada, gheata sau polei, reprezinta „contraventie, iar soferii astfel surprinsi de politie risca sa ramana fara certificatul de inmatriculare si sa plateasca si o amenda din clasa a IV-a de sanctiuni (de la 9 la 20 de puncte-amenda), adica o amenda cuprinsa intre 765 si 1700 de lei.
Anvelopele de iarna sunt acelea ce au pe ele inscriptii/simboluri de tipul „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, literele M si S reprezentand initialele cuvintelor englezesti "Mud" and "Snow", adica: "noroi/namol" si, respectiv, "zapada".
Intr-un comunicat ceva mai vechi al Ministerului Transporturilor, se specifica faptul ca: “Anvelopele denumite comercial „all seasons” sau 4S, ca si cele Alpin, Mountain sau Winter, pot fi acceptate daca au marcajul specific anvelopelor de zapada (M+S, M.S., M&S)”.
Poltia rutiera vine si contrazice Ministerul Transporturilor si zice ca in aceasta categorie nu intra anvelopele marcate numai ,,all seasons”.
Deoarece prevederile legale sunt iar neclare, sunt dicutii interminabile si pe tema numarului cauciucurilor de iarna care trebuie sa echipeze un autoturism/autovehicul.
Astfel, potrivit Directiei Rutiere din IGPR, ar trebui sa se aplice urmatoarele reguli: - autovehiculele de transport persoane cu maxim 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducatorului auto, deci si autotusimele personale, trebuie sa fie echipate cu anvelope de iarna pe toate rotile. - prevederea de mai sus se aplica si la autovehiculele de transport marfa cu o masa totala maxima autorizata mai mica (sau egala) de 3,5 tone. - vehiculele transport de marfa de peste 3,5 tone si cele de transport de persoane cu peste noua locuri trebuie sa fie echipate cu anvelope de iarna numai pe axele de tractiune.
O masura minima de siguranta ar fi reprezentata, totusi, de faptul ca vehiculele aflate in trafic sa fie echipate cu anvelope de iarna pe rotile axei/axelor de tractiune sau sa aiba montate pe aceste roti lanturi sau alte echipamente antiderapante omologate.
Dincolo de toate discutiile, singura autoritate abilitata sa controleze daca ai sau nu masina dotata cu anvelope de iarna este politia rutiera, pentru toate tipurile de autovehicule/autoturisme.
Insa, pentru autovehiculele de transport marfa care au o masa totala maxima autorizata mai mare de 3,5 tone si pentru autovehiculele de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducatorului auto, sunt indreptatite sa le controleze si Inspectoratului de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier (ISCTR), care, de la data de 4 decembrie 2011 a preluat aceste atributii de control de la Autoritatea Rutiera Romane , de la Registrul Auto Roman, si dela Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania.
In nici un caz, nu au astfel de atributii, in controlarea dotarii cu cauciucuri de iarna a autovehiculelor, agentii din Politia locala, chiar daca aceasta are anumite atributii in domeniul circulatiei.
Deoarece durata controlului in trafic privind anvelopele de iarna nu este legal prevazuta, Politia rutiera comunica faptul ca se urmareste sa se limiteze la minim timpul de verificare, iar Ministerul Transporturilor comunica faptul ca verificarea anvelopelor poate dura cel mult 15 minute, fara a se verifica integral starea tehnica a autovehiculului.
In acest sens, Politia Rutiera are o serie de norme interne privind efectuarea unitara a controalelor, ce vizeaza dotarea cu anvelope de iarna, care sunt respectate intocmai de toti lucratorii de politie rutiera, iar verificarile efectuate in trafic de lucratorii de politie rutiera se refera la anvelopele care au alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevazute in cartea de identitate a vehiculului, prezinta taieturi sau rupturi ale cordului ori sunt uzate peste limita legal admisa; cu aceasta ocazie se controleaza si echiparea cu anvelope de iarna.
IN SENSUL CA NU SE OBLIGA SA-TI ASIGURE DRUMURI CURATATE PE CARE SA MERGI CU CAUCIUCURI DE IARNA!?
SI NICI NU RASPUNDE CONTRAVENTIONAL DACA NU O FACE!
OG 5/2011 mai prevede si faptul ca şoferul unei maşini fără cauciucuri de iarnă care blochează un sector de drum riscă o amendă cuprinsă între 5.000 şi 8.000 de lei şi va fi nevoit să suporte costurile aferente intervenţiei de degajare a sectorului de drum afectat.
Am vazut insa ca, incepand cu vremea si cu iarna polara pe care o experimentam la maxim cu totii incepand din 24 ianuarie a.c. [n.a. - 2014], nenumarati soferi, chiar daca aveau anvelope de iarna montate pe masini, au ramas impotmoliti in nametii ce faceau sa dispara orice bruma de drum, si masinile au fost abandonate cu zilele in troiene.
Si de aici, se nasc o serie de intrebari legitime, de dubii si de frustari in legatura cu bunele intentii ale autoritatilor noastre, care au edictat si aplica un astfel de act normativ, ilogic din multe puncte de vedere:
- statul, ca partener egal de drum al soferilor, de ce nu si-a trecut si el in OG 5/2011 obligatia de a asigura soferilor drumuri curatate pe care acestia sa circule cu masinile echipate cu cauciucuri de iarna?
- Acelasi stat, in situatia [cum e si cea actuala] in care nu-si indepli-neste obligatia legala si morala de a curata drumurile publice, de ce nu si-a prevazut in OG 5/2011 un capitol special de sanctiuni?
- La ce folos sa echipezi masinile cu cauciucuri de iarna, daca acestea sunt la fel de „performante” ca si cele de vara, si nu reusesc sa te scoata deloc din nameti?
Si lista intrebarilor ar putea continua! Dar, lasam si cititorilor sa-si exprime parerea, vizavi de acest articol si, mai ales, vizavi de subiectul tratat in articol. Asteptam comentariile voastre mai jos!”
Treceam zilele trecute pe langa un chiosc de ziare si m-a frapat intreaga scena petrecuta in fata mea. O mamica se oprise cu fetita ei (de vreo 6-7 anisori) la chiosc pentru a cumpara cateva reviste. Nimic neobisnuit pana cand cea mica a observat in geamul chioscului o revista Barbie si a inceput insistent sa o ceara. Initial, nebagand de seama ce-i declansase copilului starea de disperare si de extaz, mama a incercat s-o linisteasca si sa-i spuna ca trebuie sa se grabeasca sa ajunga acasa.
Incercarea a fost, asa cum probabil va asteptati, una nereusita. Fetita s-a pus pe urlat, pe plans si mama, resemnata, a trebuit sa cumpere si revista respectiva, explicandu-i vanzatoarei ca asa face mereu copilul cand vede genul respectiv de reviste, pe care este nevoita sa i le cumpere destul de des, daca nu saptamanal, o data la doua saptamani sigur.
Priveam uimit scena si nu puteam sa-mi cred ochilor, inteleg toanele celor mici, mai ales ale celor caposi dar intamplarea in sine mi-a dat de gandit si dupa un studiu mai atent pe internet, concluziile sunt destul de grave, motiv pentru care am decis sa abordez astazi acest subiect.
Nefiind un cumparator de astfel de ”literatura”, am cerut si eu vanzatoarei aceeasi revista si am intrebat-o ce vanzare are publicatia. Femeia mi-a raspuns imediat ca are clienti vechi, care cumpara fiecare numar, ca sunt parinti care achizitioneaza si cate 2-3 astfel de reviste lunar, la insistentele celor mici.
Mi-am luat si eu revista, si m-am intors cu ea acasa, sa vad cat de ramolit am ajuns, de nu mai inteleg reactiile generatiilor viitoare cand vine vorba de mofturi. Cu siguranta ati vazut si dvs, prin vitrinele chioscurilor de ziare, revistele despre care va povestesc, si cu siguranta ati constatat cat de atragatoare sunt, ma refer la culori, la desene si la nimicurile pe care le ofera cadou in punga sigilata in care se afla si revista.
Ajuns acasa am desfacut revista si rasfoind-o am constatat ca in cele 20 de pagini frumos colorate, nu sunt decat titluri gen: ”Barbie la shopping”, ”Barbie in club”, ”Barbie la plimbare”, ”Barbie la mall” etc... Jocurile care macar teoretic ar trebui sa dezvolte imaginatia celor mici sunt extrem de putine si de simpliste, eu am vazut doar unul de tip puzzle, si unul in care cele mici trebuie sa lipeasca autocolantele (cadou la revista) pe o imagine pentru a recrea imaginea unei rochii de gala...
Nicaieri nu aparea vreun titlu sau vreo imagine de genul ”Barbie la scoala” sau ”Barbie la olimpiada de mate”... Nu, tot e axat pe distractie si atat. Si daca n-ati vazut inca pe cate articole pentru copii apare marca Barbie, va recomand sa fiti un pic mai atenti, la ghiozdane, pixuri, caiete, caserole pentru mancare, absolut toate articolele de imbracaminte si incaltaminte, pahare, castroane etc... La o simpla accesare google veti descoperi ca aceasta afacere produce sume fabuloase anual.
Cautand sa aflu mai multe despre asa numitul ”efect Barbie” am fost surprins sa constat ca ne lasam copii inoxicati cu o gramada de aluzii sexuale, cu multe comportamente deloc normale la varste fragede, asta pe langa toata nebunia din educatie si interesul tot mai scazut pentru studiu.
Daca ati vedea pe strada o tanara imbracata ca aceasta ”Barbie” (vorbesc generic, sunt mult mai multe papusi si marci de acelasi fel) cu siguranta ati gandi ceva de genul ”uite-o si pe asta, a iesit din casa, ca pe centura”. Industria despre care va vorbesc, impreuna cu materialele de promovare, nu fac decat sa creeze stereotipuri si sa afecteze psihicul celor mici intr-o foarte mare masura. Sunt parinti care nici macar nu sunt interesati sa vada ce contine o astfel de revista, daca le contrazice sau nu principiile pe care ei ar dori sa le insufle copiilor. Le cumpara frumusel, si le ofera sigilate celor mici, care, conform studiilor, nu mai cresc cu imaginea parintilor ca model, ci imbratisaza alte modele, cele pe care chiar parintii le ofera.
Daca stati sa analizati putin imbracamintea acestor papusi veti vedea ca sunt tot mai sumar imbracate, tot mai mulat si mai provocator. Iar fetitele cresc cu modelul asta pentru a deveni mai tarziu niste obsedate de proportii deloc sanatoase, de un fizic ireal care li se intipareste in minte de mici. Asta, bineinteles in timp ce mancarea de tip fast food este tot mai promovata si iti face tot mai multi adepti.
Iar la adolescenta ne minunam ca fetele noastre au comportamente deviate, ca nu ne mai intelegem nicicum cu ele, ca ar sta non stop in cluburi sau la cumparaturi si ca aleg tinute tot mai deocheate... Adolescenta este o perioada extrem de dificila din punt de vedere psihic pentru viitorul adult, insa asociata cu obsesia pentru un anume tip de fizic si de imagine nu face decat sa dea nastere cat mai multor depresii stari de instabilitate si confuzie psihica.
Mama nu mai reprezinta modelul copilului, imaginea pe care copilul sa o aiba ca exemplu, de cele mai multe ori nu este la fel de frumoasa ca o Barbie, nu are nici corpul ei (apropo, masurile respectivei papusi s-ar traduce printr-o anorexie destul de pronuntata daca ar fi sa le transpunem in realitate), nici ”outfiturile” ei. Iar la adolescenta mama ajunge sa fie destul de usor persoana non-grata in perceptia copilului.
Despre imaginea tatalui nici nu mai discutam ca oricum el pare a fi unul care a trait in epoca dinozaurilor si nu are habar despre toate noutatile si toate ”minunatiile” de pe lumea asta. Parintii devin doi oameni ”de evitat” pentru tanara care nu stie cum sa-si mai ocupe timpul pentru a ajunge la perfectiunea fizica, care sta sa isi analizeze critic formele in oglinda cateva ore bune in fiecare zi. Sexualitatea lor debordanta naste o alta abordare si din partea baietilor si veti auzi tot mai des ca ”in ziua de azi baietii nu vor decat sex, sunt niste magari”... Pai de ce? De ce vor doar sex? Oare nu-i indreptam in directia asta chiar noi, parintii?
Am adus in discutie cazul ”Barbie” doar exemplificativ, nu pentru a demonstra ca doar psihicul si perceptiile fetelor sunt afectate de stereotipuri. Si baietii sunt in agala masura atacati de curentul asta, iar efectele cred ca nu sunt greu de identificat. Cuvantul de ordine pentru toti copiii si pentru toti tinerii este DISTRACTIA.
Si pe urma va intrebati de ce merge societatea in directia gresita? Pentru ca noi, parintii nu realizam ce oferim, de cele mai multe ori cu buna intentie... Pentru ca noi crestem niste copii cu un handicap psihic major si pe urma stam sa ne plangem, ca nu ne mai intelegem cu ei! Pentru ca ne este prea lene sa gandim si poate pentru ca nu ne mai pasa!
Si daca o sa spuneti ca mereu generatiile urmatoare le-au scandalizat pe cele anterioare prin atitutdini, vestimentatie, concepii, am sa va atrag atentia asupra unui fapt, n-am negat in acest articol rolul unor exemple pozitive, n-am sa spun ca era mai bine daca faceau papusi obeze pe care sa le aiba fetitele ca exemplu sau niste burtosi pe post de super eroi pentru baieti... Spun doar ca nu mai avem grija ce oferim celor mici pentru a-i putea tine aproape, pentru a-i putea sprijini si pe parcursul adolescentei si pentru a nu ajunge sa ne mai plangem ca societatea e de vina, ca sistemul e de vina, ca nu mai stiu cine e de vina! Nu! pentru cum ne crestem copii suntem doar noi de vina!
In speranta ca v-am trezit macar interesul pentru a va documenta ceva mai bine pe aceasta chestiune destul de importanta, ma inclin in fata dvs,
Pentru cei dintre dvs care mai cred ca am ajuns prea departe cu tehnologia, ca avem prea multe gadgeturi si device-uri futuriste, imprimanta 3D e tot ce va lipsea ca sa va mai faceti inca o data cruce. Desi tehnologia a fost descoperita cu mai bine de 20 de ani in urma, aceste imprimante au ajuns, in sfarsit, sa fie disponibile si pentru populatia cu dare de mana. Daca la tara obiectele cu pricina ar fi duse la biserica penru a li se aplica o exorcizare ca la carte, sau ar fi arse pe rug cu explicatia ca e "lucru' dracului", strainii se dau in vant dupa ele si companii producatoare de aceste masinarii complicate apar ca ciupercile dupa ploaie. Inventatorii sustin ca acestea functioneaza asemanator imprimantelor obisnuite, doar ca in loc de cerneala, folosesc alte materiale (ce variaza de la argint, plastic sau titaniu) pe care le imprima in straturi succesie pana la finalizarea obiectului... Nu va puteti imagina mai exact cum functioneaza? Nicio problema, in afara de geniile care au inventat-o mai mult de 1% din populatia lumii nu pricepe cum functioneaza nici imprimantele normale, daramite aceste ciudatenii... Deci nu suferiti de nicio problema. Avantajul acestor imprimante, spun cercetatorii, este acela ca permit producerea unui prototip intr-un timp foarte scurt, astfel ca acesta poate fi imbunatatit rapid, iar procesul efectiv de fabricatie dureaza mult mai putin, scutind astfel multe resurse si energie. Nu-i rau daca ne gandim ca mereu ratacim fie cheile, fie pixurile, fie cine stie ce alte obiecte trebuincioase omului. Dar ce te faci dupa ce ti-ai printat vreo 30 de chei, prietenii care au venit in vizita au mai lasat si ei cateva si tu vii acasa cu inca vreo 5 de la birou? Cum sa le mai tii evidenta? Poate o sa te ajute vreun alt localnic sa scapi si de excesul de chei si de obiecte de valoare din casa... In alta ordine de idei avem un nou dispoziv care poate produce o gramada de lucruri si poate genera cel putin tot atatea batai de cap. Cum ii explicii unui manelist ghiortaitor, spre exemplu, ca nu e indicat sa printezi mai multe pistoale pe care sa le testezi pe cei care te injura pe strada cand mergi cu volumul la maxim, cu geamul deschis, si cu pitipoancele sunculinde in spate? Nu contest avantajele imprimantei 3D insa cred ca e putin cam devreme sa le lansam la vanzare atata vreme cat noi inca nu avem o legislatie bine pusa la punct nici pentru onorabilii hakeri, care intre noi fie vorba, deja au incaruntit. S-au imprietenit si cu FBI-ul dupa atea vizite si poate intre timp s-au mai si inrudit. Chiar producatorii controversatelor imprimante declara ca "ceva" probleme pot aparea aunci cand vorbim de replicarea unor obiecte de arta sau tipuri de documente, intrucat copiile sunt atat de fidele, incat cu foarte mare greutate se deosebesc originalele de copii, iar lucratorii din cadrul muzeelor nu sunt tocmai incantati de situatie...
Va dati seama Pyrate Bay-ul cat de solicitat va fi? Intre un costum Gucci si o replica nu va mai fi nicio diferenta spre disperarea cocalarilor aratatori de etichete. Vom produce de vreo 15 ori mai mult gunoi din dorinta de a vedea cum arata orice nimic imprimat cu noua tehnologie si vom dormi linistiti cu gandul ca planeta si lumea evolueaza iar noi suntem niste fiinte absolut speciale... Dar stati ca descoperirile nu se termina aici, nu, nu! Vom putea printa si mancare (exact ca in celebrele benzi desenate Familia Jetson). Si atunci sa vad eu doamnele si domnisoarele cum o sa mai tina cura de slabire, cu tentatia la doar un clik distanta. Daca printarea alimentelor este o solutie buna pentru cei plecati in spatiu ori pentru populatiile flamande din Africa, pentru restul lumii e posibil sa produca inca un val de sunculite. Ii si aud pe iubitorii de tehnologii, "pai da, evoluam, dom'le o sa avem mai mult timp liber iar noi si o sa ne concentram pe lucrurile cu adevarat importante!" Iar pe doamne: "In sfarsit s-a facut dreptate! nu vom mai fi slugile blidului si ale cratitelor!" Pai, sa ne gandim asa, logic, mai mult timp liber se asteapta de la descoperirea focului incoace... Asa s-a zis si cand s-a inventat aragazul, si cand s-a inventat masina de spalat rufe sau cea de spalat vase (astea intra in categoria membrilor de familie oricum). Au inventat unii si vasul de toaleta care te si spala dupa ce te... ma intelegeti. Si culmea! Tot nu avem timp! Imprimantele 3D mai au o aplicabilitate, de data asta in medicina. Oamenii de stiinta afirma ca vom putea printa organe intregi cu ajutorul celulelor stem, deci daca mai exista doritori sa-si vanda vreun organ, sa se grabeasca, in curand nu vor mai valora atat. S-au efectuat deja operatii cu proteze produse cu ajutorul acestei noi tehnologii iar rezultatele par sa fie extrem de bune. Vom produce deci, pe langa tesuturi si organe si proteze sau dinti, cu mult mai multa acuratete decat pana acum. Interesant, nu? Ce rost vor mai avea bataile de la carciumile din sat, Gheo' daca il paleste pe Ion si-i scoate 2-3 dinti, in cateva zile are altii noi nouti stralucitori iar daca pe Gheo' il doare pumnul, dupa lovitura aplicata va putea schimba si el pumnul cu unul nou imprimat..
Ei si atunci cum ni se prezinta viitorul? Cercetatorii privesc cu interes la transportarea cat mai multor astfel de dispozitive in spatiu, pentru a constru cat mai curand o noua Terra, urmand ca cei mai inapoiati probabil sa ramanem aici, demodati si ponositi. Ma intreb cum se vor vinde imprimantele 3D la negru, la colt de strada: "Hai frate, uite e noua, acum imprimata de o alta imprimanta si nu-ti cere seria cand printezi, hai fratica', ca ti-o dau ieftin sa merg si eu acasa"... Si odata ce vom printa tot ce ne trece prin minte, ce facem cu muntii de obiecte create? Cum va sti omenirea sa dozeze jocul asta de-a Dumnezeu in conditiile in care multi cu greu se pot numi oameni? Ce ne facem cand vom printa bani? N-o sa ne mai trebuiasca banii pentru ca deja ne-am imprimat ce ne trebuie... Cine va pleca pe planeta asta nou printata si ce facem dupa? Vom avea planete adverse? Pitipoancele din viitor vor merge sa bea o cafea pe o alta planeta in loc sa-si taraie tocurile de 20 de cm pe Dorobanti? Victor Slav o sa-si printeze o Bianca fidela? Sau pana atunci vine sfarsitul lumii? Daca nici Nostradamus nici mama Omida nu vor mai prevesti nimic pentru ca si imaginatia nebunilor are margini, ce ne facem?! Ma inclin in fata dvs, putin confuz de aceasta data dupa atatea intrebari, cu tot respectul, Pavel Dinu sursa foto:http://img.gawkerassets.com
Actorul Costel Caşcaval este unul dintre zecile de mii de copii care şi-au petrecut primii ani de viaţă într-un orfelinat comunist. După moartea părinţilor săi, el a fost abandonat de rude într-o astfel de instituţie. Costel îşi aminteşte şi azi cum îşi petrecea sărbătorile când era mic.
„Orfelinatul unde am crescut eu era la Târgu Ocna, la doi paşi de Slănic Moldova şi la trei paşi de Oneşti, de unde şi-a început Nadia Comăneci flick-flack-urile care au făcut-o faimoasa în toată lumea. Sigur că, fiind în plin comunism, nu se găsise nimeni care să ne vorbească despre adevărata semnificaţie a Crăciunului. Nici un preot nu avea voie să treacă pragul orfelinatului ca să ne vorbească de Naşterea Domnului. Nu conştientizam că e Crăciunul sau Anul Nou, nu ştiam ce e aceea o sărbătoare, dar cumva, instinctiv, simţeam că în lume se întâmplă ceva deosebit. Vedeam copiii din oraş mai frumos îmbrăcaţi, oamenii umblau de colo-colo cu cadouri în mâini, iar doamne dichisite de la comitetul de femei al oraşului ne vizitau, ne mângâiau pe creştetul tuns chilug şi ne dădeau câte o bombonică. Miroseau frumos, a mămici".
Moş Gerilă şi orfanii
Costel îşi mai aminteşte că cei două sute de copii raşi în cap din orfelinat îl aşteptau cu înfrigurare pe Moş Gerilă. „Făceam lanţuri din hârtie creponată, steluţe din hârtie, iar pentru noi, coifuri. Împodobeam bradul şi, aşezaţi cuminţi în sala de mese, îl aşteptam pe Moş Gerilă, căci Moş Crăciun nu avea „viză de intrare" în orfelinat. Nu ştiam colinde, că nu avea cine să ne înveţe, dar pregăteam noi între noi „Pluguşorul". Numai că nu aveam unde să „plugărim" căci tovarăşul director nu ne lăsa să ieşim din orfelinat ca să mergem de nebuni din casă-n casă. S-a întâmplat în câte un an să sărim gardul ca să mergem cu „Pluguşorul" gândindu-ne că, la întoarcere, cum ne va fi norocul, dacă era de serviciu un educator mai cu frică de Dumnezeu, închidea ochii, dacă era, dimpotrivă, vreun comunist vigilent ne „plugărea" el pe noi de ne ieşea pe nas „excursia" în lumea de dincolo de zid".
Îngeraşul ilegalist
Puştii din orfelinatul de a Târgu Ocna aflau totuşi că li se ascunde ceva. Unii dintre ei erau luaţi de rude în timpul sărbătorilor, iar aceia se întorceau cu informaţii preţioase: că au fost la Biserică, că au mers cu colindul, că au învăţat rugăciuni şi că adevăratul nume al lui Moş Gerilă e „Crăciun“. „De la unii dintre copiii care mai plecau din când în când pe la rude am învăţat rugăciunea „Înger, îngeraşul meu" pe care o spuneam în fiecare seară uitându-ne înspre un colţ al camerei, că aşa ni se spusese că trebuie făcut. Bineînţeles că această acţiune se petrecea în „ilegalitate", căci nu puteai să spui vreunui educator că tu te rogi. Copiii din orfelinate învăţau foarte repede să ducă o viaţă dublă. Se făcea clar diferenţa: „asta se spune, asta nu se spune."
Ceea ce îi lipsea cel mai mult micului Costel în timpul sărbătorilor nu erau cadourile sau mesele îmbelşugate: „nu m-am plâns niciodată că nu eram bine hrăniţi, cu toate că nu eram niciodată sătui, dar nu asta era problema, ceea ce-mi doream cel mai mult era să am şi eu o familie. Din fericire, când am mai crescut, mă mai lua din când în când la el bunicul Ion Caşcaval de la care am aflat cum arată cu adevărat Crăciunul."
Astăzi, Costel Caşcaval consideră perioada sărbătorilor ca pe una în care trebuie să te reculegi, să stai mai mult cu tine şi cu cei dragi şi nu una în care să-ţi afişezi opulenţa lăudându-te cum ţi-ai petrecut Crăciunul în Bahamas. Actorul e de părere că în timpul sărbătorilor e de dorit să faci un drum interior mai curând decât unul exterior. Altfel, rişti să fii mai mult turist decât creştin....
Schimband un pic registrul articolelor de pe blog, va propun azi o caracterizare in linii mari a ciorilor... Da, a pasarilor... Ciorile nu au o reputatie prea buna in randul oamenilor. Legendele si miturile le-au pus intr-o lumina nefavorabila si mereu le-au atribuit rolul de mesageri ai raului. De vina e vesmantul negru in care sunt imbracate aceste pasari, ochii iscoditori si mai ales actiunile lor, nu intotdeauna benefice asupra activitatilor omului. Dintre toate pasarile, probabil ciorile sunt cele mai blamate.
Insa suntem mai apropiati de ele decat ne-am fi inchipuit. In lume exista doar 2 specii de animale, care se alatura omului, in ceea ce numim “abilitatea de a folosi unelte”; acestea sunt: cimpanzeii si ciorile. Una dintre caracteristicile de baza ale omului, care ne acorda titlul de fiinta superiora, este capacitatea noastra de a inventa si folosi unelte pentru a duce la capat anumite sarcini. La un nivel mai redus, dar foarte important pentru cercetatori, ciorile si cimpanzeii afc acelasi lucru. In cazul cimpanzeilor, primate inrudite cu omul indeaparoape, surpriza nu e prea mare. Insa ciorile, din clasa pasarilor, inferioare mamiferelor, se dovedesc mai inteligente decat am crezut noi vreodata. Iar in continuare veti vedea si alte calitati surprinzatoare ale acestor pasari ostracizate atata timp. Cu…ciocul pe unelte!
In ultimii ani studiile realizate pe diferite specii de ciori s-au inmultit. Cercetatorii au descoperit un izvor nesecat de rezultate incredibile in cadrul acestei familii de zburatoare.
In cadrul unui experiment, unei ciori din specia endemica in Noua Caledonie, i s-a oferit un tub ingust de sticla umplut o treime cu apa, pe care plutea o recompensa. Alaturi de tub, a fost asezata si o gramada de pietre de diferite marimi. Dupa ce a studiat tubul si a vazut ca nu poate ajunge la recompensa, pasarea a inceput sa arunce pietre in tub, pentru a ridica nivelul apei, si implicit mancarea. La final a venit si recompensa, atat pentru cioara cat si pentru cercetatori. Interesant este si faptul ca, la inceput, pasarea a folosit pietrele mai mari, care au dislocat o cantitate mai mare de apa, astfel nivelul lichidului a crescut mai rapid.
Intr-un alt studiu, pasarea a primit un tub de sticla in care se afla un cosulet cu mancare. Alaturi era si un fir subtire de sarma. Initial cioara a incercat sa scoata hrana cu ajutorul sarmei drepte insa nu a reusit. Apoi, ca intr-un moment de revelatie, a indoit sarma, iar cu ajutorul carligului rezultat a scos afara recompensa.
Ciorile par sa aiba o imagine de ansamblu a sarcinii pe care o au de indeplinit si sa stie ce unelte sunt folositoare. Intr-un astfel de studiu, o cioara s-a folosit de un bat de lemn scurt, aflat in apropiere, pentru a recolta un alt bat de lemn, lung, aflat la distanta. Cu acest al doilea bat, pasarea a reusit sa aporteze recompensa aflata departe de cusca ei.
In natura a fost observat acelasi comportament. Ciorile se folosesc de betisoare de lemn pentru a scoate larvele din crapaturile copacilor. Ba mai mult, au capacitatea de a confectiona unelte mai complexe, atasand unul sau mai multe bete impreuna. Si mai interesant este faptul ca ciorile isi confectioneaza cutite din diverse pietre sau bucati de lemn, cu care isi ascut betele. Betele ascutite capteaza mai usor prada.
Planificare
Asemanator veveritelor, ciorile isi fac provizii pe iarna. In perioadele cu hrana din belsug, pasarile se gandesc si la iarna ce va urma si decid sa economiseasca. Interesant este modul in care isi ascund hrana. Daca vreo alta cioara este in apropiere atunci isi ascunde mancare in pamant, pasarea in cauza decide sa isi pacaleasca surata. Simuleaza ascunderea hranei in sol, pe cand de fapt, mancarea este ascunsa in penele de la piept. Cioara zboara sperand sa gaseasca un alt loc mai ascuns unde sa isi depoziteze agoniseala. Dar sa nu uitam ca si contracandidatul e tot o cioara. Acest joc de-a ascunsul ii este cunost si ei, asa se face ca de cele mai multe ori alege sa urmareasca in continuare purtatorul hranei mult ravnite.
Caracter adaptativ Ciorile au rabdarea sa ne priveasca si sa ne foloseasca in avantajul lor. Ciorile nu au ciocul foarte puternic, astfel incat unele tipuri de hrana, cum ar fi nucile cu coaja sau cadavrele de animale integre, le sunt inaccesibile, la prima vedere. Insa cu inteligenta lor ascutita, aceste pasari au invatat sa profite de orice sursa de hrana. Nucile sunt luate in cioc si apoi lasate sa cada liber de la mare inaltime pe o suprafata dura (trotuar, acoperis etc).Cu coaja sparta, miezul delicios este savurat de pasare. Cand aceasta strategie nu functioneaza, ciorile apeleaza la traficul rutier. Nucile sunt impinse pe carosabil, pasarea asteptand ca fructul sa fie spart de rotile vreunei masini. Ba mai mult, ciorile au invatat sa interpreteze semnalele rutiere. Stiu cand semnaforul isi schimba culoarea si masinile se opresc, astfel incat sunt in siguranta atunci cand isi recupereaza hrana. In cazul animalelor moarte este aceeasi situatie: ciorile asteapta pana cand o masina sau un alt animal spinteca pielea, pentru a se bucura de o masa copioasa.
Memorie si recunoasterea fetelor
Intr-un studiu de la o universitate americana, cercetatorii deghizati cu masti au capturat cateva ciori din parcul scolii, le-au inregistrat, dupa care le-au eliberat. De fiecare data cand mergeau mascati in zona cuiburilor, ciorile in cauza se agitau. Fara mastii, totul era in regula. Mai mult, in timp au observat ca si alte pasari, in afara celor capturate, au inceput sa le semnalizeze prezenta. Concluziile studiului au fost: nu doar ca ciorile au capacitatea de a recunoaste fetele oamenilor, dar au capacitatea de a invata si alte surate care sunt persoanele ce le vor raul.
Ciorile au capacitatea de a memora si locuri. In timpul migratiilor, daca o pasare a fost omorata la o anumita ferma, atunci acel loc este rau famat. Pe viitor pasarile vor stii sa ocoleasca acel loc unde viata lor poate fi pusa in primejdie.
Ciorile sunt pasari mult mai extraordinare decat am crezut pana acum. Nivelul lor mare de inteligenta le ajuta sa supravietuiasca atunci cand toate sunt impotriva lor (in special omul). Probabil acest este si motivul pentru omul condamna cel mai mult aceste pasari.
.jpg)
