Sunt proaste femeile agresate fizic de parteneri? Ce ziceti, chiar si-o merita?.... Sau...

Va propun astazi un alt subiect, unul care de obicei starneste revolta si multe pareri categorice... 

Ce spuneti despre violenta in cuplu, despre violenta asupra femeilor? De ce sunt batute si mai ales de ce accepta sa fie batute? De ce nu pleca din casa imediat cum li s-a dat prima palma? Nu credeti oare ca e ceva mai mult decat pura inconstienta? 

Parca si aud aceleasi raspunsuri clasice: ”pai daca e proasta, asa-i trebuie, trebuia sa plece de langa nebunul ala” sau ”inseamna ca ii place daca nu se desparte/divorteaza de el” ori ”e masochista si n-ai cu cine discuta”.

Ideea acestui articol a pornit de la  discutie cu o doamna profesor universitar care, daca puteti crede sau nu, are aceasta problema de ani de zile, iar sotul nu este un muritor de foame sau un incult, este un foarte bun inginer...  Si sa nu va inchipuiti ca a venit si mi-a spus dansa, nu. Intamplarea a facut ca familiile noastre sa locuiasca pe aceeasi scara, in apartamente situate unul sub celalalt. Si cum la bloc certurile sunt mai mult publice decat private, va dati seama ca auzeam cateodata ce se intampla.

Nu putine au fost cazurile cand, ingrijorat de ce se intampla acolo, am mers si am batut la usa, in ideea ca nemernicul ala merita o mama de bataie zdravana, asa cat s-o tina minte toata viata. Trebuie sa mentionez ca nu mi s-a deschis niciodata dar cearta se mai aplana, poate bataia continua dar ”onorabilul” macar nu mai striga... Intr-o convorbire telefonica am cerut si parerea unei amice, psiholog si am ajuns la concluzia ca daca merg si eu cu gura mare, sa aplanez conflictul nu fac nimic altceva decat sa-i ingreunez situatia femeii. Poate as fi chiar cauza altor batai viitoare...

Intr-una din zilele trecute, intorcandu-ma de la lucru, ma intalnesc cu doamna de care va povestesc la lift. Era vizibil epuizata, si extrem de rusinata pentru ca e si ea constienta de situatia ei. Am rugat-o, daca poate, sa ne intalnim intr-o zi, dupa terminarea cursurilor la universitate, sa mai povestim.  Fiica dansei mi-a fost si colega de generala deci relatiile sunt destul de apropiate, insa nu mai vorbisem de mult timp cu dansa. A acceptat, spunandu-mi ca i-ar face placere, mai ales ca sa (citez) ”nu o mai privesc ca pe o ciudatenie”...

In ziua stabilita, ne-am vazut si am discutat deschis despre situatia dansei. Nu va pot reda exact dialogul acelei intalniri din respect pentru d-na in cauza, insa am sa incerc sa schimb cateva pareri referitoare la psihologia femeii batute.

In primul rand, cazurile de violenta asupra femeilor nu sunt generate, asa cum se crede in general, de lipsa de educatie. E adevarat ca sunt multe cazuri si in familiile sarace dar nu sunt singurele. Cazul pe care vi l-am prezentat anterior nu este singular si va reamintesc, vorbim despre o doamna profesor universitar cu o cariera de exceptie. Ganditi-va ca despre foarte multe astfel de cazuri nu auziti pentru ca femeile vor sti mereu sa disimuleze mai bine decat barbatii situatiile rusinoase si pentru ca ele pun mult mai mult pret pe imaginea pe care o afisaza in public

Si totusi, ce le face sa accepte o situatie atat de neplacuta?!

Psihologii puncteaza faptul ca femeile care accepta sa continue relatii in care sunt maltratate s-ar putea imparti in 2 categorii:

- prima, cea in care femeia a fost supusa mai multor tipuri de violente, incepand cu cea verbala, inca din copilarie (atentie deci la excesul de bataie asupra copiilor) iar la maturitate accepta acelasi tratament pentru ca alta varianta nu stie. Acestei femei nu i s-a dat posibilitatea sa-si exprime sentimentele, i s-a spus mereu acasa ca barbatul este capul familiei si ca el trebuie respectat cu orice pret...

- cea de-a doua categorie, a femeilor care au avut o relatie foarte frumoasa la inceput (de regula bataile au aparut dupa casatorie) si pur si simplu nu se pot sa accepte realitatea, ca oamenii pe care i-au iubit, sunt acum agresorii lor si asteapta cumva sa dispara ”personajul negativ” din partener pentru a reveni la starea initiala.

Stiu, veti spune ca in ambele cazuri nu e logica o asemenea gandire. Si sunt de acord cu dvs, insa trebuie sa aveti in vedere faptul ca aceste femei sunt efectiv traumatizate psihic. Li se spune de atatea ori ca sunt proaste, ca sunt incapabile, ca nu sunt bune de nimic incat ajung sa creada si sa intre intr-o stare de paralizie psihica. Nu comparati gandirea unui matur care a crescut in conditii normale, care a avut sansa sa cunoasca oameni care sa-i dezvolte latura spirituala si inteligenta emotionala cu al unuia caruia i s-au impus cu forta niste sabloane, niste clisee gresite... 

Aceste persoane sunt traumatizate psihic, chiar credeti ca ele sunt mandre de faptul ca sunt batute cu regularitate? Credeti ca ele nu stiu ca nu e normal ce li se intampla? Sunt femei care doar la vederea partenerului incep sa tremure sau au stari de voma! Credeti ca mai putem vorbi despre niste femei normale, care sa reactioneze normal?

Cum se ajunge in aceasta situatie difera de la caz la caz, despre prima categorie descrisa mai sus ne-am lamurit, acolo bataia e obisnuinta. Acolo femeia ajunge cateodata sa faca lucruri care si in mod normal ar da nastere certurilor, insa ea merge pe principiul ca si daca sta cuminte si daca nu, oricum ia bataie. 

Despre cea de-a doua categorie insa nu mai putem spune acelasi lucru. Aici intervin mai multi factori, Unul ar fi ca ea trebuie sa-si asume o alegere gresita in fata tuturor. Al doilea, insistentele partenerului, scuzele, promisiunile sau chiar juramintele ca se va schimba si nu se va mai repeta vreodata bataia. Al treilea, faptul ca daca au copii, incearca sa-si disimuleze lipsa de putere psihica cu o idee de genul: ”copilul trebuie sa creasca intr-o familie cu mama si tata. Am sa stau de dragul lui si am sa ma prefac mereu ca totul e bine, macar pana creste.”

Sunt destule femei care au dezvoltat un soi de dubla personalitate. Adica odata intrate in casa stiu ce le asteapta si intra in starea de ”victima” dar au cariere infloritoare, pe post de escapada, spre care isi canalizeaza toate energiile si toate sperantele. Cred ca acesta este si cazul doamnei despre care va povesteam la inceputul articolului...

Repet, ganditi-va ca nu vorbim despre niste persoane cu un psihic puternic ci de niste persoane adaptate la o situatie strigatoare la cer, din punct de vedere social. Si atunci cum ne-am putea astepta la niste reactii normale? De unde credeti ca pot gasi resurse interioare pentru a merge mai departe, pentru a pleca de langa partenerul frustrat? Societatea nu le ajuta, le blameaza, si poate si astfel de femei si-ar putea regasi echilibrul daca le-am ajuta, fie chiar si cu o vorba buna, in loc sa le ocolim si sa le marginalizam, sa le aratam cu degetul, uite ce proasta e aia ca sta cu X-ulescu si ala o bate de o nenoroceste! Unde mai pui ca oricum statul nu le ofera o protectie constanta, si femeile astea nu curajul sa-si inchipuie cum ar fi viata dupa ce ar pleca din locul respectiv, daca agresorul le-ar gasi oriunde s-ar ascunde...

Psihologia barbatului agresor este un alt subiect extrem de delicat. Daca stam sa analizam ce fel de om ar ajunge la asemenea stari, incat sa nu se mai controleze psihic si sa ajunga dependent de postura pe care i-o ofera bataia, s-ar putea sa ajungem tot la niste probleme care l-au afectat din copilarie. Sau e posibil ca anumite depresii sa-si fi pus atat de mult amprenta asupra personalitatii lui incat sa-si piarda controlul si sa faca lucruri ingrozitoare. Si acesti oameni se comporta asa pentru ca au un psihic defect. Autoritatea pe care le-o ofera frica victimei le descopera mereu alte trasaturi comportamentale pe care nici macar n-au banuit ca le-ar avea. Sunt destule cazuri cand barbatul plange in timp ce isi bate partenera... A nu se intelege insa ca le iau apararea agresorilor! In niciun caz! 

Nu am nici pe departe pretentia de a epuiza acest subiect, e extrem de complex, am vrut doar sa va atrag atentia, sunt multi romani care prefera sa trateze aceste chestiuni destul de superficial. Suntem obisnuiti de mici sa punem etichete si sa denigram oamenii din jurul nostru care nu afisaza mereu un zambet prietenesc, fara sa admitem ca am putea gresi...

In incheiere am s-o citez pe d-na profesor universitar: ”stam si induram bataia pentru ca altceva nu stim”...
Cam asta e si starea actuala a Romaniei, nu?...

Cu toata pretuirea,
Pavel Dinu

sursa foto:http://florinpeblog.files.wordpress.com

SUNTEM PE PRIMUL LOC IN EUROPA!!! LA RATA AVORTURILOR... AM UCIS PESTE 20 DE MILIOANE DE SUFLETE

Chiar daca zilnic suntem bormardati cu stiri mondene, despre cine cu cine a mai fost, chipurile, surprins, cine de cine mai divorteaza, se incearca tot mai mult distragerea atentiei noastre de la problemele de o reala importanta pentru Romania. Una dintre ele, avortul...

Si problema e ca nu avem suficienti „luptatori pentru viata”, nu sta nimeni sa le explice mamelor caror riscuri se supun. Si riscurile fizice sunt minime, traumele psihologice in schimb, raman fara vindecare si dau nastere la adevarate traume si surse de boli pe segment emotional. La final am sa atasez un filmulet pe care as vrea sa va rog sa-l vizualizati si eventual sa-l trimiteti mai departe, e unul cu un puternic impact emotional si va spun inca d epe acum nu este genul clasic de filmulet motivational...

Conform wikispaces.com, cercetările efectuate, începând cu 1993 (anul în care autorităţile au început să fie preocupate de fenomen), arată că, în intervalul 1990-1992, avortul, în România, a atins cele mai înalte cote din Europa „şi poate din lume”. Reprezentanţii mass-media, fără să se raporteze la analize credibile detaliate – ceea ce arata ca presa românească la acest capitol este vulnerabilă, uşor de intoxicat şi manipulat –, repetă, pe un ton triumfalist, un slogan de genul: „România deţine recordurile la avort, la nivel mondial”.

Dr Mihai Horga, care a ocupat funcţia de director al Direcţiei de Asistenţă Familială şi Socială în Ministerul Sănătăţii şi Familiei, în perioada 2000-2003, aexplicat, în lucrarea sa despre avort, intitulată „Contraception and Abortion in Romania, Backround paper for the strategic assessment of policy, programme and research issues related to pregnancy in Romania”, cum e posibilă subraportarea. „Rata totală a avortului este cu 70% mai mare decât rata totală a fertilităţii (2,2 : 1,3). Coeficientul avorturilor provocate la născuţi vii este egal cu 1,6 avorturi la fiecare născut viu, în conformitate cu estimările din sondaje din ultimii trei ani. Aceste estimări sunt de două ori mai mari decât cele înregistrate în statisticile oficiale, fapt care arată grave disfuncţionalităţi de raportare din sistemul de raportare medical. Lipsa reglementărilor clare privind cerinţele de raportare ale unităţilor mediale private pot explica această situaţie. Un sondaj limitat efectuat de către Direcţiile de Sănătatea Publică Judeţene, în 2001, au arătat că, în anul 2000, existau un număr de aproximativ 80 de mii de avorturi efectuate la cerere, realizate de către clinicile private şi neînregistrate în statisticile medicale. Dat fiind faptul că nu toate judeţele au raportat avorturile efectuate în sistemul privat şi că raportarea unui număr mai mic de avorturi din clinicile private a fost foarte posibilă, numărul real de avorturi efectuate în sistem privat ar putea fi chiar mai mare.”

Pornind chiar de la datele oferite de Ministerul Sănătăţii, în 1995, se vede că, în perioada 1990-1992, rata avortului provocat a avut o valoare medie foarte ridicată.„Clinicile au fost inundate de femei care solicitau avortul. Ca o consecinţă, rata avortului provocat legal a atins cel mai ridicat nivel din lume – aproape 200 la 1000 de femei între 15-44 de ani, între 1990-1992. Aceasta corespunde unei rate a avortului de aproape 3 avorturi provocate la fiecare născut viu pentru aceeaşi perioadă”. (Fragment din volumul „O viziune asupra vieţii”, manuscrisul ed. a II, revăzută).

Iar asta se intampla acum 10 ani, de atunci acest fenomen sa nu credeti ca s-a oprit la aceste numere!
 

 Despre cum sta treaba acum, aflam de la parintele Nicolae Tanase (caruia am sa-i aloc un articol separat pe blog, este un om care chiar merita orice pentru toata munca sa de „tatic” pentru 400 de suflete salvate de la conditii de trai inumane, fara acces la educatie sau conditii minime de trai sau de la avort): “În România, înotăm în sânge! Nu până la glezne, nu până la genunchi, nu până la brâu, nu până la gât, ci până peste cap! Pentru că populaţia existentă în România acum este de 18 milioane. Şi în 20 si ceva de ani, de la moartea lui Ceauşescu încoace,  s-au omorât 18.000.100 de copii! Aceasta este cifra oficială! Este statistica oficială, pentru că există una neoficială, care arată această stare de fapt, şi anume că cifra poate să fie chiar şi dublă!!!”

Unde ajungem in ritmul asta!? Va las pe voi sa raspundeti si sa-mi lasati comentarii, e clar ca ceva trebuie facut si poate n-ar trebui sa stam sa mai tot asteptam de la cei care ne conduc sa faca ceva, ne-au convins ce pot de prea multe ori generatiile de politicieni indiferent de culoarea politica. Poate raspunsul este la noi, in ce putem face si ce putem schimba noi pentru tara asta.

Pentru cele dintre dvs, doamnelor, care inca sunteti nehotarate daca sa mergeti si sa faceti sau nu o intrerupere de sarcina, va spun doar atat, un copil nascut, si dat spre a adoptie are o sansa, una foarte mica, e drept pentru ca sistemul nostru e asa cum e... Dar daca ii refuzati dreptul la viata nu mai are nicio sansa! Si ca sa fiu sincer, habar n-am care sunt sansele Romaniei vorbind pe termen lung. Nu doar femeile sunt responsabile pentru intreruperile de sarcina, si partenerii, tatii poarta aceeasi vina cu atat mai mult cu cat noi nu trecem prin problemele de sorginte psihologica specifice sarcinii. Si va mai lansez o data rugamintea de a viziona filmuletul din subsolul articolului.

Pe aceasta tema, atat de importanta am sa mai revin cu un articol viitor, in care am sa fac o trecere in revista a ONG urilor care lupta impotriva avorturilor, daca stiti sau ati auzit de asemenea grupuri am sa va rog sa mi le indicati si mie, sa avem o lista completa. E bine sa stim  cati „luptatori pentru viata” avem… 

Insa va intreb pe dvs, care e solutia pentru acest dezastru? Ce variante credeti s-ar preta in 2014 societatii romanesti asa cum este ea pentru a diminua macar cu 15-20% numarul avorturilor in urmatorii ani? 

Va multumesc si ma inclin in fata dvs!

Vizionare placuta

sursa foto: deschideochiicrestine.wordpress.com, http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/wp-content/uploads/2012/03/avort1.jpg