Sunt proaste femeile agresate fizic de parteneri? Ce ziceti, chiar si-o merita?.... Sau...

Va propun astazi un alt subiect, unul care de obicei starneste revolta si multe pareri categorice... 

Ce spuneti despre violenta in cuplu, despre violenta asupra femeilor? De ce sunt batute si mai ales de ce accepta sa fie batute? De ce nu pleca din casa imediat cum li s-a dat prima palma? Nu credeti oare ca e ceva mai mult decat pura inconstienta? 

Parca si aud aceleasi raspunsuri clasice: ”pai daca e proasta, asa-i trebuie, trebuia sa plece de langa nebunul ala” sau ”inseamna ca ii place daca nu se desparte/divorteaza de el” ori ”e masochista si n-ai cu cine discuta”.

Ideea acestui articol a pornit de la  discutie cu o doamna profesor universitar care, daca puteti crede sau nu, are aceasta problema de ani de zile, iar sotul nu este un muritor de foame sau un incult, este un foarte bun inginer...  Si sa nu va inchipuiti ca a venit si mi-a spus dansa, nu. Intamplarea a facut ca familiile noastre sa locuiasca pe aceeasi scara, in apartamente situate unul sub celalalt. Si cum la bloc certurile sunt mai mult publice decat private, va dati seama ca auzeam cateodata ce se intampla.

Nu putine au fost cazurile cand, ingrijorat de ce se intampla acolo, am mers si am batut la usa, in ideea ca nemernicul ala merita o mama de bataie zdravana, asa cat s-o tina minte toata viata. Trebuie sa mentionez ca nu mi s-a deschis niciodata dar cearta se mai aplana, poate bataia continua dar ”onorabilul” macar nu mai striga... Intr-o convorbire telefonica am cerut si parerea unei amice, psiholog si am ajuns la concluzia ca daca merg si eu cu gura mare, sa aplanez conflictul nu fac nimic altceva decat sa-i ingreunez situatia femeii. Poate as fi chiar cauza altor batai viitoare...

Intr-una din zilele trecute, intorcandu-ma de la lucru, ma intalnesc cu doamna de care va povestesc la lift. Era vizibil epuizata, si extrem de rusinata pentru ca e si ea constienta de situatia ei. Am rugat-o, daca poate, sa ne intalnim intr-o zi, dupa terminarea cursurilor la universitate, sa mai povestim.  Fiica dansei mi-a fost si colega de generala deci relatiile sunt destul de apropiate, insa nu mai vorbisem de mult timp cu dansa. A acceptat, spunandu-mi ca i-ar face placere, mai ales ca sa (citez) ”nu o mai privesc ca pe o ciudatenie”...

In ziua stabilita, ne-am vazut si am discutat deschis despre situatia dansei. Nu va pot reda exact dialogul acelei intalniri din respect pentru d-na in cauza, insa am sa incerc sa schimb cateva pareri referitoare la psihologia femeii batute.

In primul rand, cazurile de violenta asupra femeilor nu sunt generate, asa cum se crede in general, de lipsa de educatie. E adevarat ca sunt multe cazuri si in familiile sarace dar nu sunt singurele. Cazul pe care vi l-am prezentat anterior nu este singular si va reamintesc, vorbim despre o doamna profesor universitar cu o cariera de exceptie. Ganditi-va ca despre foarte multe astfel de cazuri nu auziti pentru ca femeile vor sti mereu sa disimuleze mai bine decat barbatii situatiile rusinoase si pentru ca ele pun mult mai mult pret pe imaginea pe care o afisaza in public

Si totusi, ce le face sa accepte o situatie atat de neplacuta?!

Psihologii puncteaza faptul ca femeile care accepta sa continue relatii in care sunt maltratate s-ar putea imparti in 2 categorii:

- prima, cea in care femeia a fost supusa mai multor tipuri de violente, incepand cu cea verbala, inca din copilarie (atentie deci la excesul de bataie asupra copiilor) iar la maturitate accepta acelasi tratament pentru ca alta varianta nu stie. Acestei femei nu i s-a dat posibilitatea sa-si exprime sentimentele, i s-a spus mereu acasa ca barbatul este capul familiei si ca el trebuie respectat cu orice pret...

- cea de-a doua categorie, a femeilor care au avut o relatie foarte frumoasa la inceput (de regula bataile au aparut dupa casatorie) si pur si simplu nu se pot sa accepte realitatea, ca oamenii pe care i-au iubit, sunt acum agresorii lor si asteapta cumva sa dispara ”personajul negativ” din partener pentru a reveni la starea initiala.

Stiu, veti spune ca in ambele cazuri nu e logica o asemenea gandire. Si sunt de acord cu dvs, insa trebuie sa aveti in vedere faptul ca aceste femei sunt efectiv traumatizate psihic. Li se spune de atatea ori ca sunt proaste, ca sunt incapabile, ca nu sunt bune de nimic incat ajung sa creada si sa intre intr-o stare de paralizie psihica. Nu comparati gandirea unui matur care a crescut in conditii normale, care a avut sansa sa cunoasca oameni care sa-i dezvolte latura spirituala si inteligenta emotionala cu al unuia caruia i s-au impus cu forta niste sabloane, niste clisee gresite... 

Aceste persoane sunt traumatizate psihic, chiar credeti ca ele sunt mandre de faptul ca sunt batute cu regularitate? Credeti ca ele nu stiu ca nu e normal ce li se intampla? Sunt femei care doar la vederea partenerului incep sa tremure sau au stari de voma! Credeti ca mai putem vorbi despre niste femei normale, care sa reactioneze normal?

Cum se ajunge in aceasta situatie difera de la caz la caz, despre prima categorie descrisa mai sus ne-am lamurit, acolo bataia e obisnuinta. Acolo femeia ajunge cateodata sa faca lucruri care si in mod normal ar da nastere certurilor, insa ea merge pe principiul ca si daca sta cuminte si daca nu, oricum ia bataie. 

Despre cea de-a doua categorie insa nu mai putem spune acelasi lucru. Aici intervin mai multi factori, Unul ar fi ca ea trebuie sa-si asume o alegere gresita in fata tuturor. Al doilea, insistentele partenerului, scuzele, promisiunile sau chiar juramintele ca se va schimba si nu se va mai repeta vreodata bataia. Al treilea, faptul ca daca au copii, incearca sa-si disimuleze lipsa de putere psihica cu o idee de genul: ”copilul trebuie sa creasca intr-o familie cu mama si tata. Am sa stau de dragul lui si am sa ma prefac mereu ca totul e bine, macar pana creste.”

Sunt destule femei care au dezvoltat un soi de dubla personalitate. Adica odata intrate in casa stiu ce le asteapta si intra in starea de ”victima” dar au cariere infloritoare, pe post de escapada, spre care isi canalizeaza toate energiile si toate sperantele. Cred ca acesta este si cazul doamnei despre care va povesteam la inceputul articolului...

Repet, ganditi-va ca nu vorbim despre niste persoane cu un psihic puternic ci de niste persoane adaptate la o situatie strigatoare la cer, din punct de vedere social. Si atunci cum ne-am putea astepta la niste reactii normale? De unde credeti ca pot gasi resurse interioare pentru a merge mai departe, pentru a pleca de langa partenerul frustrat? Societatea nu le ajuta, le blameaza, si poate si astfel de femei si-ar putea regasi echilibrul daca le-am ajuta, fie chiar si cu o vorba buna, in loc sa le ocolim si sa le marginalizam, sa le aratam cu degetul, uite ce proasta e aia ca sta cu X-ulescu si ala o bate de o nenoroceste! Unde mai pui ca oricum statul nu le ofera o protectie constanta, si femeile astea nu curajul sa-si inchipuie cum ar fi viata dupa ce ar pleca din locul respectiv, daca agresorul le-ar gasi oriunde s-ar ascunde...

Psihologia barbatului agresor este un alt subiect extrem de delicat. Daca stam sa analizam ce fel de om ar ajunge la asemenea stari, incat sa nu se mai controleze psihic si sa ajunga dependent de postura pe care i-o ofera bataia, s-ar putea sa ajungem tot la niste probleme care l-au afectat din copilarie. Sau e posibil ca anumite depresii sa-si fi pus atat de mult amprenta asupra personalitatii lui incat sa-si piarda controlul si sa faca lucruri ingrozitoare. Si acesti oameni se comporta asa pentru ca au un psihic defect. Autoritatea pe care le-o ofera frica victimei le descopera mereu alte trasaturi comportamentale pe care nici macar n-au banuit ca le-ar avea. Sunt destule cazuri cand barbatul plange in timp ce isi bate partenera... A nu se intelege insa ca le iau apararea agresorilor! In niciun caz! 

Nu am nici pe departe pretentia de a epuiza acest subiect, e extrem de complex, am vrut doar sa va atrag atentia, sunt multi romani care prefera sa trateze aceste chestiuni destul de superficial. Suntem obisnuiti de mici sa punem etichete si sa denigram oamenii din jurul nostru care nu afisaza mereu un zambet prietenesc, fara sa admitem ca am putea gresi...

In incheiere am s-o citez pe d-na profesor universitar: ”stam si induram bataia pentru ca altceva nu stim”...
Cam asta e si starea actuala a Romaniei, nu?...

Cu toata pretuirea,
Pavel Dinu

sursa foto:http://florinpeblog.files.wordpress.com

Barbie si intoxicatia sexuala a copiilor

Treceam zilele trecute pe langa un chiosc de ziare si m-a frapat intreaga scena petrecuta in fata mea. O mamica se oprise cu fetita ei (de vreo 6-7 anisori) la chiosc pentru a cumpara cateva reviste. Nimic neobisnuit pana cand cea mica a observat in geamul chioscului o revista Barbie si a inceput insistent sa o ceara. Initial, nebagand de seama ce-i declansase copilului starea de disperare si de extaz, mama a incercat s-o linisteasca si sa-i spuna ca trebuie sa se grabeasca sa ajunga acasa. 

Incercarea a fost, asa cum probabil va asteptati, una nereusita. Fetita s-a pus pe urlat, pe plans si mama, resemnata, a trebuit sa cumpere si revista respectiva, explicandu-i vanzatoarei ca asa face mereu copilul cand vede genul respectiv de reviste, pe care este nevoita sa i le cumpere destul de des, daca nu saptamanal, o data la doua saptamani sigur.

Priveam uimit scena si nu puteam sa-mi cred ochilor, inteleg toanele celor mici, mai ales ale celor caposi dar intamplarea in sine mi-a dat de gandit si dupa un studiu mai atent pe internet, concluziile sunt destul de grave, motiv pentru care am decis sa abordez astazi acest subiect.

Nefiind un cumparator de astfel de ”literatura”, am cerut si eu vanzatoarei aceeasi revista si am intrebat-o ce vanzare are publicatia. Femeia mi-a raspuns imediat ca are clienti vechi, care cumpara fiecare numar, ca sunt parinti care achizitioneaza si cate 2-3 astfel de reviste lunar, la insistentele celor mici.

Mi-am luat si eu revista, si m-am intors cu ea acasa, sa vad  cat de ramolit am ajuns, de nu mai inteleg reactiile generatiilor viitoare cand vine vorba de mofturi. Cu siguranta ati vazut si dvs, prin vitrinele chioscurilor de ziare, revistele despre care va povestesc, si cu siguranta ati constatat cat de atragatoare sunt, ma refer la culori, la desene si la nimicurile pe care le ofera cadou in punga sigilata in care se afla si revista. 

Ajuns acasa am desfacut revista si rasfoind-o am constatat ca in cele 20 de pagini frumos colorate, nu sunt decat titluri gen: ”Barbie la shopping”, ”Barbie in club”, ”Barbie la plimbare”, ”Barbie la mall” etc... Jocurile care macar teoretic ar trebui sa dezvolte imaginatia celor mici sunt extrem de putine si de simpliste, eu am vazut doar unul de tip puzzle, si unul in care cele mici trebuie sa lipeasca autocolantele (cadou la revista) pe o imagine pentru a recrea imaginea unei rochii de gala...

Nicaieri nu aparea vreun titlu sau vreo imagine de genul ”Barbie la scoala” sau ”Barbie la olimpiada de mate”... Nu, tot e axat pe distractie si atat. Si daca n-ati vazut inca pe cate articole pentru copii apare marca Barbie, va recomand sa fiti un pic mai atenti, la ghiozdane, pixuri, caiete, caserole pentru mancare, absolut toate articolele de imbracaminte si incaltaminte, pahare, castroane etc... La o simpla accesare google veti descoperi ca aceasta afacere produce sume fabuloase anual. 

Cautand sa aflu mai multe despre asa numitul ”efect Barbie” am fost surprins sa constat ca ne lasam copii inoxicati cu o gramada de aluzii sexuale, cu multe comportamente deloc normale la varste fragede, asta pe langa toata nebunia din educatie si interesul tot mai scazut pentru studiu. 

Daca ati vedea pe strada o tanara imbracata ca aceasta ”Barbie” (vorbesc generic, sunt mult mai multe papusi si marci de acelasi fel) cu siguranta ati gandi ceva de genul ”uite-o si pe asta, a iesit din casa, ca pe centura”. Industria despre care va vorbesc, impreuna cu materialele de promovare, nu fac decat sa creeze stereotipuri si sa afecteze psihicul celor mici intr-o foarte mare masura. Sunt parinti care nici macar nu sunt interesati sa vada ce contine o astfel de revista, daca le contrazice sau nu principiile pe care ei ar dori sa le insufle copiilor. Le cumpara frumusel, si le ofera sigilate celor mici, care, conform studiilor, nu mai cresc cu imaginea parintilor ca model, ci imbratisaza alte modele, cele pe care chiar parintii le ofera. 

Daca stati sa analizati putin imbracamintea acestor papusi veti vedea ca sunt tot mai sumar imbracate, tot mai mulat si mai provocator. Iar fetitele cresc cu modelul asta pentru a deveni mai tarziu niste obsedate de proportii deloc sanatoase, de un fizic ireal care li se intipareste in minte de mici. Asta, bineinteles in timp ce mancarea de tip fast food este tot mai promovata si iti face tot mai multi adepti. 

Iar la adolescenta ne minunam ca fetele noastre au comportamente deviate, ca nu ne mai intelegem nicicum cu ele, ca ar sta non stop in cluburi sau la cumparaturi si ca aleg tinute tot mai deocheate... Adolescenta este o perioada extrem de dificila din punt de vedere psihic pentru viitorul adult, insa asociata cu obsesia pentru un anume tip de fizic si de imagine nu face decat sa dea nastere cat mai multor depresii stari de instabilitate si confuzie psihica. 

Mama nu mai reprezinta modelul copilului, imaginea pe care copilul sa o aiba ca exemplu, de cele mai multe ori nu este la fel de frumoasa ca o Barbie, nu are nici corpul ei (apropo, masurile respectivei papusi s-ar traduce printr-o anorexie destul de pronuntata daca ar fi sa le transpunem in realitate), nici ”outfiturile” ei. Iar la adolescenta mama ajunge sa fie destul de usor persoana non-grata in perceptia copilului. 

Despre imaginea tatalui nici nu mai discutam ca oricum el pare a fi unul care a trait in epoca dinozaurilor si nu are habar despre toate noutatile si toate ”minunatiile” de pe lumea asta. Parintii devin doi oameni ”de evitat” pentru tanara care nu stie cum sa-si mai ocupe timpul pentru a ajunge la perfectiunea fizica, care sta sa isi analizeze critic  formele in oglinda cateva ore bune in fiecare zi. Sexualitatea lor debordanta naste o alta abordare si din partea baietilor si veti auzi tot mai des ca ”in ziua de azi baietii nu vor decat sex, sunt niste magari”... Pai de ce? De ce vor doar sex? Oare nu-i indreptam in directia asta chiar noi, parintii?

Am adus in discutie cazul ”Barbie” doar exemplificativ, nu pentru a demonstra ca doar psihicul si perceptiile fetelor sunt afectate de stereotipuri. Si baietii sunt in agala masura atacati de curentul asta, iar efectele cred ca nu sunt greu de identificat. Cuvantul de ordine pentru toti copiii si pentru toti tinerii este DISTRACTIA. 

Si pe urma va intrebati de ce merge societatea in directia gresita? Pentru ca noi, parintii nu realizam ce oferim, de cele mai multe ori cu buna intentie... Pentru ca noi crestem niste copii cu un handicap psihic major si pe urma stam sa ne plangem, ca nu ne mai intelegem cu ei! Pentru ca  ne este prea lene sa gandim si poate pentru ca nu ne mai pasa!

Si daca o sa spuneti ca mereu generatiile urmatoare le-au scandalizat pe cele anterioare prin atitutdini, vestimentatie, concepii, am sa va atrag atentia asupra unui fapt, n-am negat in acest articol rolul unor exemple pozitive, n-am sa spun ca era mai bine daca faceau papusi obeze pe care sa le aiba fetitele ca exemplu sau niste burtosi pe post de super eroi pentru baieti... Spun doar ca nu mai avem grija ce oferim celor mici pentru a-i putea tine aproape, pentru a-i putea sprijini si pe parcursul adolescentei si pentru a nu ajunge sa ne mai plangem ca societatea e de vina, ca sistemul e de vina, ca nu mai stiu cine e de vina! Nu! pentru cum ne crestem copii suntem doar noi de vina!

In speranta ca v-am trezit macar interesul pentru a va documenta ceva mai bine pe aceasta chestiune destul de importanta, ma inclin in fata dvs,

Cu toata consideratia,

Pavel Dinu

sursa foto:http://images.idiva.com

Informeaza-te! - Efectul tabletelor asupra copiilor!

Cu siguranta aceasta este o tema care genereaza multe pareri pro si contra si totusi nu ma feresc sa o pun in discutie poate si datorita faptului ca fenomenul ia amploare atat de mult si parintii for fi primii raspunzatori pentru sanatatea si pentru reusita in viata a copilor. Avem o noua generatie de copii, numiti inafara I-KYDS, cum va suna asta? 

Copii nostri, in special cei mai mici, chiar au nevoie de tablete? Sau si acest nou gadget este inca o usurare a parintilor care sunt prea obositi sa-si mai supravegheze copilasii?

Ei si daca fac bine, si daca nu, am sa va prezint o serie de pareri si opinii avizate pe aceasta tema, ramanand ca dvs sa trageti propriile concluzii. Indiferent ce alegeti sau ce ati ales deja sa faceti cu copii dvs, cred ca inainte de a da un verdict clar, trebuie cunoscute ambele pareri, si pro si contra.

Tableta nu ajută copiii sub 6 ani

Doi psihologi, care au urmărit comportamentul mai multor copii mici cărora părinţii le-au făcut cadou o tabletă, şi-au expus, observaţiile personale. Psihologii atenţionează că aceste gadgeturi creează foarte uşor dependenţe şi nu le recomandă deloc copiilor sub şase ani. Psihologul Elena Vladislav, specializată în psihologia copiilor, susţine că, dacă un copil consumă mult timp în faţa unei tablete, mai târziu poate suferi de o tulburare care se manifestă prin imposibilitatea de concentrare asupra unui anumit subiect sau unei anumite acţiuni, adică de aşa numitul ADHD.

„Viteza mişcărilor jocurilor de pe tabletă se poate transforma în viaţa reală într-o hiperactivitate la nivel motric. Mulţi copii care se joacă foarte mult timp devin copii agitaţi şi hiperactivi, pentru că lor li se imprimă un anumit ritm al acţiunii şi vor să se mişte la acelaşi ritm. Nu mai au răbdare să facă activităţi care presupun manualitate, răbdare sau abilităţi de logică”, explică Vladislav. Psihologul susţine că jocurile pe tabletă nu sunt specifice copilului mic. Potrivit stadiilor de dezvoltare stabilite de psihologi, în primii ani de viaţă, copilul învaţă explorând şi exersându-şi capacităţile motrice. Copiii la vârsta de 2-3 ani sunt în faza senzorio-motorie, ei au nevoie să-şi dezvolte inteligenţa prin activităţi care implică motricitatea. În schimb, tableta îi implică numai la nivel vizual şi le limitează astfel câmpul cunoaşterii. „Am văzut copii mici, la zile de naştere sau petreceri şi fiecare era cu tableta lui. E uimitor, nu-i mai vezi jucându-se, nu-i mai vezi vorbind între ei. Eu personal am văzut copii care nu sunt în stare să se joace altfel. Vin cu tableta şi nu mai interacţionează cu ceilalţi, iar asta mi se pare dramatic. Abilităţile sociale la aceasta  varsta se exersează”, mai spune psihologul.

Pe două observaţii importante vrea psihologul să pună accentul: excesul de joc pe tabletă le poate imprima copiilor o hiperactivitate, iar aceştia mai târziu nu se mai pot concentra foarte bine, nu mai au răbdare să ducă o activitate la bun sfârşit. Şi în timp, pierd abilitatea de a comunica de ceilalţi. „Ei nu mai ştiu să comunice în joc, să aibă toleranţă la frustrare în joc”, punctează psihologul.

„Scurtăturile nu facilitează dezvoltarea, ci creează dependenţa”

„Părinţilor le este mai comod să plaseze copilul în faţa unui astfel de device, decât să interacţioneze cu el, să facă lucruri care l-ar ajuta să se dezvolte fizic şi psihic. Părintele îşi creează astfel un timp liber, pe care îl va plăti scump mai târziu”, spune şi psihologul Cătălina Constantin.

Aceasta explică de ce jocurile de puzzle şi logo pe suport fizic sunt mai benefice pentru copil decât cele de pe tabletă. „Puzzle-ul in timp real înseamnă joacă, pe tabletă jocul respectiv se transformă într-o competiţie între copil şi aparat. În plus, toate aceste programe pe computer au un gen de recompense. Copiii nu doresc să aibă feedback-uri negative şi pierd noţiunea timpului jucându-se”, spune Cătălina Constantin.

Astfel, psihologii atrag atenţia că măsura este cuvântul cheie. Părintele trebuie să gestioneze foarte atent relaţia copilului său cu tableta. La preşcolari dependenţele de tehnologie se creează foarte uşor, aproape instantaneu. „Una este să aibă acces copilul o jumătate de oră pe zi, de câteva ori pe săptămână, şi alta este să fie lăsat cu device-ul ore întregi, în fiecare zi. Dependenţa de calculatoare nu e un mit, ci este o boală gravă care se lasă cu depresie, cu izolare socială, cu stimă de sine scăzută, cu tentative de suicid”, adaugă Constantin.

Dându-le tableta pe mână, unii părinţi au impresia că dezvoltă inteligenţa copilului, lucru contrazis de psihologi. Aceştia susţin că jocurile din lumea virtuală sunt repetitive şi mecanice, nu dezvoltă imaginaţia copilului, aşa cum o fac cele pe suport fizic.

„Părinţii trebuie să-şi înveţe copiii să se descurce singuri, să devină independenţi. Să ştie să rezolve probleme, să ştie să ceară ajutorul, lucrurile astea nu le găseşti în nicio tabletă. Scurtăturile pe care ţi le oferă tableta nu sunt de dorit, pentru că nu facilitează dezvoltarea, ci dependenţa”, conchide psihologul Cătălina Constantin.

Testele unui profesor 

De ce le cumpără părinţii propriilor copii tablete? Primul răspuns, şi cel mai des întâlnit, este, desigur, că îi fac mai inteligenţi. Am cunoscut părinţi care spun că băiatul sau fata a învăţat formele geometrice, numerele sau literele de pe tabletă. Timpul petrecut de cei mici în faţa unui ecran este scuzat prin acest concept: „educaţie“. Toţi aceşti părinţi ar ”radia de fericire” dacă ar avea cunoştinţă de testele realizate de Philippe Meirieu, un profesor de ştiinţele educaţiei din Franţa. Acesta şi-a îndemnat elevii, majoritatea utilizatori de tablete, să parcurgă o serie de teste, datând din 1935, bazate pe conceptul de „puzzle“. Prima concluzie a fost că, spre deosebire de elevii interbelici, cei de astăzi reuşesc mult mai greu să-şi menţină trează atenţia. În schimb, ceea ce elevii din 1935 făceau în 15 minute, cei din zilele noastre rezolvă, chiar mai bine, în numai 5 minute. Problema apărea ulterior, în momentul în care elevii erau rugaţi, la câteva zile distanţă, să explice metoda de lucru prin care au rezolvat problema. Extrem de puţini îşi mai aminteau. Cercetătorii pun această piedere a memoriei tocmai pe seama ecranului, a trecerii de la un hypertext la un altul, spre un loc final care nu mai are nicio legătură cu cercetarea iniţială. Or, ceea ce dă forţă memoriei este tocmai coerenţa. Iar fără memorie, avem parte de „executanţi“ buni, dar fără metodă, fără logică de sistem. 

Ipoteza „Sartori“ 

Potrivit autorului Giovanni Sartori, autor al lucrării „Homo videns“, ceea ce diferenţiază omul de celelalte animale este capacitatea unică de a abstractiza. Prin natura lui, omul nu poate dobândi cunoştinţe altfel decât prin cuvânt, acesta fiind singurul vehicul care îi stimulează această capacitate unică. În locul lui însă, omenirea a instalat imaginea, făcând astfel ca vizibilul să ia locul inteligibilului. Din păcate însă, afirmă Sartori, imaginea este un fapt mediat, ce necesită clarificări, clarificări ce au loc tot prin cuvânt. Aceasta ar fi şi explicaţia pentru care tinerii crescuţi în faţa ecranelor par să aibă probleme de integrare în lumea înconjurătoare.

Lupta emisferelor

Leon Zăgrean este iniţiatorul primului laborator din România dedicat exclusiv neuroştiinţelor, un Centru de Excelenţă în ţară. Numele disciplinei pare desprins din filosofie sau cel puţin dintr-o disciplină ce operează, mai degrabă, cu concepte, decât cu experimente, dar ilustrează destul de bine situaţia actuală a cercetărilor asupra creierului. De unde putem porni pentru a crea ipoteze şi a încerca să obţinem rezultate ce ar ajuta cercetarea ştiinţifică viitoare? Prima variantă ar fi experimentul în condiţii de laborator şi concluziile acestuia. Iar acestea sunt clare: utilizarea instrumentelor de tipul computerului sau a tabletei conduce la supradezvoltarea emisferei cerebrale stângi, în detrimentul celei din dreapta. Emisfera stângă este partea „digitală“ a creierului nostru, cea responsabilă de aritmetică, limbaj, cifre, categorii. Emisfera dreaptă este partea „analogică“, cea a culorilor, formelor, înţelegerii metaforelor şi a nuanţelor. Supradezvoltând inteligenţa numerică, acei expuşi conţinutului furnizat de tablete trec printr-un proces asemănător celui suferit de persoanele autiste. „Calculatorul este benefic până la un punct. El dezvoltă noi capacităţi ale creierului şi noi circuite în munca directă, abstractă, cu computerul. Dar copiii de azi nu putem spune că sunt mai deştepţi fiindcă sunt conectaţi mereu la computer. Poate că sunt mai pricepuţi în a face nişte lucruri, dar, uneori, partea emoţională este afectată şi acest lucru va fi pe nota de plată pentru generaţiile viitoare: amputarea afectivă, lucrul şi interacţiunea scăzută cu semenii, diminuarea vieţii reale“, explică profesor doctor Dafin Mureşanu, preşedintele Societăţii de Neurologie din România.

Cercetătorii sud-coreeni au numit-o „demenţa digitală“. Sună îngrozitor. Prestigioasa publicaţie franceză „Philosophie magazine“ publica, în octombrie 2013, cifrele din spatele acestui concept: aruncăm o privire asupra smartphone-ului la fiecare 6 minute, îl utilizăm aproximativ 2 ore şi 8 minute în fiecare zi, dintre care doar 12 minute sunt rezervate scopului său primar: de a da şi a primi apeluri de la alţii. „Le Nouvel Observateur“ folosea cuvântul „nebunie“, într-un dosar, publicat pe 17 octombrie 2013, dedicat modului în care noua tehnologie ne-a ocupat viaţa. „Internetul activează aceleaşi zone cerebrale precum drogurile. Iar ecranul este ca zahărul. Îţi provoacă o plăcere imediată şi dependenţă pe măsură“, declara, în dosarul citat, Cristophe André, medic psihiatru la Spitalul Sainte-Anne, din Paris. Priviţi atent în jur, în orice loc v-aţi afla, de-a lungul unei zile. Inevitabil, la o scară mai mică sau mai mare, veţi vedea următoarea imagine: oameni în toată firea, cu aparate în mâini, trimiţând mailuri, verificând profiluri, modificând status-uri pe Facebook, răspunzând la mesaje pe Twitter. Secvenţe cu oameni aflaţi în acelaşi loc, însă, chiar şi pentru câteva secunde, într-o perfectă izolare de sine şi de lumea din jur. Iar când tehnologia a intrat atât de puternic în viaţa oamenilor mari, era o chestiune de timp până ce mica generaţie va deveni expusă.  

Este clar ca generatiile viitoare se vor tehnologiza tot mai mult, insa cu ce pret? Resposabilitatea parintilor este acum mai mare ca niciodata pentru ca ofera pe tava micutilor niste obiecte la care ei n-au avut acces si ale caror efecte in timp nu le cunosc. Bine, pe unii nu-i intereseaza deloc, important e sa taca cel mic pentru ca ei sa aiba timp sa-si termine treburile. Sunt adept convins al tehnologizarii  controlate, constiente si responsabile, chiar cu riscul de a fi catalogat drept ”invechit”. 

Cu tot avantul tehnologic, este ceva ce tehnologia nu a inventat si nu va inventa vreodata: omul, gandirea si sentimentele.

Alegeti constient si aveti grija la excese!

Ma inclin in fata dvs, cu tot respectul,

Pavel Dinu

surse:http://adevarul.ro/, http://m.romanialibera.ro, http://i.telegraph.co.uk, http://i.dailymail.co.uk/