duminică, 16 februarie 2014

Barbie si intoxicatia sexuala a copiilor


Treceam zilele trecute pe langa un chiosc de ziare si m-a frapat intreaga scena petrecuta in fata mea. O mamica se oprise cu fetita ei (de vreo 6-7 anisori) la chiosc pentru a cumpara cateva reviste. Nimic neobisnuit pana cand cea mica a observat in geamul chioscului o revista Barbie si a inceput insistent sa o ceara. Initial, nebagand de seama ce-i declansase copilului starea de disperare si de extaz, mama a incercat s-o linisteasca si sa-i spuna ca trebuie sa se grabeasca sa ajunga acasa. 

Incercarea a fost, asa cum probabil va asteptati, una nereusita. Fetita s-a pus pe urlat, pe plans si mama, resemnata, a trebuit sa cumpere si revista respectiva, explicandu-i vanzatoarei ca asa face mereu copilul cand vede genul respectiv de reviste, pe care este nevoita sa i le cumpere destul de des, daca nu saptamanal, o data la doua saptamani sigur.


Priveam uimit scena si nu puteam sa-mi cred ochilor, inteleg toanele celor mici, mai ales ale celor caposi dar intamplarea in sine mi-a dat de gandit si dupa un studiu mai atent pe internet, concluziile sunt destul de grave, motiv pentru care am decis sa abordez astazi acest subiect.

Nefiind un cumparator de astfel de ”literatura”, am cerut si eu vanzatoarei aceeasi revista si am intrebat-o ce vanzare are publicatia. Femeia mi-a raspuns imediat ca are clienti vechi, care cumpara fiecare numar, ca sunt parinti care achizitioneaza si cate 2-3 astfel de reviste lunar, la insistentele celor mici.

Mi-am luat si eu revista, si m-am intors cu ea acasa, sa vad  cat de ramolit am ajuns, de nu mai inteleg reactiile generatiilor viitoare cand vine vorba de mofturi. Cu siguranta ati vazut si dvs, prin vitrinele chioscurilor de ziare, revistele despre care va povestesc, si cu siguranta ati constatat cat de atragatoare sunt, ma refer la culori, la desene si la nimicurile pe care le ofera cadou in punga sigilata in care se afla si revista. 

Ajuns acasa am desfacut revista si rasfoind-o am constatat ca in cele 20 de pagini frumos colorate, nu sunt decat titluri gen: ”Barbie la shopping”, ”Barbie in club”, ”Barbie la plimbare”, ”Barbie la mall” etc... Jocurile care macar teoretic ar trebui sa dezvolte imaginatia celor mici sunt extrem de putine si de simpliste, eu am vazut doar unul de tip puzzle, si unul in care cele mici trebuie sa lipeasca autocolantele (cadou la revista) pe o imagine pentru a recrea imaginea unei rochii de gala...

Nicaieri nu aparea vreun titlu sau vreo imagine de genul ”Barbie la scoala” sau ”Barbie la olimpiada de mate”... Nu, tot e axat pe distractie si atat. Si daca n-ati vazut inca pe cate articole pentru copii apare marca Barbie, va recomand sa fiti un pic mai atenti, la ghiozdane, pixuri, caiete, caserole pentru mancare, absolut toate articolele de imbracaminte si incaltaminte, pahare, castroane etc... La o simpla accesare google veti descoperi ca aceasta afacere produce sume fabuloase anual. 

Cautand sa aflu mai multe despre asa numitul ”efect Barbie” am fost surprins sa constat ca ne lasam copii inoxicati cu o gramada de aluzii sexuale, cu multe comportamente deloc normale la varste fragede, asta pe langa toata nebunia din educatie si interesul tot mai scazut pentru studiu. 

Daca ati vedea pe strada o tanara imbracata ca aceasta ”Barbie” (vorbesc generic, sunt mult mai multe papusi si marci de acelasi fel) cu siguranta ati gandi ceva de genul ”uite-o si pe asta, a iesit din casa, ca pe centura”. Industria despre care va vorbesc, impreuna cu materialele de promovare, nu fac decat sa creeze stereotipuri si sa afecteze psihicul celor mici intr-o foarte mare masura. Sunt parinti care nici macar nu sunt interesati sa vada ce contine o astfel de revista, daca le contrazice sau nu principiile pe care ei ar dori sa le insufle copiilor. Le cumpara frumusel, si le ofera sigilate celor mici, care, conform studiilor, nu mai cresc cu imaginea parintilor ca model, ci imbratisaza alte modele, cele pe care chiar parintii le ofera. 

Daca stati sa analizati putin imbracamintea acestor papusi veti vedea ca sunt tot mai sumar imbracate, tot mai mulat si mai provocator. Iar fetitele cresc cu modelul asta pentru a deveni mai tarziu niste obsedate de proportii deloc sanatoase, de un fizic ireal care li se intipareste in minte de mici. Asta, bineinteles in timp ce mancarea de tip fast food este tot mai promovata si iti face tot mai multi adepti. 

Iar la adolescenta ne minunam ca fetele noastre au comportamente deviate, ca nu ne mai intelegem nicicum cu ele, ca ar sta non stop in cluburi sau la cumparaturi si ca aleg tinute tot mai deocheate... Adolescenta este o perioada extrem de dificila din punt de vedere psihic pentru viitorul adult, insa asociata cu obsesia pentru un anume tip de fizic si de imagine nu face decat sa dea nastere cat mai multor depresii stari de instabilitate si confuzie psihica. 

Mama nu mai reprezinta modelul copilului, imaginea pe care copilul sa o aiba ca exemplu, de cele mai multe ori nu este la fel de frumoasa ca o Barbie, nu are nici corpul ei (apropo, masurile respectivei papusi s-ar traduce printr-o anorexie destul de pronuntata daca ar fi sa le transpunem in realitate), nici ”outfiturile” ei. Iar la adolescenta mama ajunge sa fie destul de usor persoana non-grata in perceptia copilului. 

Despre imaginea tatalui nici nu mai discutam ca oricum el pare a fi unul care a trait in epoca dinozaurilor si nu are habar despre toate noutatile si toate ”minunatiile” de pe lumea asta. Parintii devin doi oameni ”de evitat” pentru tanara care nu stie cum sa-si mai ocupe timpul pentru a ajunge la perfectiunea fizica, care sta sa isi analizeze critic  formele in oglinda cateva ore bune in fiecare zi. Sexualitatea lor debordanta naste o alta abordare si din partea baietilor si veti auzi tot mai des ca ”in ziua de azi baietii nu vor decat sex, sunt niste magari”... Pai de ce? De ce vor doar sex? Oare nu-i indreptam in directia asta chiar noi, parintii?

Am adus in discutie cazul ”Barbie” doar exemplificativ, nu pentru a demonstra ca doar psihicul si perceptiile fetelor sunt afectate de stereotipuri. Si baietii sunt in agala masura atacati de curentul asta, iar efectele cred ca nu sunt greu de identificat. Cuvantul de ordine pentru toti copiii si pentru toti tinerii este DISTRACTIA. 

Si pe urma va intrebati de ce merge societatea in directia gresita? Pentru ca noi, parintii nu realizam ce oferim, de cele mai multe ori cu buna intentie... Pentru ca noi crestem niste copii cu un handicap psihic major si pe urma stam sa ne plangem, ca nu ne mai intelegem cu ei! Pentru ca  ne este prea lene sa gandim si poate pentru ca nu ne mai pasa!

Si daca o sa spuneti ca mereu generatiile urmatoare le-au scandalizat pe cele anterioare prin atitutdini, vestimentatie, concepii, am sa va atrag atentia asupra unui fapt, n-am negat in acest articol rolul unor exemple pozitive, n-am sa spun ca era mai bine daca faceau papusi obeze pe care sa le aiba fetitele ca exemplu sau niste burtosi pe post de super eroi pentru baieti... Spun doar ca nu mai avem grija ce oferim celor mici pentru a-i putea tine aproape, pentru a-i putea sprijini si pe parcursul adolescentei si pentru a nu ajunge sa ne mai plangem ca societatea e de vina, ca sistemul e de vina, ca nu mai stiu cine e de vina! Nu! pentru cum ne crestem copii suntem doar noi de vina!

In speranta ca v-am trezit macar interesul pentru a va documenta ceva mai bine pe aceasta chestiune destul de importanta, ma inclin in fata dvs,

Cu toata consideratia,
Pavel Dinu

sursa foto:http://images.idiva.com

miercuri, 12 februarie 2014

Imprimanta 3D - noua tehnologie, din Star Trek, la tine in sufragerie!


Pentru cei dintre dvs care mai cred ca am ajuns prea departe cu tehnologia, ca avem prea multe gadgeturi si device-uri futuriste, imprimanta 3D e tot ce va lipsea ca sa va mai faceti inca o data cruce. Desi tehnologia a fost descoperita cu mai bine de 20 de ani in urma, aceste imprimante au ajuns, in sfarsit, sa fie disponibile si pentru populatia cu dare de mana. Daca la tara obiectele cu pricina ar fi duse la biserica penru a li se aplica o exorcizare ca la carte, sau ar fi arse pe rug cu explicatia ca e "lucru' dracului", strainii se dau in vant dupa ele si companii producatoare de aceste masinarii complicate apar ca ciupercile dupa ploaie.

Inventatorii sustin ca acestea functioneaza asemanator imprimantelor obisnuite, doar ca in loc de cerneala, folosesc alte materiale (ce variaza de la argint, plastic sau titaniu) pe care le imprima in straturi succesie pana la finalizarea obiectului... Nu va puteti imagina mai exact cum functioneaza? Nicio problema, in afara de geniile care au inventat-o mai mult de 1% din populatia lumii nu pricepe cum functioneaza nici imprimantele normale, daramite aceste ciudatenii... Deci nu suferiti de nicio problema.

Avantajul acestor imprimante, spun cercetatorii, este acela ca permit producerea unui prototip intr-un timp foarte scurt, astfel ca acesta poate fi imbunatatit rapid, iar procesul efectiv de fabricatie dureaza mult mai putin, scutind astfel multe resurse si energie. Nu-i rau daca ne gandim ca mereu ratacim fie cheile, fie pixurile, fie cine stie ce alte obiecte trebuincioase omului. Dar ce te faci dupa ce ti-ai printat vreo 30 de chei, prietenii care au venit in vizita au mai lasat si ei cateva si tu vii acasa cu inca vreo 5 de la birou? Cum sa le mai tii evidenta? Poate o sa te ajute vreun alt localnic sa scapi si de excesul de chei si de obiecte de valoare din casa...

In alta ordine de idei avem un nou dispoziv care poate produce o gramada de lucruri si poate genera cel putin tot atatea batai de cap. Cum ii explicii unui manelist ghiortaitor, spre exemplu, ca nu e indicat sa printezi mai multe pistoale pe care sa le testezi pe cei care te injura pe strada cand mergi cu volumul la maxim, cu geamul deschis, si cu pitipoancele sunculinde in spate? 

Nu contest avantajele imprimantei 3D insa cred ca e putin cam devreme sa le lansam la vanzare atata vreme cat noi inca nu avem o legislatie bine pusa la punct nici pentru onorabilii hakeri, care intre noi fie vorba, deja au incaruntit. S-au imprietenit si cu FBI-ul dupa atea vizite si poate intre timp s-au mai si inrudit. Chiar producatorii controversatelor imprimante declara ca "ceva" probleme pot aparea aunci cand vorbim de replicarea unor obiecte de arta sau tipuri de documente, intrucat copiile sunt atat de fidele, incat cu foarte mare greutate se deosebesc originalele de copii, iar lucratorii din cadrul muzeelor nu sunt tocmai incantati de situatie... 


Va dati seama Pyrate Bay-ul cat de solicitat va fi? Intre un costum Gucci si o replica nu va mai fi nicio diferenta spre disperarea cocalarilor aratatori de etichete. Vom produce de vreo 15 ori mai mult gunoi din dorinta de a vedea cum arata orice nimic imprimat cu noua tehnologie si vom dormi linistiti cu gandul ca planeta si lumea evolueaza iar noi suntem niste fiinte absolut speciale...

Dar stati ca descoperirile nu se termina aici, nu, nu! Vom putea printa si mancare (exact ca in celebrele benzi desenate Familia Jetson). Si atunci sa vad eu doamnele si domnisoarele cum o sa mai tina cura de slabire, cu tentatia la doar un clik distanta. Daca printarea alimentelor este o solutie buna pentru cei plecati in spatiu ori pentru populatiile flamande din Africa, pentru restul lumii e posibil sa produca inca un val de sunculite. Ii si aud pe iubitorii de tehnologii, "pai da, evoluam, dom'le o sa avem mai mult timp liber iar noi si o sa ne concentram pe lucrurile cu adevarat importante!" Iar pe doamne: "In sfarsit s-a facut dreptate! nu vom mai fi slugile blidului si ale cratitelor!" Pai, sa ne gandim asa, logic, mai mult timp liber se asteapta de la descoperirea focului incoace... Asa s-a zis si cand s-a inventat aragazul, si cand s-a inventat masina de spalat rufe sau cea de spalat vase (astea intra in categoria membrilor de familie oricum). Au inventat unii si vasul de toaleta care te si spala dupa ce te... ma intelegeti. Si culmea! Tot nu avem timp!

Imprimantele 3D mai au o aplicabilitate, de data asta in medicina. Oamenii de stiinta afirma ca vom putea printa organe intregi cu ajutorul celulelor stem, deci daca mai exista doritori sa-si vanda vreun organ, sa se grabeasca, in curand nu vor mai valora atat. S-au efectuat deja operatii cu proteze produse cu ajutorul acestei noi tehnologii iar rezultatele par sa fie extrem de bune. Vom produce deci, pe langa tesuturi si organe si proteze sau dinti, cu mult mai multa acuratete decat pana acum. Interesant, nu? Ce rost vor mai avea bataile de la carciumile din sat, Gheo' daca il paleste pe Ion si-i scoate 2-3 dinti, in cateva zile are altii noi nouti stralucitori iar daca pe Gheo' il doare pumnul, dupa lovitura aplicata va putea schimba si el pumnul cu unul nou imprimat..



Ei si atunci cum ni se prezinta viitorul?
Cercetatorii privesc cu interes la transportarea cat mai multor astfel de dispozitive in spatiu, pentru a constru cat mai curand o noua Terra, urmand ca cei mai inapoiati probabil sa ramanem aici, demodati si ponositi.

Ma intreb cum se vor vinde imprimantele 3D la negru, la colt de strada: "Hai frate, uite e noua, acum imprimata de o alta imprimanta si nu-ti cere seria cand printezi, hai fratica', ca ti-o dau ieftin sa merg si eu acasa"... Si odata ce vom printa tot ce ne trece prin minte, ce facem cu muntii de obiecte create? Cum va sti omenirea sa dozeze jocul asta de-a Dumnezeu in conditiile in care multi cu greu se pot numi oameni? Ce ne facem cand vom printa bani? N-o sa ne mai trebuiasca banii pentru ca deja ne-am imprimat ce ne trebuie... Cine va pleca pe planeta asta nou printata si ce facem dupa? Vom avea planete adverse? Pitipoancele din viitor vor merge sa bea o cafea pe o alta planeta in loc sa-si taraie  tocurile de 20 de cm pe Dorobanti? Victor Slav o sa-si printeze o Bianca fidela? Sau pana atunci vine sfarsitul lumii? Daca nici Nostradamus nici mama Omida nu vor mai prevesti nimic pentru ca si imaginatia nebunilor are margini, ce ne facem?! 

Ma inclin in fata dvs, putin confuz de aceasta data dupa atatea intrebari,
cu tot respectul,
Pavel Dinu

sursa foto:http://img.gawkerassets.com

marți, 11 februarie 2014

Craciunul si orfanii comunismului...


Actorul Costel Caşcaval este unul dintre zecile de mii de copii care şi-au petrecut primii ani de viaţă într-un orfelinat comunist. După moartea părinţilor săi, el a fost abandonat de rude într-o astfel de instituţie. Costel îşi aminteşte şi azi cum îşi petrecea sărbătorile când era mic.
comunism

„Orfelinatul unde am crescut eu era la Târgu Ocna, la doi paşi de Slănic Moldova şi la trei paşi de Oneşti, de unde şi-a început Nadia Comăneci flick-flack-urile care au făcut-o faimoasa în toată lumea. Sigur că, fiind în plin comunism, nu se găsise nimeni care să ne vorbească despre adevărata semnificaţie a Crăciunului. Nici un preot nu avea voie să treacă pragul orfelinatului ca să ne vorbească de Naşterea Domnului. Nu conştientizam că e Crăciunul sau Anul Nou, nu ştiam ce e aceea o sărbătoare, dar cumva, instinctiv, simţeam că în lume se întâmplă ceva deosebit. Vedeam copiii din oraş mai frumos îmbrăcaţi, oamenii umblau de colo-colo cu cadouri în mâini, iar doamne dichisite de la comitetul de femei al oraşului ne vizitau, ne mângâiau pe creştetul tuns chilug şi ne dădeau câte o bombonică. Miroseau frumos, a mămici".
Moş Gerilă şi orfanii
Costel îşi mai aminteşte că cei două sute de copii raşi în cap din orfelinat îl aşteptau cu înfrigurare pe Moş Gerilă. „Făceam lanţuri din hârtie creponată, steluţe din hârtie, iar pentru noi, coifuri. Împodobeam bradul şi, aşezaţi cuminţi în sala de mese, îl aşteptam pe Moş Gerilă, căci Moş Crăciun nu avea „viză de intrare" în orfelinat. Nu ştiam colinde, că nu avea cine să ne înveţe, dar pregăteam noi între noi „Pluguşorul". Numai că nu aveam unde să „plugărim" căci tovarăşul director nu ne lăsa să ieşim din orfelinat ca să mergem de nebuni din casă-n casă. S-a întâmplat în câte un an să sărim gardul ca să mergem cu „Pluguşorul" gândindu-ne că, la întoarcere, cum ne va fi norocul, dacă era de serviciu un educator mai cu frică de Dumnezeu, închidea ochii, dacă era, dimpotrivă, vreun comunist vigilent ne „plugărea" el pe noi de ne ieşea pe nas „excursia" în lumea de dincolo de zid".
Îngeraşul ilegalist
Puştii din orfelinatul de a Târgu Ocna aflau totuşi că li se ascunde ceva. Unii dintre ei erau luaţi de rude în timpul sărbătorilor, iar aceia se întorceau cu informaţii preţioase: că au fost la Biserică, că au mers cu colindul, că au învăţat rugăciuni şi că adevăratul nume al lui Moş Gerilă e „Crăciun“. „De la unii dintre copiii care mai plecau din când în când pe la rude am învăţat rugăciunea „Înger, îngeraşul meu" pe care o spuneam în fiecare seară uitându-ne înspre un colţ al camerei, că aşa ni se spusese că trebuie făcut. Bineînţeles că această acţiune se petrecea în „ilegalitate", căci nu puteai să spui vreunui educator că tu te rogi. Copiii din orfelinate învăţau foarte repede să ducă o viaţă dublă. Se făcea clar diferenţa: „asta se spune, asta nu se spune."
Ceea ce îi lipsea cel mai mult micului Costel în timpul sărbătorilor nu erau cadourile sau mesele îmbelşugate: „nu m-am plâns niciodată că nu eram bine hrăniţi, cu toate că nu eram niciodată sătui, dar nu asta era problema, ceea ce-mi doream cel mai mult era să am şi eu o familie. Din fericire, când am mai crescut, mă mai lua din când în când la el bunicul Ion Caşcaval de la care am aflat cum arată cu adevărat Crăciunul."
Astăzi, Costel Caşcaval consideră perioada sărbătorilor ca pe una în care trebuie să te reculegi, să stai mai mult cu tine şi cu cei dragi şi nu una în care să-ţi afişezi opulenţa lăudându-te cum ţi-ai petrecut Crăciunul în Bahamas. Actorul e de părere că în timpul sărbătorilor e de dorit să faci un drum interior mai curând decât unul exterior. Altfel, rişti să fii mai mult turist decât creştin....

Oare in zilele noastre cum e??? Va urma...

Cat de multe stiti despre blamatele CIORI?



Schimband un pic registrul articolelor de pe blog, va propun azi o caracterizare in linii mari a ciorilor... Da, a pasarilor... Ciorile nu au o reputatie prea buna in randul oamenilor. Legendele si miturile le-au pus intr-o lumina nefavorabila si mereu le-au atribuit rolul de mesageri ai raului. De vina e vesmantul negru in care sunt imbracate aceste pasari, ochii iscoditori si mai ales actiunile lor, nu intotdeauna benefice asupra activitatilor omului. Dintre toate pasarile, probabil ciorile sunt cele mai blamate.

Insa suntem mai apropiati de ele decat ne-am fi inchipuit. In lume exista doar 2 specii de animale, care se alatura omului, in ceea ce numim “abilitatea de a folosi unelte”; acestea sunt: cimpanzeii si ciorile. Una dintre caracteristicile de baza ale omului, care ne acorda titlul de fiinta superiora, este capacitatea noastra de a inventa si folosi unelte pentru a duce la capat anumite sarcini. La un nivel mai redus, dar foarte important pentru cercetatori, ciorile si cimpanzeii afc acelasi lucru. In cazul cimpanzeilor, primate inrudite cu omul indeaparoape, surpriza nu e prea mare. Insa ciorile, din clasa pasarilor, inferioare mamiferelor, se dovedesc mai inteligente decat am crezut noi vreodata. Iar in continuare veti vedea si alte calitati surprinzatoare ale acestor pasari ostracizate atata timp.

Cu…ciocul pe unelte!


In ultimii ani studiile realizate pe diferite specii de ciori s-au inmultit. Cercetatorii au descoperit un izvor nesecat de rezultate incredibile in cadrul acestei familii de zburatoare.

In cadrul unui experiment, unei ciori din specia endemica in Noua Caledonie, i s-a oferit un tub ingust de sticla umplut o treime cu apa, pe care plutea o recompensa. Alaturi de tub, a fost asezata si o gramada de pietre de diferite marimi. Dupa ce a studiat tubul si a vazut ca nu poate ajunge la recompensa, pasarea a inceput sa arunce pietre in tub, pentru a ridica nivelul apei, si implicit mancarea. La final a venit si recompensa, atat pentru cioara cat si pentru cercetatori. Interesant este si faptul ca, la inceput, pasarea a folosit pietrele mai mari, care au dislocat o cantitate mai mare de apa, astfel nivelul lichidului a crescut mai rapid.

Intr-un alt studiu, pasarea a primit un tub de sticla in care se afla un cosulet cu mancare. Alaturi era si un fir subtire de sarma. Initial cioara a incercat sa scoata hrana cu ajutorul sarmei drepte insa nu a reusit. Apoi, ca intr-un moment de revelatie, a indoit sarma, iar cu ajutorul carligului rezultat a scos afara recompensa.

Ciorile par sa aiba o imagine de ansamblu a sarcinii pe care o au de indeplinit si sa stie ce unelte sunt folositoare. Intr-un astfel de studiu, o cioara s-a folosit de un bat de lemn scurt, aflat in apropiere, pentru a recolta un alt bat de lemn, lung, aflat la distanta. Cu acest al doilea bat, pasarea a reusit sa aporteze recompensa aflata departe de cusca ei.

In natura a fost observat acelasi comportament. Ciorile se folosesc de betisoare de lemn pentru a scoate larvele din crapaturile copacilor. Ba mai mult, au capacitatea de a confectiona unelte mai complexe, atasand unul sau mai multe bete impreuna. Si mai interesant este faptul ca ciorile isi confectioneaza cutite din diverse pietre sau bucati de lemn, cu care isi ascut betele. Betele ascutite capteaza mai usor prada.

Planificare

Asemanator veveritelor, ciorile isi fac provizii pe iarna. In perioadele cu hrana din belsug, pasarile se gandesc si la iarna ce va urma si decid sa economiseasca. Interesant este modul in care isi ascund hrana. Daca vreo alta cioara este in apropiere atunci isi ascunde mancare in pamant, pasarea in cauza decide sa isi pacaleasca surata. Simuleaza ascunderea hranei in sol, pe cand de fapt, mancarea este ascunsa in penele de la piept. Cioara zboara sperand sa gaseasca un alt loc mai ascuns unde sa isi depoziteze agoniseala. Dar sa nu uitam ca si contracandidatul e tot o cioara. Acest joc de-a ascunsul ii este cunost si ei, asa se face ca de cele mai multe ori alege sa urmareasca in continuare purtatorul hranei mult ravnite.

Caracter adaptativ
Ciorile au rabdarea sa ne priveasca si sa ne foloseasca in avantajul lor. Ciorile nu au ciocul foarte puternic, astfel incat unele tipuri de hrana, cum ar fi nucile cu coaja sau cadavrele de animale integre, le sunt inaccesibile, la prima vedere. Insa cu inteligenta lor ascutita, aceste pasari au invatat sa profite de orice sursa de hrana. Nucile sunt luate in cioc si apoi lasate sa cada liber de la mare inaltime pe o suprafata dura (trotuar, acoperis etc).Cu coaja sparta, miezul delicios este savurat de pasare. Cand aceasta strategie nu functioneaza, ciorile apeleaza la traficul rutier. Nucile sunt impinse pe carosabil, pasarea asteptand ca fructul sa fie spart de rotile vreunei masini. Ba mai mult, ciorile au invatat sa interpreteze semnalele rutiere. Stiu cand semnaforul isi schimba culoarea si masinile se opresc, astfel incat sunt in siguranta atunci cand isi recupereaza hrana. In cazul animalelor moarte este aceeasi situatie: ciorile asteapta pana cand o masina sau un alt animal spinteca pielea, pentru a se bucura de o masa copioasa.

Memorie si recunoasterea fetelor

Intr-un studiu de la o universitate americana, cercetatorii deghizati cu masti au capturat cateva ciori din parcul scolii, le-au inregistrat, dupa care le-au eliberat. De fiecare data cand mergeau mascati in zona cuiburilor, ciorile in cauza se agitau. Fara mastii, totul era in regula. Mai mult, in timp au observat ca si alte pasari, in afara celor capturate, au inceput sa le semnalizeze prezenta. Concluziile studiului au fost: nu doar ca ciorile au capacitatea de a recunoaste fetele oamenilor, dar au capacitatea de a invata si alte surate care sunt persoanele ce le vor raul.

Ciorile au capacitatea de a memora si locuri. In timpul migratiilor, daca o pasare a fost omorata la o anumita ferma, atunci acel loc este rau famat. Pe viitor pasarile vor stii sa ocoleasca acel loc unde viata lor poate fi pusa in primejdie.

Ciorile sunt pasari mult mai extraordinare decat am crezut pana acum. Nivelul lor mare de inteligenta le ajuta sa supravietuiasca atunci cand toate sunt impotriva lor (in special omul). Probabil acest este si motivul pentru omul condamna cel mai mult aceste pasari.


sursa://www.zooland.ro

luni, 10 februarie 2014

Informeaza-te! - Efectul tabletelor asupra copiilor!


Cu siguranta aceasta este o tema care genereaza multe pareri pro si contra si totusi nu ma feresc sa o pun in discutie poate si datorita faptului ca fenomenul ia amploare atat de mult si parintii for fi primii raspunzatori pentru sanatatea si pentru reusita in viata a copilor. Avem o noua generatie de copii, numiti inafara I-KYDS, cum va suna asta? 

Copii nostri, in special cei mai mici, chiar au nevoie de tablete? Sau si acest nou gadget este inca o usurare a parintilor care sunt prea obositi sa-si mai supravegheze copilasii?

Ei si daca fac bine, si daca nu, am sa va prezint o serie de pareri si opinii avizate pe aceasta tema, ramanand ca dvs sa trageti propriile concluzii. Indiferent ce alegeti sau ce ati ales deja sa faceti cu copii dvs, cred ca inainte de a da un verdict clar, trebuie cunoscute ambele pareri, si pro si contra.


Tableta nu ajută copiii sub 6 ani
Doi psihologi, care au urmărit comportamentul mai multor copii mici cărora părinţii le-au făcut cadou o tabletă, şi-au expus, observaţiile personale. Psihologii atenţionează că aceste gadgeturi creează foarte uşor dependenţe şi nu le recomandă deloc copiilor sub şase ani. Psihologul Elena Vladislav, specializată în psihologia copiilor, susţine că, dacă un copil consumă mult timp în faţa unei tablete, mai târziu poate suferi de o tulburare care se manifestă prin imposibilitatea de concentrare asupra unui anumit subiect sau unei anumite acţiuni, adică de aşa numitul ADHD.
„Viteza mişcărilor jocurilor de pe tabletă se poate transforma în viaţa reală într-o hiperactivitate la nivel motric. Mulţi copii care se joacă foarte mult timp devin copii agitaţi şi hiperactivi, pentru că lor li se imprimă un anumit ritm al acţiunii şi vor să se mişte la acelaşi ritm. Nu mai au răbdare să facă activităţi care presupun manualitate, răbdare sau abilităţi de logică”, explică Vladislav. Psihologul susţine că jocurile pe tabletă nu sunt specifice copilului mic. Potrivit stadiilor de dezvoltare stabilite de psihologi, în primii ani de viaţă, copilul învaţă explorând şi exersându-şi capacităţile motrice. Copiii la vârsta de 2-3 ani sunt în faza senzorio-motorie, ei au nevoie să-şi dezvolte inteligenţa prin activităţi care implică motricitatea. În schimb, tableta îi implică numai la nivel vizual şi le limitează astfel câmpul cunoaşterii. „Am văzut copii mici, la zile de naştere sau petreceri şi fiecare era cu tableta lui. E uimitor, nu-i mai vezi jucându-se, nu-i mai vezi vorbind între ei. Eu personal am văzut copii care nu sunt în stare să se joace altfel. Vin cu tableta şi nu mai interacţionează cu ceilalţi, iar asta mi se pare dramatic. Abilităţile sociale la aceasta  varsta se exersează”, mai spune psihologul.
Pe două observaţii importante vrea psihologul să pună accentul: excesul de joc pe tabletă le poate imprima copiilor o hiperactivitate, iar aceştia mai târziu nu se mai pot concentra foarte bine, nu mai au răbdare să ducă o activitate la bun sfârşit. Şi în timp, pierd abilitatea de a comunica de ceilalţi. „Ei nu mai ştiu să comunice în joc, să aibă toleranţă la frustrare în joc”, punctează psihologul.
„Scurtăturile nu facilitează dezvoltarea, ci creează dependenţa”
„Părinţilor le este mai comod să plaseze copilul în faţa unui astfel de device, decât să interacţioneze cu el, să facă lucruri care l-ar ajuta să se dezvolte fizic şi psihic. Părintele îşi creează astfel un timp liber, pe care îl va plăti scump mai târziu”, spune şi psihologul Cătălina Constantin.
Aceasta explică de ce jocurile de puzzle şi logo pe suport fizic sunt mai benefice pentru copil decât cele de pe tabletă. „Puzzle-ul in timp real înseamnă joacă, pe tabletă jocul respectiv se transformă într-o competiţie între copil şi aparat. În plus, toate aceste programe pe computer au un gen de recompense. Copiii nu doresc să aibă feedback-uri negative şi pierd noţiunea timpului jucându-se”, spune Cătălina Constantin.
Astfel, psihologii atrag atenţia că măsura este cuvântul cheie. Părintele trebuie să gestioneze foarte atent relaţia copilului său cu tableta. La preşcolari dependenţele de tehnologie se creează foarte uşor, aproape instantaneu. „Una este să aibă acces copilul o jumătate de oră pe zi, de câteva ori pe săptămână, şi alta este să fie lăsat cu device-ul ore întregi, în fiecare zi. Dependenţa de calculatoare nu e un mit, ci este o boală gravă care se lasă cu depresie, cu izolare socială, cu stimă de sine scăzută, cu tentative de suicid”, adaugă Constantin.
Dându-le tableta pe mână, unii părinţi au impresia că dezvoltă inteligenţa copilului, lucru contrazis de psihologi. Aceştia susţin că jocurile din lumea virtuală sunt repetitive şi mecanice, nu dezvoltă imaginaţia copilului, aşa cum o fac cele pe suport fizic.
„Părinţii trebuie să-şi înveţe copiii să se descurce singuri, să devină independenţi. Să ştie să rezolve probleme, să ştie să ceară ajutorul, lucrurile astea nu le găseşti în nicio tabletă. Scurtăturile pe care ţi le oferă tableta nu sunt de dorit, pentru că nu facilitează dezvoltarea, ci dependenţa”, conchide psihologul Cătălina Constantin.
Testele unui profesor 
De ce le cumpără părinţii propriilor copii tablete? Primul răspuns, şi cel mai des întâlnit, este, desigur, că îi fac mai inteligenţi. Am cunoscut părinţi care spun că băiatul sau fata a învăţat formele geometrice, numerele sau literele de pe tabletă. Timpul petrecut de cei mici în faţa unui ecran este scuzat prin acest concept: „educaţie“. Toţi aceşti părinţi ar ”radia de fericire” dacă ar avea cunoştinţă de testele realizate de Philippe Meirieu, un profesor de ştiinţele educaţiei din Franţa. Acesta şi-a îndemnat elevii, majoritatea utilizatori de tablete, să parcurgă o serie de teste, datând din 1935, bazate pe conceptul de „puzzle“. Prima concluzie a fost că, spre deosebire de elevii interbelici, cei de astăzi reuşesc mult mai greu să-şi menţină trează atenţia. În schimb, ceea ce elevii din 1935 făceau în 15 minute, cei din zilele noastre rezolvă, chiar mai bine, în numai 5 minute. Problema apărea ulterior, în momentul în care elevii erau rugaţi, la câteva zile distanţă, să explice metoda de lucru prin care au rezolvat problema. Extrem de puţini îşi mai aminteau. Cercetătorii pun această piedere a memoriei tocmai pe seama ecranului, a trecerii de la un hypertext la un altul, spre un loc final care nu mai are nicio legătură cu cercetarea iniţială. Or, ceea ce dă forţă memoriei este tocmai coerenţa. Iar fără memorie, avem parte de „executanţi“ buni, dar fără metodă, fără logică de sistem. 

Ipoteza „Sartori“ 
Potrivit autorului Giovanni Sartori, autor al lucrării „Homo videns“, ceea ce diferenţiază omul de celelalte animale este capacitatea unică de a abstractiza. Prin natura lui, omul nu poate dobândi cunoştinţe altfel decât prin cuvânt, acesta fiind singurul vehicul care îi stimulează această capacitate unică. În locul lui însă, omenirea a instalat imaginea, făcând astfel ca vizibilul să ia locul inteligibilului. Din păcate însă, afirmă Sartori, imaginea este un fapt mediat, ce necesită clarificări, clarificări ce au loc tot prin cuvânt. Aceasta ar fi şi explicaţia pentru care tinerii crescuţi în faţa ecranelor par să aibă probleme de integrare în lumea înconjurătoare.

Lupta emisferelor
Leon Zăgrean este iniţiatorul primului laborator din România dedicat exclusiv neuroştiinţelor, un Centru de Excelenţă în ţară. Numele disciplinei pare desprins din filosofie sau cel puţin dintr-o disciplină ce operează, mai degrabă, cu concepte, decât cu experimente, dar ilustrează destul de bine situaţia actuală a cercetărilor asupra creierului. De unde putem porni pentru a crea ipoteze şi a încerca să obţinem rezultate ce ar ajuta cercetarea ştiinţifică viitoare? Prima variantă ar fi experimentul în condiţii de laborator şi concluziile acestuia. Iar acestea sunt clare: utilizarea instrumentelor de tipul computerului sau a tabletei conduce la supradezvoltarea emisferei cerebrale stângi, în detrimentul celei din dreapta. Emisfera stângă este partea „digitală“ a creierului nostru, cea responsabilă de aritmetică, limbaj, cifre, categorii. Emisfera dreaptă este partea „analogică“, cea a culorilor, formelor, înţelegerii metaforelor şi a nuanţelor. Supradezvoltând inteligenţa numerică, acei expuşi conţinutului furnizat de tablete trec printr-un proces asemănător celui suferit de persoanele autiste. „Calculatorul este benefic până la un punct. El dezvoltă noi capacităţi ale creierului şi noi circuite în munca directă, abstractă, cu computerul. Dar copiii de azi nu putem spune că sunt mai deştepţi fiindcă sunt conectaţi mereu la computer. Poate că sunt mai pricepuţi în a face nişte lucruri, dar, uneori, partea emoţională este afectată şi acest lucru va fi pe nota de plată pentru generaţiile viitoare: amputarea afectivă, lucrul şi interacţiunea scăzută cu semenii, diminuarea vieţii reale“, explică profesor doctor Dafin Mureşanu, preşedintele Societăţii de Neurologie din România.
Cercetătorii sud-coreeni au numit-o „demenţa digitală“. Sună îngrozitor. Prestigioasa publicaţie franceză „Philosophie magazine“ publica, în octombrie 2013, cifrele din spatele acestui concept: aruncăm o privire asupra smartphone-ului la fiecare 6 minute, îl utilizăm aproximativ 2 ore şi 8 minute în fiecare zi, dintre care doar 12 minute sunt rezervate scopului său primar: de a da şi a primi apeluri de la alţii. „Le Nouvel Observateur“ folosea cuvântul „nebunie“, într-un dosar, publicat pe 17 octombrie 2013, dedicat modului în care noua tehnologie ne-a ocupat viaţa. „Internetul activează aceleaşi zone cerebrale precum drogurile. Iar ecranul este ca zahărul. Îţi provoacă o plăcere imediată şi dependenţă pe măsură“, declara, în dosarul citat, Cristophe André, medic psihiatru la Spitalul Sainte-Anne, din Paris. Priviţi atent în jur, în orice loc v-aţi afla, de-a lungul unei zile. Inevitabil, la o scară mai mică sau mai mare, veţi vedea următoarea imagine: oameni în toată firea, cu aparate în mâini, trimiţând mailuri, verificând profiluri, modificând status-uri pe Facebook, răspunzând la mesaje pe Twitter. Secvenţe cu oameni aflaţi în acelaşi loc, însă, chiar şi pentru câteva secunde, într-o perfectă izolare de sine şi de lumea din jur. Iar când tehnologia a intrat atât de puternic în viaţa oamenilor mari, era o chestiune de timp până ce mica generaţie va deveni expusă.  

Este clar ca generatiile viitoare se vor tehnologiza tot mai mult, insa cu ce pret? Resposabilitatea parintilor este acum mai mare ca niciodata pentru ca ofera pe tava micutilor niste obiecte la care ei n-au avut acces si ale caror efecte in timp nu le cunosc. Bine, pe unii nu-i intereseaza deloc, important e sa taca cel mic pentru ca ei sa aiba timp sa-si termine treburile. Sunt adept convins al tehnologizarii  controlate, constiente si responsabile, chiar cu riscul de a fi catalogat drept ”invechit”. 

Cu tot avantul tehnologic, este ceva ce tehnologia nu a inventat si nu va inventa vreodata: omul, gandirea si sentimentele.

Alegeti constient si aveti grija la excese!


Ma inclin in fata dvs, cu tot respectul,
Pavel Dinu

surse:http://adevarul.ro/, http://m.romanialibera.ro, http://i.telegraph.co.uk, http://i.dailymail.co.uk/

Cele 3 documentare marca ADEVARUL DESPRE DACI - merita vazute!

Pentru ca poate nu ati aflat inca de ele, sau poate nu le-ati vazut inca pe toate 3, va recomand sa va alocati timp, si seara sau cand preferati dvs, sa le vizionati pe rand, in locul vreunei emisiuni TV pe teme politice (care oricum nu rezolva nimic) sau mondene. Sunt facute extrem de bine si va garantez ca nu sunt deloc plictisitoare asa cum ati putea crede. Oricum au starnit toate valuri de controverse pentru ca e prima data cand se pune problema modificarii manualelor de istorie.

Asadar, primul este Dacii - adevaruri tulburatoare


Urmeaza Adevarul despre daci - noi dezvaluiri


si ultimul, Tracii, istorie ascunsa


Stiu ca sunt dintre dvs care veti spune, vai, dar sunt aproape 3 ore in cre trebuie sa-i ascult pe aia vorbind... Nu e chiar asa, vizionati-le si trageti singuri concluziile dupa.

Ma inclin in fata dvs,
Pavel Dinu

sursa foto:http://www.zigzagonline.ro/files

duminică, 9 februarie 2014

Invitatie la civilizatie, Romania, baga-ti mintile in cap si recicleaza!!!


Daca intr-un articol precedent va prezentam cum noi, romanii, reciclam pate-urile pentru ca suntem niste oameni absolut respectabili, haideti sa vedem cum stam cu reciclatul gunoiului per total.

Ei si daca mai aveam nevoie de o nominalizare ori de vreun premiu, da, si de data asta suntem pe ulimul loc in Europa. Cifrele oficiale arata ca Romania recicleaza doar 1% din gunoaiele cetatenilor...1%... Halal!
Si ne plangem ca la noi nu se poate, ca nu se vrea, ca ce ne facem? Cine sa ne recicleze gunoiul!? Sa-l recicleze politicienii, ca ei sunt de vina! Sa vina vren X-escu din asta, om-politic sa imi sorteze el gunoiul! Asta ca sa nu mai vorbesc despre deseurile umane, bipede, amatoare de mici si gratare prin paduri, dand din fund pe manele la maxim cu sunci atarnande mai mult pe ei decat pe gratare, care lasa dezastru dupa ce pleaca...Mi se face sila si pe astia i-as obliga sa depuna munca in folosul comunitatii, sa curete, fiecare, cate 2 saptamani la paduri ca sa invete sa respecte natura la care nu si-au adus niciun aport!
Daca la noi stau treburile in halul asta, haideti sa privim peste gard la vecinii mai de doamne-ajuta, ca poate invatam ceva bun...

Conform http://srmagazine.ro/, există (!) o țară în Europa care reciclează cel mai mult din ce consumă, cetăţenii fiind atât de implicaţi în problemele de mediu încât statul este nevoit să importe 800.000 de tone de gunoi în fiecare an.

Suedia se află printre ţările europene care reciclează cel mai mult din ce consumă, cetăţenii fiind atât de implicaţi în problemele de mediu încât statul este nevoit să importe 800.000 de tone de gunoi în fiecare an, scrie The Huffington Post, citat de revista InfoMediu. 20% din termoficarea Suediei provine din arderea deşeurilor, iar peste 250.000 de locuinţe sunt alimentate cu energie electrică din aceeaşi sursă. Din moment ce majoritatea deşeurilor sunt reciclate, statul suedez este nevoit să importe gunoi pentru a alimenta necesarul de gunoi pentru ardere.

Gospodăriile suedeze reciclează majoritatea deşeurilor, numai 4% din ce rămâne ajungând în depozitele de deşeuri. Suedia a obligat toţi locuitorii să separe reciclabilele de gunoi, iar producătorii ajută gestionarea materiei reziduale.

Tragem deci concluzia, se poate, nu? Adica la oamenii astia, se poate si e extrem de profitabila activitatea asta, ba mai si importa gunoi! Pai poate il vor pe al nostru... ca noi trebuie sa ne plangem, nu sa fim educati si civilizati, nu?

Americanii, undeva la mijlocul clasamentului, reciclează mai puţin de jumătate din deşeurile pe care le produc.

Prin contrast, americanii reciclează numai 34% din deşeuri, conform Agenţiei Pentru Protecţia Mediului din Statele Unite, şi peste jumătate din deşeurile gospodăriilor americane ajung în gropi de gunoi, în total 136 de milioane de tone.

Facilităţile de ardere a gunoiului din Statele Unite pot gestiona numai o mică parte din deşeuri, iar majoritatea rezidurilor arse ajung în depozite pentru gunoaie.

Un studiu arată că americanii aruncă aproape jumătate din mâncare, risipă care ajunge la o sumă totală de 165 de miliarde de dolari pe an.

România, la coada clasamentului reciclării

România reciclează în prezent doar 1% din deşeurile municipale pe care le produce, iar ţinta de reciclare de 50% până în 2020 nu mai poate fi atinsă, motiv pentru care statul propune o lege de management al deşeurilor care va include şi o serie de taxe. Pai cand ceva nu merge, normal, mai punem o taxa, ca sa fie groaznic! (Numai ganduri de bine politicienilor "gospodari")

Cifrele reciclării în România

- 350 de Kg de gunoi / an generează un bucureştean
- 600.000 de tone de deşeuri generează Bucureştiul în fiecare an
- 50% din deşeurile municipale reprezintă deşeuri reciclabile – care nu ar trebui să ajungă la groapa de gunoi
- 99 % din toate deşeurile municipale din România merg la groapa de gunoi faţă de media europeană de 38%

Va reamintesc cam cat timp dureaza pana se descompun anumite gunoaie:
  1. Coaja de banană se descompune în 2 – 10 zile.
  2. Bobinele de ață se descompun de la 3 la 14 luni.
  3. Bumbacul se descompune timp de 5 luni.
  4. Sacoșele de hîrtie se descompun timp de 5 luni.
  5. Frînghia se descompnue de la 3 pînă la 14 luni.
  6. Coaja de portocală se descompnue timp de 5 luni.
  7. Pachetul pentru lapte (Tetra pack) se descompune timp de 5 ani.
  8. Pantofii de piele se descompun de la 25 la 45 de ani.
  9. Hainele fabricate din nailon se descompun timp de 40 de ani.
  10. Perioade de descompunere a pachetelor de plastic sau celofan este de la 15 pînă la 1000 de ani.
  11. Obiectele din aluminiu se descompne în 100 de ani.
  12. Procesul de descompunere a șervețelelor umede și scutecelor durează de la 500 pînă la 800 de ani.
  13. Sticla nu se descompune niciodată (1,000,000 de ani).
  14. Sticlele de plastic, canistrele și bidoanele din plastic nu se descompun niciodată (cel puțin unele componente).
Aproape 90% din conținutul coșului de gunoi poate fi reciclat și refolosit. Gîndește-te încă o dată înainte de a arunca ceva în lada cu gunoi. 
SOLUTIE POSIBILA
Macar pentru plastice, pentru peturi, am incercat experimentul la recomandarea unui amic si constat ca functioneaza: am dus la pubela unde obisnuiesc sa duc gunoiul un sac mare de rafie in care am pus pet-urile si pungile, si asa ocupa mult spatiu in punga cu celalalte resturi. La cateva zile, sacul era deja plin, semn ca oamenii l-au vazut si au inteles ca acolo trebuie puse peturile si pungile. Am surprins ulterior o discutie a angajatilor de la salubrizare pe care v-o redau in masura in care mi-o amintesc: "Uite bai Spanac (asta e porecla unuia dintre angajati), uite ce oameni gospodari, de acum facem loc separat in masina pentru sticle!"...
Si ca sa vedeti ce fac alti locuitori ai planetei cu peturile, va las sa urmariti urmatorul clip, poate va vin idei si dvs,

Cu tot respectul, ma inclin in fata dvs,
Pavel Dinu


surse: http://srmagazine.ro/, http://ecodiplomacy.wordpress.com/
sursa foto:http://www.romaniapozitiva.ro

Vreti Transilvania, nu?! Romanii vor capete de politicieni inapti!

Rasfoind cateva publicatii electronice, dau peste o stire mica, prapadita, pricajita al carei text vi-l reproduc integra mai jos, sursa fiind www.libertatea.ro:

”Având precedentul "Petrom", unde în contractul dintre statul român şi firma austriacă, OMV, se stipulează că zăcământul poate fi exploatat până la secăturie de către cumpărător, multor investitori străini le-au făcut deja cu ochiul bogăţiile României.

Astfel, printre cei care şi-au anunţat deja intenţia de a cumpăra cât mai mult teren agricol în ţara noastră, în special în Transilvania sunt vecinii din Ungaria, care vor să devină cei mai importanţi proprietari de pământ din această zonă a României.

Ataşatul pe probleme de agricultură al Ambasadei Ungariei la Bucureşti, Andor Szabo, a spus că ţara sa are o strategie care vizează cumpărarea de terenuri agricole, silvice şi a celor pe care se află izvoare de apă minerală din Transilvania.

Concret, cetăţenii care vor dori să îşi vândă pământul vor putea contacta ambasada ori consulatele maghia­re din România. Un funcţionar al aparatului diplomatic ori consular maghiar se va deplasa la faţa locului şi va evalua terenul.

Apoi, el îi va face o ofertă vânzătorului. Acesta va putea încasa o sumă pe loc sau va putea opta pentru posibilitatea de a primi o rentă viageră, plus dreptul de a folosi tere­nul până la moarte. După decesul său, terenul ar urma să intre în proprietatea statului maghiar.

„Intenţionăm să oferim acest teren acelor tineri care doresc să lucreze în agricultură şi care nu au pământ", a spus Andor Szabo în declaraţia oferită cotidianului local de limbă maghiară. El a declarat că această strategie nu a fost gândită la Budapesta, ci de autorităţile locale din ţinutul Ţinut Secuiesc.”

Ma si gandeam, mai, ne-am pierdut mintile?!! Cum adica terenul respectiv sa ramana in proprietatea Ungariei? Cine a mai auzit asa ceva? Noi parca stiam ca teritoriul este inalienabil...

A nu se intelege ca am ceva cu toti ungurii, am amici destui de etnie maghiara care sunt intelectuali, de bun simt, au fost educati, vorbesc si maghiara si limba romana fara a avea astfel de imbecilisme de opinii. Dar sunt unii care stiu ca li s-au acordat suficiente drepturi, ca sunt printre cele mai bine tratate etnii din toata Europa dar nu, domnule, NU!

Ei vor Transilvania, sa o si vanda cu acte Ungariei!! Bag seama ca eminentele astea de la conducerea asa-numitului Tinut Secuiesc (alta minciuna gogonata, ca tinutul ala nu a aparut dintr-o gaura neagra si hop si maghiarii acolo ca tot era liber si frumos, aer curat, numai bun pentru ei) au planuri mari pentru Romania... Acum s-a intamplat ca in proverbul ala, pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti. Domnilor, cand mergeti si stati intr-o alta casa, respectati gazda si va supuneti obiceiurilor locului, daca nu, va luati frumusel valiza si mergeti unde sunteti mai bine tratati, adica acasa la mamica...

Lasand orice urma de manierisme la o parte, va adresez dvs, d-lor politiceni romani urmatorul mesaj: Daca asa ceva ajunge sa se intample, va promit solemn, eu si inca vreo cateva milioane de romani care nu mai pot in tara asta, ca vor cadea multe capete, dintre ale dvs.. Daca nu aveti de gand sa rezolvati aceasta problema in cazul de fata fara niciun fundament istoric, puteti sa stati ”linistiti”  ca asta e picatura care umple paharul. Va sfatuiesc sa nu ne mai desconsiderati pentru ca oricat ar fi scazut populatia tarii, dvs sunteti cateva sute, fie mii, dar noi suntem multe milioane. Iar conturile dvs din banci ma tem ca n-o sa va ajute prea mult atunci...

Sa va dea Dumnezeu multa intalepciune in a face alegerile corecte pentru ca noua, acelasi Dumnezeu nu ne mai da prea multa rabdare cu dvs!

Atasez si un documentar, multi dintre dvs il stiti dar vreau sa ma asigur ca incheiem problema asta cu continuitatea romaneasca in spatiul carpato-danubiano-pontic. Poate il vedeti si dvs d-lor politicieni in loc sa mai dormiti, pe la vreo sedinta importanta, ca ardeii umpluti.




sursa foto:http://aliosapopovici.files.wordpress.com/2013/04/tinutul-secuiesc-pamant-romanesc-proiect-romania.png

sâmbătă, 8 februarie 2014

10 ani se dezvolta cancerul in organism pentru a fi depistat ca "faza incipienta" a bolii, la maturi! Invatati cum actioneaza si cum trebuie sa va feriti de cancer!


Nu intentionez sa va plictisesc cu nu stiu ce studii si termeni intortochiati, as vrea doar sa va prezint pe scurt modul in care apare si evolueaza atat de temutul cancer. Si aceasta informatie va priveste pe toti, indiferent daca suferiti de vreo boala sau nu, indiferent daca dvs sau vreo ruda au fost diagnosticati cu cancer. 

Sper ca totul sa fie cat mai pe intelesul tuturor si daca aveti neclaritati, stiti deja, exista rubrica de comentarii.


Asadar, corpul fizic este format din doar 3 elemente principale: celulele, si doua lichide, limfa si sangele. Deja am simplificat problema, nu? Haideti sa vedem fiecare ce face. Sangele are rolul de a alimenta toate celulele corpului, iar cel de-al doilea lichid, limfa, preia toxinele din organism si le indreapta spre organele “abilitate” cu detoxifierea, adica spre piele, spre ficat si rinichi, pentru a fi eliminat.


Ca sa intelegeti mai bine, va dau un exemplu, un nou-nascut pentru a creste are nevoie sa fie in primul rand hranit, si apoi ingrijit, schimbat, spalat, etc. Exact la fel sta treaba si cu celulele noastre, au nevoie sa fie hranite-prin sange si ingrijite, detoxifiate-prin limfa. Pana aici totul e clar?


Cu sangele poate suntem mai familiarizati dar haideti sa vedem ce face limfa mai exact. Aceasta este un lichid cu o consistenta uleioasa, mai vascos decat sangele cu rol, asa cum am mai spus de transport al toxinelor, insa in legatura cu acest lichid apare o problema vitala: acest lichid este stationar in corpul nostru!... nu este impins sau pompat catre inima, asa cum este sangele. Pentru a pune in circulatie limfa este nevoie de miscare fizica, prin miscarea muschilor intreg sistemul limfatic incepe sa se miste, sa elimine toxinele prin transpiratia aparuta pe piele (care apropo, este cel mai mare organ de detoxifiere) si de consumul anumitor alimente care au si ele acelasi rol.


Sangele, ei bine, sangele are un Ph de 7,35-7,45, asa a fost creat, din “fabrica” si pentru ca noi sa ne mentimem sanatosi cat mai mult timp, e bine ca aceste valori sa ramana exact in acesti parametri. Alimentatia insa, pare a fi cel mai mare dusman al pastrarii Ph ului in valorile normale. Stiu ca o sa spuneti, uite inca un moralist cu mancare, dar, da, trebuie sa constientizam ce importanta colosala are alimentatia pentru ca suntem responsabili de sanatatea copiilor nostri, nu numai de a nostra.

Fructele si legumele, consumate in stare cruda acidifica sangele cel mai putin. Cele fierte sau coapte, au un grad mai mare de aciditate, iar cele gatite in alte feluri, prajite in special, cresc aciditatea sangelui aproape exponential.

Un lucru de noutate, sangele are la dispozitie doar 4 minute pentru a ajunge la Ph ul normal, de 7,35 din momentul “atacului cu aciditate”. Daca are de neutralizat o aciditate nu foarte mare, atunci se va folosi de baze existente deja in corpul nostru, de magneziu si calciu luate direct din oase, ducand in timp la slabirea densitatii osoase... nu e un scenariu placut, nu? 


Problema cea mai mare este atunci cand trebuie neutralizata o aciditate foarte mare, si corpul, nu mai poate, in scurtul interval de 4 minute sa echilibreze Ph ul sangelui. Spuneam anterior, ca sangele este in permanent contact cu celulele corpului, pe care de altfel le hraneste. Ce poate sa faca sa scape mai repede de aciditate? Arunca efectiv aciditatea pe celule, iar la marea majoritate dintre noi, asta se intampla de 3 ori pe zi!...


Raportat la perioade lungi haideti sa vedem care sunt efectele. O celula sanatoasa devine un mediu foarte acid. Ei, si ce? O sa spuneti, ce poate fi asa de grav? Pai, o celula acida, bolnava, are doua variante, sa moara sau sa se transforme. De regula, s-a constatat ca se transforma (dintr-o celula serioasa ajunge o celula politician sau talhar, e totuna J) si devine o celula care functioneaza intr-un mediu fara oxigen, producandu-si energia prin fermentatie. Nu intram in termeni medicali, dar va dati seama ca din acest punct, o celula serioasa nu prea mai are sanse de insanatosire. Ce devine in concret o astfel de celula? Ei bine, stiu ca suna periculos, devine o celula canceroasa. Lucrul asta deocamdata nu trebuie sa ne panicheze pentru ca toti avem inte 1000 si 10000 de celule canceroase zilnic in corp, si ceva mai putine prin Parlament.


Tot "din fabrica" mai avem un aliat, globulele albe care trebuie sa distruga celulele canceroase. Dar veti intreba, atunci cum de face cancerul asemenea ravagii? De ce nu mor toti intrusii din organismul nostru?  Pentru ca si celulele au o inteligenta proprie. Nu va inchipuiti ca merg la vreo facultate a lor, nu, dar cand devin bolnave, fac ceva ce si oamenii fac, se ascund, pentru a nu fi detectate de sistemul imunitar. Cum fac asta? Simplu, se inconjoara cu cellule sanatoase (pe principiul lupului in blana de miel sau obiceiul politicienilor, umbla cu cioara vopsita J). In felul asta, sistemul imunitar nu mai vede ce e inauntru si nu le distruge.


Revin la cazul mamicilor pentru un exemplu elocvent,  fetusul, in corpul mamei e format din cromozomi  ai ambilor parinti (ca doar e copilul lor, nu? Ai cui cromozomi sa fie?) daca sistemul imunitar al mamei, l-ar vedea, l-ar ataca imediat si fetusul nu s-ar mai putea dezvolta. Asta e cauza multor pierderi de sarcina dar nu despre asta vorbim acum. Daca sistemul imunitar al mamei ar detecta fetusul, l-ar ataca imediat.


In 1902, John Beard, professor la Universitatea din Edinburgh, Scotia, scria un articol  publicat in jurnalul medical Lancet in care declara ca intre celulele canceroase  si anumite cellule prembrionare caracteristice fazei initiale ale  graviditatii nu exista nicio diferenta


Celulele stern sunt celule din care se poate forma orice, tocmai din aceasta cauza ele se gasesc in proprtie de 80% in ovare si in testicule, pentru a crea viata, iar restul de doar 20%, in restul corpului, pentru a putea reface orice tesut in caz de necesitate.


Placenta creste exponential in primele 3 saptamani de sarcina dupa care se opreste brusc, explicatia? Pancreasul bebelusului incepe sa functioneze dupa ce-a de-a 3 saptamana de sarcina si incepe sa produca tripsina. Aceasta enzima opreste cresterea placentei. In a 9-a luna, pancreasul bebelusului lucreaza la capacitate maxima, impreuna cu al mamei, producand cantitati de tripsina suficiente pentru gaurirea placentei. Aceasta, odata perforata, lasa sa iasa lichidul amniotic declansand durerile nasterii, practic, organismul il da afara pe “intrus”.


Tripsina, mai are si un alt rol, digera proteina animala. Cu un regim aimentar omnivor, unii dintre noi trimit cantitati mari de tripsina spre digestia alimentelor de cate 3 ori pe zi si daca acestia au pancreasul slabit, atunci tripsina nu este suficienta pentru digestie si implict, nu mai poate distruge invelisul celulelor canceroase ascunse. Acesta este, dragele mele, motivul principal pentru care cresterile si aparitiile tumorale depind atat de mult de stilul nostru de viata... si de alimentatie.


Ce este si mai alarmat, e faptul ca aceste celule canceroase au nevoie de aproximativ 10 ani, timp pentru multiplicare si divizare, pentru ca aparatele medicale sa puna diagnosticul de “cancer in faza incipienta”!!!. Din aceasta cauza, cancerul este atat de nimicitor, pentru ca exista in organism timp indelungat fara a fi detectat.


Insa, daca in acesti 10 ani, tinem cateva posturi sau perioade in care evitam produsele de origine animala, toata tripsina disponibila va detecta si ucide celulele canceroase. Dumnezeu ne poate vindeca de cancer intr-un post si noi nici macar nu stim ca boala era in organism.

 O sa spuneti, pai da, dar atunci medicii ce au lucrat? Tratamentele care se aplica acum ce rol au? Haideti sa vedem exact cum stau lucrurile pentru ca din pacate oamenii nu sunt tocmai corect informati. De ce? Pentru ca trebuie sa traiasca si companiile farmaceutice bine, si intre noi fie vorba, traiesc chiar foarte bine. Chimioterapia si radioterapia, ce fac? Omoară celule canceroase! Foarte bine, până aici... Omoară, însă, şi celule sănătoase!  Cum? Pai ele paralizeaza efectiv globulele albe, inca dupa prima sedinta, acestea nu mai lupta in organism, deci sistemul imunitar nu mai poate contracara nimic. Ati auzit cu siguranta de pacienti care au mers la spital, au fost tratati de cancer dar au luat un alt virus din spital care le-a fost fatal... ei, acum aveti si explicatia...


SOLUTIA
Partea buna? Exista si o parte buna, evident... haideti sa le numim medicamente divine pentu ca ne sunt oferite de natura. In cele ce urmeaza o sa va prezint cateva solutii pentru o viata linistita, fara grija bolii.


 In legume si fructe crude se gasesc niste coloranti-substante extrem de puternice, practic niste otravuri pentru celulele canceroase. Colorantul negru (resveratrolul) este cel mai puternic luptator impotriva cancerului, e urmat de colorantul rosu si de cel galben. Acum trebuie vazut cum “prostim” celulele canceroase sa consume “orava” pe care le-o administram. Dat fiind faptul ca ele sunt foarte ineficiente in a-si produce singure energia vitala, se bazeaza pe energia produsa din fermentatie si din energia celulelor din jur, a celor sanatoase, deci au nevoie de zahar ca sa creasca. Stiu, si mie imi plac dulciurile si carnea si toate, dar uite ce ravagii pot provoca... ca plan de lupta, vom ataca din 20 in 20 de minute celulele canceroase cu zaharul-momeala. Daca celulele canceroase vor fi alimentate cu zahar si rezveratrol, din fructele de culoare neagra, rosie sau galbena, s-a zis cu ele, au muscat momeala, mor pe capete. Bine dar stati ca victoria e casigata doar pe jumatate... celulele canceroase cand mor se descompun in substante toxice care trebuie sa dispara din organism cat se poate de rapid pentru a nu fi reabsorbite, trebuie sa dispara complet!


 Daca va amintiti la inceput va spuneam care e rolul sistemului limfatic, acela de a scoate toxinele (cum e cazul de fata) din organism. Si va anunt ca pentru un ajutor de nadejde exista 2 alimente care stimuleaza limfa, lamaia si echinaceea. Consumul a 3-4 lamai stoarse, diluate in apa zilnic si a 2-3 lingurite de pulbere de echinaceea vor asigura eficienta sistemului limfatic, care va fi capabil sa preia toxinele si sa le duca la ficat. Ce se intammpla in ficat, o sa ziceti, bai, dar nu mai termina asta cu care in ce se varsa, cine, cum, unde, ajunge... imediat o sa intelegeti, cu riscul de a ma blama, prefer sa va explic tot cercul pentru ca importanta intelegrii fenomenului este colosala!


 Revenind la bietul ficat, acesta trebuie sa amestece toxinele cu bila si sa le verse in intestin, de unde vor ajunge in colon, inca un pic si au iesit... Dar mai intampinam un singur obstacol, la nivelul colonului se reabsoarbe apa, deci exista riscul sa se absoarba cu tot cu toxinele pe care o va reintroduce in ficat. Acest proces ar creste foarte mult riscul de cirozala ficat. Dar avem si solutia, trebuie fortat cumva ficatul sa verse bila mult mai des pentru a nu acumula o cantitate f mare de toxine, si apoi trebuie sa scoatem imediat acel lichid din organism. In acest sens extrem de eficiente sunt clismele cu cafea, exact asta fac.


 O sa ziceti, pai cum, cafeaua are alt rol. Pai da, dar daca o bem, cafeaua stimuleaza rezervele de toxine din ficat si ne dau un boost de energie, una stimulata, dorita, placuta... Daca folosim cafeaua pentru clisma (va si aud, bai, si boul asta pentru asta ne-a dat atat de citit ca sa ajungem la baia cu furtunul in...), aceasta stimuleaza ficatul sa verse bila (amestecata cu toate toxinee) in intestin si de acolo ies, in sfarsit afara din organism.


 Pentru un tratament in forta de detoxifiere corecta si pentru eliminarea de celule canceroase se recomanda un ciclu complet de 12 ore de resveratrol si zahar in sange (adica un consum regulat de fructe de culoare rosu inchis-negru), apoi 12 ore de post (peste noapte) prin care infometam bine celulele canceroase. Apa cu lamaie si echinaceea duc prin miscarea limfei, toxinele in ficat, iar clismele cu cafea din ora in ora  asigura eliminarea toxinelor fara riscul reabsorbtiei. Cam asta ar fi un razboi fulger pentru cancer si un castig mare pentru sanatatea voastra. Nu pare foarte confortabil, dar o zi de detoxifiere puternica de cateva ori pe an o sa va fie benefice.


 Si pentru ca v-am umplut capul de tot felul de circuite ale toxinelor in organism, in incheiere o sa pastrez ideea initiala a autorului studiului explicat de mine anterior, “daca organismul nu este vindecat emotional, degeaba se actioneaza doar asupra fizicului. Dupa ce multi apeleaza la tot felul de tratamente scumpe care doar le omoara trupurile, uneori, isi aduc aminte ca exista si Dumnezeu si abia accepta “oferta lui de vindecare”. Medicamentele Lui pentru suflet sunt iertarea, impacarea cu sine si cu ceilalti, credinta, dragostea si apoi pot functiona la capacitati maxime si celalalte tratamente, pe care le gasiti mult mai simplu si mai usor in natura decat oriunde altundeva. In multe cazuri binecuvantarile Lui Dumnezeu au fost suficiente pentru ca trupurile sa inceapa sa se vindece singure. Daca sufletele ne sunt bolnave de ura, cum am putea sa ne refacem corpurile? Este demonstrat stiintific ca toate emotiile si sentimentele negative acidifica sangele si pot aduce dezechilibre in metabolism. Expresia “a te imbolnavi de suparare” nu-i chiar intamplatoare, asa ca aveti mare grija la ce mancati, ce pregatiti familiilor voastre si cum va pregatiti corpurile pentru viitor”.


Sper sa va fie de folos, si aveti grija de sanatatea dvs!

sursa foto:sanatate.bzi.ro